Povestea lui Abdullah Hayayei este una care sfâșie inima. Sportivul avea doar 36 de ani și se afla în plină pregătire pentru Campionatele Mondiale de Para-Atletism care urmau să se desfășoare în capitala Angliei. Se antrena la Newham Leisure Centre, o sală care ar fi trebuit să fie un loc al performanței și al visurilor, dar care s-a transformat într-un adevărat mormânt. Într-un moment care putea fi evitat, o cușcă metalică destinată aruncărilor s-a prăbușit peste el, zdrobindu-l. Medicii nu au mai putut face nimic. Decesul a fost constatat la fața locului, iar lumea sportului paralimpic a intrat în doliu.
Hayayei nu era un anonim. Cu doar un an înainte, în 2016, el făcuse un debut răsunător la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, concurând în două probe extrem de solicitante: aruncarea suliței și împușcarea greutății. Pentru un sportiv din Emiratele Arabe Unite, participarea la o asemenea competiție reprezenta deja o realizare uriașă, o palmă peste toate barierele culturale și fizice. Faptul că Hayayei a murit la antrenament, într-o țară străină, într-o sală unde ar fi trebuit să fie în siguranță, a ridicat semne de întrebare dureroase despre standardele de securitate din sportul de performanță.
Investigațiile ulterioare au scos la iveală un tablou cutremurător al neglijenței. Atât poliția, cât și inspectorii de sănătate și securitate în muncă au descoperit că baza metalică de stabilizare a cuștii de disc — acele plăci de zăbrele care ar fi trebuit să ancoreze echipamentul de podea — lipsea cu desăvârșire. Altfel spus, structura era un pericol care aștepta să se prăbușească. Era ca și cum ai fi montat un acoperiș fără grinzi și te-ai fi mirat că se dărâmă la prima rafală de vânt. Numai că aici nu era vorba despre un acoperiș, ci despre viața unui om, a unui atlet care muncise o viață întreagă ca să ajungă acolo.
UK Athletics a recunoscut, în cele din urmă, vinovăția. În luna februarie, federația s-a declarat vinovată de omor prin imprudență la nivel corporativ, o acuzație extrem de gravă în legislația britanică, care implică faptul că o organizație a eșuat sistematic în a-și proteja angajații sau utilizatorii. Această recunoaștere a venit după ani de tăcere și, probabil, după ce dosarul devenise de neapărat.
Dar pedeapsa nu s-a oprit aici. Keith Davies, în vârstă de 78 de ani, care ocupase funcția de șef al sportului în cadrul Campionatelor Mondiale de Para-Atletism din 2017, a pledat, de asemenea, vinovat pentru o infracțiune prevăzută în Legea Sănătății și Securității în Muncă. Davies, care se apropie de vârsta senectuții, a scăpat de o pedeapsă cu închisoarea, primind în schimb o pedeapsă comunitară și 175 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Decizie care, pentru mulți, a ridicat sprâncene: o viață pierdută, schimbată cu 175 de ore de muncă.
Colin Gibbs, reprezentant al Serviciului de Parchet al Coroanei Britanice, a fost categoric în declarațiile sale. „Nu poate exista nicio îndoială că UK Athletics au dat dovadă de o neglijență gravă în gestionarea siguranței, ceea ce a cauzat moartea unui atlet talentat. Au lăsat echipamentul într-o stare profund nesigură, iar decesul domnului Hayayei putea fi evitat în totalitate", a spus Gibbs. Cuvintele lui sunt grele, dar adevărate, și arată că, uneori, adevărul iese la iveală chiar și la ani distanță.
Federația britanică a emis, la rândul ei, un comunicat în care și-a recunoscut, în termeni vagi, eșecul. „Deficiențele identificate în acest caz nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Deși nimic nu poate repara ce s-a întâmplat, ne-am concentrat cu determinare pe învățarea din aceste evenimente și pe implementarea unor standarde mai puternice de siguranță în întreaga disciplină a atletismului", se arată în declarația oficială. Frumos formulat, dar prea puțin, mult prea puțin pentru un tată, un fiu, un partener care nu va mai reveni niciodată acasă.
Cazul Hayayei nu este doar o tragedie individuală, ci și o oglindă a problemelor sistemice din sportul de performanță. Echipamentele vechi, lipsa inspecțiilor riguroase, neglijența managerială — toate acestea se regăsesc, din păcate, în multe colțuri ale lumii sportive. Sălile de antrenament sunt, adesea, Cenușăreasa bugetelor cluburilor și federațiilor, primind fonduri doar când vine vorba despre competiții importante. Între timp, sportivii se antrenează în condiții precare, în locuri unde placa de sub picioarele lor poate ceda oricând.
Mai mult, cazul readuce în discuție modul în care sportul paralimpic este tratat la nivel global. Deși progresele din ultimele decenii sunt vizibile — de la accesibilizarea arenelor până la recunoașterea mediatică — tragedii ca aceasta arată că, în spatele cortinei, sportivii cu dizabilități sunt încă vulnerabili. Ei nu beneficiază întotdeauna de aceleași standarde de protecție ca sportivii olimpici, deși curajul și determinarea lor sunt adesea cu mult mai mari.
De ce este important:
Acest caz este important din mai multe motive care depășesc cu mult sala de la Newham. În primul rând, demonstrează că neglijența în sport poate ucide, iar organizațiile care gestionează carierele atleților trebuie să poată fi trase la răspundere, indiferent de statutul lor. În al doilea rând, sentința — deși târzie — stabilește un precedent: lipsa plăcilor de stabilizare ale unui echipament de antrenament nu este un detaliu tehnic minor, ci o defecțiune majoră care poate costa o viață. În al treilea rând, moartea lui Abdullah Hayayei pune sub semnul întrebării modul în care sunt tratate condițiile de antrenament pentru sportivii paralimpici la nivel mondial. Dacă o federație națională puternică precum UK Athletics poate ascunde ani de zile un echipament defectuos, ce se întâmplă în țările cu resurse mai limitate? În cele din urmă, acest dosar este și un apel la conștiință pentru toate federațiile sportive: investițiile în siguranță nu sunt cheltuieli, ci obligații morale. Memoria lui Abdullah Hayayei merită, cel puțin, lecții care să prevină repetarea unor asemenea tragedii.
