Într-o lume tot mai interconectată, dar profund divizată de inegalități economice și geografice, poveștile a două femei din colțuri opuse ale globului conturează o imagine clară a modului în care schimbările climatice afectează agricultura la nivel global. Jackline Mugoboka, o fermieră din zona rurală a Rwandei, și Louise Skelly, o crescătoare de oi din comitatul Down, în Irlanda de Nord, trăiesc în lumi complet diferite, însă ambele se confruntă cu aceleași fenomene meteorologice extreme care le amenință existența și modul de viață. Întâlnirea lor, organizată cu sprijinul organizației caritabile irlandeze Trocaire, a scos în evidență nu doar diferențele dintre cele două realități, ci și punctele comune surprinzătoare care le unesc în lupta împotriva crizei climatice.
Jackline Mugoboka cultivă o suprafață de un hectar (aproximativ 2,5 acri) în Rwanda, unde crește banane, fasole și roșii. Deși dimensiunea fermei sale ar putea părea mică prin standardele agriculturii industriale din Europa, în contextul rwandez, aceasta este considerată mai mult decât dublul dimensiunii medii a unei ferme. Țara sa se află încă sub șocul inundațiilor catastrofale și al alunecărilor de teren din anul 2023, evenimente care au devastat comunități întregi și au distrus recoltele vitale pentru supraviețuirea localnicilor. În timpul vizitei sale în Irlanda, Mugoboka a avut oportunitatea de a vizita ferme de pe ambele părți ale frontierei irlandeze, observând tacticile de adaptare și strategiile de supraviețuire ale fermierilor din această parte a lumii.
Un aspect esențial pe care Mugoboka l-a subliniat este impactul disproporționat al schimbărilor climatice asupra femeilor din Rwanda. Acestea constituie aproape 90% din forța de muncă agricolă din țară, iar sarcinile lor zilnice – de la colectarea lemnelor de foc și a apei, până la efectuarea tuturor muncilor agricole manuale – devin tot mai greu de îndeplinit pe măsură ce clima devine imprevizibilă. „Această criză climatică are un efect profund asupra lor”, a explicat Mugoboka, subliniind că femeile sunt cele care poartă povara adaptării la condițiile tot mai vitrege. Lipsa resurselor tehnologice și financiare limitează capacitatea lor de a implementa strategii de atenuare, lăsându-le vulnerabile în fața fenomenelor meteorologice extreme.
Louise Skelly, în vârstă de 44 de ani, locuiește și lucrează pe o fermă situată pe dealul Shanaghan, în apropiere de râul Bann, lângă Katesbridge. Ea crește oi, iar sezonul de fătare abia începe, aducând cu sine o nouă serie de provocări logistice și economice. Skelly a fost profund impresionată să afle că femeile din alte părți ale lumii se confruntă cu extreme și mai grave, cum ar fi distrugerea completă a caselor și recoltelor de către inundații. „A fost o lecție importantă pentru mine”, a mărturisit ea, recunoscând că, deși situația sa este dificilă, alții se confruntă cu consecințe și mai devastatoare.
În ultimul deceniu, Skelly a observat o schimbare evidentă în tiparele meteorologice de pe ferma sa. „Am avut mai multe extreme de inundații decât oricând, și acesta este lucrul cel mai izbitor”, a spus ea, subliniind că, indiferent de dezbaterile politice și științifice privind schimbările climatice, realitatea de pe teren este incontestabilă. Pentru un fermier, schimbarea climatului nu este un concept abstract, ci o realitate tangibilă care afectează direct productivitatea și viabilitatea economică a fermei. Inundațiile repetate distrug pășunile, afectează sănătatea animalelor și cresc costurile operaționale, transformând agricultura într-o activitate tot mai riscantă.
Mugoboka a fost surprinsă să descopere că inundațiile reprezintă o problemă majoră și pentru fermierii din Irlanda de Nord. „Am învățat că nimeni nu este imun la șocurile climatice”, a remarcat ea, subliniind că diferența principală constă în capacitatea de adaptare și resursele disponibile. În timp ce fermierii din țările dezvoltate au acces la tehnologii de irigații, asigurări agricole și sprijin guvernamental, cei din țările în curs de dezvoltare precum Rwanda sunt adesea lăsați să se descurce singuri, cu resurse minime. Mugoboka a subliniat o inegalitate globală dureroasă: Africa produce doar 4% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, dar suportă o parte disproporționată a consecințelor, lipsită de resursele necesare pentru a implementa strategii eficiente de adaptare și atenuare.
O altă problemă comună cu care se confruntă ambele femei este apariția bolilor noi, care adaugă un strat suplimentar de complexitate provocărilor agricole. Mugoboka a descris izbucnirea unor boli „din senin”, care decimează recoltele și animalele fără avertisment. Skelly se confruntă cu o amenințare similară: virusul bluetongue (limba albastră), o boală răspândită de midgeși mușcători, care a fost confirmată în Irlanda de Nord în luna noiembrie a anului trecut. Această boală, care afectează oile și bovinele, era considerată în trecut o problemă specifică Africii, dar schimbările climatice au permis extinderea arealului vectorilor care o răspândesc. Se crede că plajele de midgeși purtători ai infecției au călătorit de-a lungul coastei estice irlandeze din Anglia, unde au fost înregistrate aproape 300 de cazuri începând din luna iulie. Skelly ia în considerare vaccinarea oilor și a mieilor, o măsură preventivă care adaugă costuri și eforturi suplimentare gestionării fermei.
În ciuda provocărilor, Skelly a demonstrat o abordare proactivă în protejarea fermei sale. Ea a inițiat un proiect de plantare a copacilor pentru a reduce impactul inundațiilor și pentru a oferi umbră animalelor în timpul verilor tot mai calde și uscate. Printre speciile plantate se numără copaci nativi precum arinul, molidul și scorușul, intercalați cu tufișuri de păducel. De asemenea, a instalat cuiburi pentru păsări pentru a sprijini biodiversitatea locală, integrând conservarea mediului în activitatea agricolă. Această abordare holistică a impresionat-o pe Mugoboka, care a descris întâlnirea cu Skelly și vizualizarea eforturilor de protecție a mediului ca fiind „transformatoare” pentru propria înțelegere a agriculturii durabile.
Ambele femei au fost de acord că, în ciuda dificultăților, speranța este motorul care le menține active. Skelly, în calitate de mamă și fermieră, a subliniat că nu ar continua această viață dacă nu ar crede într-un viitor mai bun. „Cred că Irlanda de Nord are un viitor extraordinar în fermele familiale”, a afirmat ea cu convingere. Această speranță este împărtășită de Mugoboka, care, prin munca sa cu fermierii rwandezi, încearcă să construiască o agricultură mai sustenabilă și mai rezilientă în fața schimbărilor climatice. Povestea celor două femei ilustrează faptul că, deși geografia și resursele le separă, provocările climatice le unesc, creând o comunitate globală a fermierilor care luptă pentru același obiectiv: supraviețuirea și prosperitatea într-o lume în schimbare.
Două femei, două continente diferite – dar aceeași problemă cu fermele lor
