Amenințarea nu este una teoretică. În iulie, parlamentul de la Sofia a aprobat utilizarea bazei aeriene Bezmer pentru realimentarea avioanelor militare americane, un acord care sprijină logistic operațiunile SUA împotriva Iranului. Imediat, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a avertizat că orice țară care sprijină „agresiunea” americană va fi considerată o țintă legitimă de represalii. Iar un raport recent din Financial Times, citând surse iraniene, sugera că Teheranul ar putea ataca Europa dacă Washingtonul escaladează conflictul.
De ce tocmai Bulgaria? Pentru că, așa cum explică Armida van Rij, senior fellow la Centrul pentru Reformă Europeană, sud-estul Europei este „pântecul moale al continentului”. Este o regiune strategică, cu numeroase baze NATO, rute de aprovizionare către Ucraina și ieșire la Marea Neagră. Un atac aici ar lovi exact în punctul vulnerabil al alianței, acolo unde sprijinul pentru Ucraina se intersectează cu prezența militară americană.
Dar există o nuanță importantă: bulgarii nu percep războiul cu Iranul ca pe o problemă a lor. Angel Petrov, jurnalist la Dnevnik.bg, spune că pentru Sofia, conflictul din Ucraina este mult mai important, iar implicațiile asupra prețului petrolului par suportabile, în contextul inflației generale. Guvernul de la Sofia nu are nici capacitatea instituțională de a sfida Washingtonul, mai ales când trebuie să gestioneze simultan războiul din Ucraina și o Rusie tot mai activă. Așa că a cedat cererii administrației Trump de a folosi baza de la Bezmer.
Iranul mizează exact pe această fisură. Trimițând rachete spre Bezmer, Teheranul ar spera să crească costurile cooperării și să bage o pană între Bulgaria și Statele Unite. Bulgarii s-ar trezi astfel sub amenințarea unui război față de care sunt indiferenți, din cauza unui aliat care, în opinia lor, nu i-a sprijinit suficient în Ucraina. O ecuație perfectă pentru a semăna discordie în NATO.
Însă, dincolo de capacitatea tehnică a rachetelor iraniene de a ajunge în Europa, rămâne întrebarea: ar servi un astfel de atac intereselor Teheranului? Ali Bakir, senior fellow la Middle East Council on Global Affairs, crede că nu. Un atac asupra Europei i-ar da lui Trump exact ceea ce își dorește: un motiv să izoleze și mai mult Iranul și să atragă Europa într-un conflict pe care liderii europeni l-au evitat cu obstinație. Mai mult, implicarea Europei în războiul cu Iranul ar juca în favoarea Rusiei, care ar beneficia de o Europă slăbită militar și economic, cu un potențial de a declanșa un război mult mai larg, cu consecințe internaționale devastatoare.
Există însă o logică a descurajării care funcționează invers. Pentru Teheran, amenințarea cu un atac asupra unei țări europene mai puțin puternice valorează mai mult decât rachetele efectiv lansate. O simplă amenințare poate modela politica internă europeană, menținând vie atenția asupra unui conflict mai îndepărtat decât războiul din Ucraina și făcând liderii și populațiile mai reticente să sprijine pasiv efortul militar american. În schimb, o lovitură reală asupra unui membru UE și NATO ar transforma Europa dintr-un spectator ezitant într-un beligerant, ar activa Articolul 4 din tratatul NATO – ceea ce ar putea duce la represalii militare – și i-ar oferi Washingtonului coaliția europeană pe care nu a reușit să o construiască până acum.
De aceea, concluzia rezonabilă este că Iranul s-a abținut, calculând că un atac asupra Europei i-ar oferi Washingtonului o victorie strategică. Dar există și o capcană a credibilității. După ce a declarat că orice bază folosită pentru a ataca teritoriul iranian este o țintă legitimă, Teheranul trebuie să mențină vie amenințarea. Dacă aliații americani nu cred că Iranul este cu adevărat dispus să lovească, amenințarea își pierde din putere.
Mai există o subtilitate: Iranul nu s-ar considera că atacă Europa, ci doar active americane care se întâmplă să fie pe pământ european. Aceeași distincție a folosit-o și în atacurile cu rachete asupra țărilor din Golf. Statele din Consiliul de Cooperare al Golfului au respins această logică, spunând că populațiile și infrastructura lor nu ar trebui să fie atacate într-un război pe care nu l-au declanșat, dar nu au ripostat direct împotriva Iranului.
Și, poate cel mai important, coeziunea mecanismelor de comandă și control din Iran contează enorm. Dacă decizia de a ataca nu este luată de cei care elaborează strategia politică, riposta ar putea fi imprevizibilă. Dorința de a răspunde atacurilor americane vizând un punct slab perceput ar putea duce la o întindere dezastruoasă.
Pe termen lung, pericolul real pentru Europa nu este capacitatea rachetelor iraniene, ci durata conflictului. NATO are apărare antiaeriană care ar putea proteja continentul. Dar un război prelungit SUA-Iran, pe care Washingtonul îl tratează ca pe un foc mocnit, ar avea efecte financiare resimțite pe străzile europene și ar devia sprijinul de la Ucraina. Iar asta, pentru Europa, ar fi o înfrângere strategică cu mult mai gravă decât orice rachetă.
De ce este important:
Această analiză arată că amenințările Iranului la adresa Europei de sud-est nu sunt doar un subiect exotic de politică externă, ci o piesă dintr-un joc geopolitic complex. Bulgaria, o țară membră NATO și UE, se află la intersecția dintre sprijinul pentru Ucraina, prezența militară americană și vulnerabilitățile interne. Înțelegerea acestor dinamici este crucială pentru a anticipa evoluțiile unui conflict care, deși pare îndepărtat, ar putea avea consecințe directe asupra securității și economiei europene. Deciziile luate la Sofia, Washington sau Teheran în următoarele luni vor modela nu doar soarta regiunii, ci și echilibrul de putere global.
