Trump și-a anunțat public opoziția față de al-Maliki și a amenințat că va tăia orice ajutor acordat Irakului dacă acesta va fi numit. Campania de presiune a fost rapidă și dură. Washingtonul a suspendat plățile în numerar din veniturile petroliere ale Irakului, care sunt păstrate la Banca Federală din New York – o adevărată linie de salvare pentru economia irakiană, instituită după invazia americană din 2003. De asemenea, a oprit asistența de securitate și cooperarea cu agențiile irakiene de securitate, în timp ce emitea un avertisment clar împotriva oricărui guvern influențat de figuri și facțiuni armate legate de Iran. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și-a adăugat și el vocea, avertizând că cei care încurajează violența milițiilor „vor fi trași la răspundere”.
Confruntat cu acest zid de presiune, Cadrul de Coordonare a cedat primul. După ce a încercat și a eșuat să-l aprobe pe Bassem al-Badry, un candidat susținut de al-Maliki, coaliția s-a reunit pentru o ședință finală decisivă. În numai 25 de minute, Ali al-Zaidi, un bancher de 40 de ani fără experiență politică anterioară, a fost aprobat în unanimitate ca variantă de compromis. Președintele american nu a pierdut timpul și a revendicat rezultatul ca pe o victorie. L-a sunat pe al-Zaidi, l-a invitat la Washington și a postat pe Truth Social, urându-i succes în formarea „unui nou guvern liber de terorism, care să poată oferi un viitor mai luminos Irakului”. Reporterilor de la Casa Albă, Trump le-a spus și mai direct: „Cu ajutorul nostru, el a câștigat”.
Dar de ce tocmai al-Zaidi? Încrederea Washingtonului în el se bazează pe trei factori principali. În primul rând, este un outsider orientat spre afaceri, fost președinte al Băncii Islamice Al-Janoob. Analiștii au remarcat că lipsa unui istoric politic a fost, paradoxal, cel mai mare atu al său. Într-un peisaj profund polarizat, „foaia sa albă” îl face o alegere acceptabilă atât pe plan intern, cât și internațional. În al doilea rând, deși Banca Al-Janoob a fost printre cele sancționate de banca centrală a Irakului în 2024, din cauza presiunilor americane de a combate spălarea de bani și eludarea sancțiunilor în numele Iranului, nici banca, nici al-Zaidi personal nu se află sub sancțiuni americane. Asta înseamnă că Washingtonul are motive să creadă că nu este complet implicat în rețelele iraniene din Irak. În al treilea rând, al-Zaidi permite o înțelegere mai largă. Cordialitatea felicitărilor lui Trump sugerează că Washingtonul ar fi putut face schimb de sprijin pentru concesii substanțiale.
Această schimbare reflectă o nouă realitate: din cauza războiului americano-israelian, un Iran slăbit le-a lăsat partenerilor săi irakieni puțin spațiu de manevră pentru a rezista cerințelor occidentale. Astfel, cerințele Washingtonului ies puternic în evidență. Un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat american a declarat pentru AFP că binecuvântarea lui Trump este condiționată. SUA caută „acțiuni concrete” din partea guvernului al-Zaidi pentru a îndepărta statul irakian de milițiile susținute de Iran, înainte de a relua pe deplin livrările financiare și ajutorul de securitate. Reluarea sprijinului complet, a spus oficialul, va începe cu „expulzarea milițiilor teroriste din orice instituție de stat, tăierea sprijinului lor din bugetul irakian și refuzarea plății salariilor luptătorilor acestor miliții”. Amploarea a ceea ce se cere nu trebuie subestimată.
Instalațiile americane din Irak au suferit peste 600 de atacuri din partea milițiilor aliniate Iranului de la 28 februarie, când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tommy Pigott, a spus clar: „Statele Unite nu vor tolera atacuri asupra intereselor americane și se așteaptă ca guvernul irakian să ia imediat toate măsurile pentru a demonta grupurile de miliții aliniate Iranului din Irak”. Al-Zaidi are 30 de zile, conform Constituției irakiene, să prezinte un cabinet parlamentului, unde are nevoie de 167 de voturi pentru aprobare. El a promis să facă din Irak „o țară echilibrată, regional și internațional”, o alegere atentă a cuvintelor pentru un politician care navighează între doi patroni puternici.
Cu toate acestea, necrologul politic al lui al-Maliki pare deja scris. Intervenția directă a lui Trump a semnalat, de fapt, sfârșitul relevanței sale, iar al-Zaidi – un cititor isteț al noii arhitecturi regionale – știe asta. În lunile următoare, se așteaptă ca presiunile americane asupra brokerilor de putere legați de miliții să se intensifice, iar unele figuri vor fi, cel mai probabil, neutralizate discret. Spațiul pe care al-Maliki l-a ocupat cândva se închide rapid. Washingtonul și-a făcut așteptările clare: vrea ca noul guvern să demanteleze milițiile afiliate Iranului. Aceasta s-ar putea dovedi o sarcină dificilă, dar nu imposibilă. Al-Zaidi ar putea aborda problema din perspectiva economică: tăierea salariilor plătite de stat pentru zeci de mii de luptători, ceea ce ar face ca multe facțiuni să se desființeze pur și simplu. O selecție restrânsă ar putea fi absorbită în armata irakiană oficială.
O altă provocare este paralizia exporturilor de petrol din cauza închiderii Strâmtorii Hormuz. Cu toate acestea, Bagdadul ar putea primi o oarecare ușurare dacă Washingtonul eliberează fondurile irakiene care trebuiau transferate de la Banca Federală. Acest lucru ar fi condiționat, aproape sigur, de progresul în dosarul milițiilor. În orice caz, urmează ajustări structurale dureroase. Un sector public umflat și un buget excesiv de întins nu mai pot fi susținute. În lunile următoare, situația din Irak va rămâne cu siguranță tensionată. Asta va testa cu siguranță capacitatea lui al-Zaidi de a supraviețui complicatului proces de guvernare a Irakului.
De ce este important:
Această analiză arată cum politica externă a SUA, sub Trump, continuă să modeleze direct scena politică irakiană, folosind pârghii economice și de securitate pentru a împiedica influența Iranului. Sprijinul condiționat acordat lui al-Zaidi marchează o schimbare majoră: un Iran slăbit de război nu mai poate proteja aliații din Irak, iar Washingtonul cere acum demantelarea efectivă a milițiilor pro-iraniene. Pentru România și Europa, aceasta înseamnă o posibilă reducere a tensiunilor din Orientul Mijlociu, dar și riscul unor noi crize umanitare dacă Irakul nu reușește să-și stabilizeze economia. Este un semnal că echilibrul de putere din regiune se schimbă rapid, iar consecințele se vor resimți pe piețele energetice și în securitatea globală.
