Pentru a înțelege mai bine, trebuie să privim la mecanismele de bază ale controlului epidemiologic. În cazul oricărei boli infecțioase, mai ales atunci când nu există un vaccin aprobat (cum este cazul actual al Ebola), cheia succesului este să „depășești” virusul. Cum faci asta? Prin identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu cei infectați, un proces cunoscut sub numele de „contact tracing” (urmărirea contacților). Armand Sprecher, medic infecționist de la Medici fără Frontiere, explică simplu: „Găsim o persoană bolnavă și întrebăm: cine a intrat în contact cu această persoană? Cine a îngrijit-o? Cine i-a spălat rufele? Cine a atins-o? Sau cine a participat la înmormântarea cuiva care a murit de această boală?”
Virusul Ebola se transmite prin fluide corporale, așa că poate „călători” doar prin intermediul acestor contacte. Identificarea rapidă a tuturor acestor persoane, informarea lor despre expunere și monitorizarea atentă pot preveni răspândirea virusului și pot asigura un tratament mai rapid dacă apar simptomele. „Este o muncă intensivă, dar dacă o faci bine, ai un control real asupra epidemiei”, spune Sprecher.
Cu toate acestea, în RDC, lucrurile nu stau deloc așa. Poate cel mai îngrijorător semn este că peste 80% dintre noile cazuri apar în afara contacților cunoscuți. Nahid Bhadelia, medic infecționist la Universitatea Boston, care a lucrat în alte epidemii de Ebola, sună alarma: „Acesta este un semnal de alarmă pentru mine. Înseamnă că mult mai multe persoane au această boală decât credem, iar urmărirea contacților nu ține pasul.”
Acest procent ridicat poate fi rezultatul incapacității de a urmări toți contacții cazurilor confirmate, oferind doar o imagine parțială a lanțurilor de transmitere. Focarul este concentrat într-o regiune cu mulți muncitori sezonieri și conflicte armate în desfășurare, ceea ce face extrem de dificilă localizarea tuturor celor care au intrat în contact cu un caz cunoscut. Ar fi nevoie de mai mulți „vânători de contacte”, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că 21.000 de lucrători comunitari sunt în curs de instruire. Dar problema este mai profundă.
Este foarte probabil ca lanțuri întregi de transmitere să aibă loc în afara razei de acțiune a autorităților sanitare, până când o persoană foarte bolnavă – sau decedată – ajunge pe radarul lor. „Probabil că pierdem multe cazuri”, spune Bhadelia. „Asta înseamnă că oamenii se prezintă mult mai târziu la tratament, ceea ce le scade șansele de supraviețuire.”
Și nu este vorba doar de întârziere. Mulți oameni nici măcar nu ajung la clinici. Potrivit OMS, aproximativ două treimi dintre decese au loc în afara sistemului medical. „Există încă multe persoane cu simptome care ar putea fi compatibile cu Ebola și care „se ascund””, spune Boghuma Titanji, medic infecționist la Universitatea Emory. În loc să meargă la centrele de tratament, aceste persoane caută ajutor la vindecători tradiționali, rămân acasă cu familia sau nu pot – sau chiar evită în mod intenționat – centrele de tratament.
„Este important să ne amintim că există mult stigmat asociat cu Ebola”, subliniază Titanji. Și în regiunea unde se desfășoară această epidemie, există „multă neîncredere față de știința medicală și față de oamenii care investighează focarul”. Faptul că atât de multă boală și moarte au loc în umbră, în afara vederii autorităților și medicilor, face ca răspunsul să fie și mai dificil. „Văd asta ca pe vârful aisbergului, dar nu putem vedea cât de mare este aisbergul pentru că nu avem lentila care să ne permită să vedem”, adaugă Titanji.
Îmbunătățirea acestei perspective necesită, în parte, construirea încrederii cu comunitățile afectate. Este o muncă grea, spune Bhadelia, dar unele vești bune recente ar putea ajuta: începerea studiilor clinice pentru tratamente și un medicament care ar putea proteja persoanele expuse de a se îmbolnăvi. „Cred că poți construi încredere oferind o îngrijire mai bună”, spune Bhadelia, „iar acea îngrijire mai bună poate însemna, desigur, acces la tratamente potențial promițătoare.”
Accesul la aceste terapii este încă foarte limitat, deoarece sunt disponibile doar prin studii clinice. Dar Bhadelia speră că, în timp, perspectiva de a primi o îngrijire mai bună sau un medicament care poate preveni boala după o expunere ar putea atrage mai mulți oameni să caute ajutor prin clinici sau prin „vânătorii de contacte”. În cele din urmă, spune ea, asta este ceea ce trebuie pentru a reduce numărul victimelor acestei epidemii și a o aduce sub control.
De ce este important:
Această analiză relevă cât de fragilă poate fi capacitatea de reacție a sistemelor de sănătate în fața unor epidemii complexe, mai ales în zone de conflict și cu infrastructură precară. Înțelegerea motivelor pentru care autoritățile nu reușesc să controleze Ebola ne ajută să identificăm punctele slabe și să găsim soluții mai eficiente. Mai mult, subliniază importanța încrederii între comunități și autorități, precum și necesitatea unor strategii de comunicare și educație sanitară adaptate contextului local. Fără aceste lecții, riscăm ca viitoare epidemii – fie de Ebola, fie de alte boli – să scape de sub control, cu consecințe devastatoare.
