În lumea fotbalului, puține nume sunt la fel de controversate ca cel al lui Gianni Infantino. Președintele FIFA, aflat la al doilea mandat, a reușit să stârnească valuri de indignare globală după ce a propus vânzarea unei părți din Cupa Mondială către investitori privați. Planul, care ar fi transformat cel mai prestigios turneu de fotbal într-un produs de pe piața de capital, a fost abandonat după o reacție publică furioasă. Dar, în ciuda acestor controverse, Infantino se pregătește pentru realegerea din 2023, iar întrebarea care frământă analiștii și fanii este: de ce nimeni nu îndrăznește să îi stea în cale?
Pentru a înțelege această situație, trebuie să privim mai atent mecanismele de putere din cadrul FIFA. Infantino, un avocat elvețian în vârstă de 52 de ani, a preluat conducerea în 2016, după căderea spectaculoasă a lui Sepp Blatter, în urma scandalului de corupție care a zguduit fotbalul mondial. La acea vreme, Infantino era secretarul general al UEFA și părea un reformator, promițând transparență și modernizare. Însă, odată ajuns la putere, a devenit tot mai autoritar, iar criticii îl acuză că a centralizat deciziile și a eliminat orice opoziție.
Unul dintre cele mai recente episoade care au atras atenția a fost planul de a vinde o participație la Cupa Mondială. Conform unor surse, Infantino a negociat cu fonduri de investiții pentru a externaliza drepturile comerciale ale turneului, ceea ce ar fi generat venituri uriașe pe termen scurt, dar ar fi subminat controlul FIFA asupra competiției. Reacția a fost imediată: federații naționale, jucători și fani au protestat vehement, iar Infantino a fost forțat să dea înapoi. Totuși, acest eșec nu i-a slăbit poziția. Dimpotrivă, pare să fi consolidat-o.
De ce? Răspunsul este complex și implică mai mulți factori. În primul rând, Infantino a reușit să își asigure sprijinul federațiilor africane și asiatice, care beneficiază de programele de dezvoltare finanțate de FIFA. Aceste federații, care dețin majoritatea voturilor în Congresul FIFA, sunt dependente de banii pe care Infantino îi distribuie generos. În al doilea rând, opoziția internă este fragmentată. Fostul președinte al UEFA, Michel Platini, care ar fi putut fi un contracandidat, este suspendat din fotbal. Alte nume, precum cei din America de Sud sau Europa, nu au curajul să se confrunte cu mașinăria de putere a lui Infantino.
Mai mult, Infantino a învățat din greșelile predecesorului său. El controlează strict comunicarea și nu lasă loc pentru critici deschise. Jurnaliștii care îl provoacă sunt marginalizați, iar federațiile care îndrăznesc să se opună riscă să piardă finanțarea. În plus, Cupa Mondială din Qatar, deși controversată, a fost un succes financiar și mediatic, ceea ce i-a întărit poziția. Infantino a fost capabil să navigheze prin crizele geopolitice și să mențină fotbalul în centrul atenției, chiar și atunci când drepturile omului erau încălcate.
Dar există și o latură mai subtilă. Infantino a reușit să își construiască o imagine de „salvator” al fotbalului, mai ales în țările în curs de dezvoltare. El promite că va aduce Cupa Mondială în mai multe continente și că va crește numărul de echipe participante la 48, ceea ce este popular printre națiunile mai mici. În același timp, el evită să abordeze problemele structurale, cum ar fi corupția sau lipsa de transparență în atribuirea turneelor.
Analizând situația, putem spune că Infantino este un maestru al jocului politic. El știe să își consolideze puterea prin promisiuni vagi și prin distribuirea de resurse. În lipsa unui contracandidat credibil, el pare de neclintit. Totuși, există voci care spun că această lipsă de opoziție este periculoasă pentru fotbal. Fără o dezbatere reală, FIFA riscă să devină o organizație și mai opacă, iar interesele jucătorilor și fanilor să fie ignorate.### De ce este important:Această situație este importantă pentru că evidențiază o problemă fundamentală în guvernanța sportului mondial. FIFA, ca for conducător al fotbalului, ar trebui să fie un exemplu de transparență și democrație. Lipsa de opoziție la realegerea lui Infantino sugerează că organizația este captivă unor interese personale și că reformele promise nu s-au materializat. Pentru fani, jucători și comunitatea fotbalistică, aceasta înseamnă că deciziile majore – cum ar fi locația Cupei Mondiale, regulile jocului sau distribuirea veniturilor – sunt luate fără un control real. În plus, planul eșuat de a vinde o parte din Cupa Mondială arată cât de departe este dispus să meargă Infantino pentru a-și consolida puterea. Dacă nimeni nu îl provoacă, există riscul ca fotbalul să devină un instrument de afaceri, nu un sport al oamenilor. Este un semnal de alarmă pentru toți cei care iubesc acest joc.
De ce nimeni nu îl provoacă pe Infantino pentru șefia FIFA?
