Acest drept, câștigat cu greu după decenii de activism, este acum sub asediu. Un proces intentat de mai multe state conduse de republicani, Texas v. Kennedy, contestă obligația guvernului federal de a finanța servicii pentru persoanele cu dizabilități în comunitate, în loc de instituții. Mai mult, în iunie, Departamentul de Justiție (DOJ) a emis un aviz legal care susține exact poziția reclamanților, iar în iulie a anunțat că nu va mai aplica Olmstead în modul în care o făcea anterior. Aceste schimbări au stârnit îngrijorarea activiștilor pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, care văd în ele un pas periculos înapoi către segregare și instituționalizare.
Pentru Kaleigh și Cody, acest drept nu este un concept abstract. „Mandatul de integrare este motivul pentru care sunt aici și pentru care pot merge la facultatea de drept”, spune Kaleigh. Ea explică faptul că acest principiu influențează totul: școala, locul de muncă, programele comunitare precum cel folosit de fratele ei. „Asigură că, atunci când voi deveni mamă, copilul meu nu va fi luat de lângă mine pentru că sunt dizabilă.”
Contextul legal este complex. Legea americanilor cu dizabilități (ADA) din 1990 a interzis discriminarea pe bază de dizabilitate, iar în 1999, Curtea Supremă a emis decizia Olmstead, care a consolidat mandatul de integrare. Aceasta spune că persoanele cu dizabilități trebuie să primească serviciile de care au nevoie în mediul cel mai puțin restrictiv, adică în comunitate, nu în instituții. Această decizie a venit după ce persoanele cu dizabilități au luptat împotriva instituțiilor, care au o istorie lungă de abuz și neglijență.
Acum, DOJ, care era responsabil cu aplicarea acestui mandat, și-a schimbat poziția. Memoriul din iunie afirmă că „Congresul nu a impus un mandat de integrare statelor” și că decizia Olmstead „a stabilit doar că un stat nu poate instituționaliza astfel de pacienți fără justificare. Ce constituie o justificare adecvată rămâne o întrebare deschisă.” Această interpretare contrazice decenii de practică și jurisprudență, iar DOJ recunoaște chiar că este „în dezacord cu înțelegerea comună a deciziei în instanțele federale”.
Alison Barkoff, profesor de politici de sănătate și drept la Universitatea George Washington, care a lucrat la aplicarea Olmstead în timpul administrației Obama, spune că „nu pot sublinia suficient cât de semnificativă este această schimbare de poziție. Acum, poziția guvernului Statelor Unite este că persoanele cu dizabilități nu au dreptul de a fi parte din comunitățile lor.” Ea subliniază că persoanele cu dizabilități au luptat decenii pentru aceste protecții, iar administrația actuală le subminează.
Pentru Kaleigh, această schimbare este profund personală. Ea a fondat Judy's League, o organizație pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, și folosește TikTok pentru a atrage atenția asupra acestor probleme. „Legile sunt grozave, dar trebuie să existe sisteme care să asigure aplicarea lor. Acum, DOJ a spus, practic, «Nu vom mai face asta». Și asta contează enorm.”
Frații Brendle fac parte din „generația ADA” – persoane care au crescut sub protecțiile legii din 1990. Ei au beneficiat de integrare în școli obișnuite, de programe comunitare și de oportunități pe care părinții lor nu le-ar fi visat. Dar acum se tem că aceste câștiguri sunt erodate. Cody, de exemplu, depinde de Next Steps pentru a avea o viață activă în comunitate. Fără aceste servicii, ar putea fi forțat să trăiască într-o instituție, departe de familie și prieteni.
Procesul Texas v. Kennedy este în curs de judecată, iar decizia ar putea avea consecințe uriașe pentru cele peste 8 milioane de americani care depind de serviciile comunitare. Dacă reclamanții câștigă, statele ar putea reduce drastic finanțarea pentru aceste programe, iar persoanele cu dizabilități ar putea fi trimise în instituții, într-o întoarcere la practicile din trecut.
Activiștii subliniază că această luptă nu este doar despre servicii, ci despre demnitate și dreptul de a trăi liber. Kaleigh spune că integrarea a modelat fiecare aspect al vieții ei și al fratelui ei. „Fără acest drept, nu aș fi putut merge la școală, nu aș fi putut visa la o carieră, nu aș fi putut fi independentă.”
În timp ce DOJ nu a oferit explicații publice pentru schimbarea de poziție, iar administrația Trump pare hotărâtă să redefinească interpretarea legii, comunitatea persoanelor cu dizabilități se mobilizează. Kaleigh și alți activiști cer Congresului să intervină și să protejeze explicit mandatul de integrare, astfel încât acesta să nu mai poată fi răsturnat prin interpretări administrative.
Povestea fraților Brendle este un memento puternic că drepturile civile nu sunt garantate pentru totdeauna. Ele trebuie apărate constant, iar atunci când guvernul își schimbă poziția, vocile celor afectați trebuie să se facă auzite. Kaleigh și Cody au învățat să navigheze prin viață cu dizabilități, dar acum se confruntă cu o nouă provocare: să lupte pentru dreptul lor de a rămâne în comunitățile lor.
De ce este important:
Această schimbare de politică și procesul Texas v. Kennedy amenință să inverseze decenii de progres în ceea ce privește drepturile persoanelor cu dizabilități. Dacă mandatul de integrare este slăbit, milioane de americani ar putea fi forțați să trăiască în instituții, pierzându-și autonomia și demnitatea. Este o problemă de drepturi civile care afectează nu doar persoanele cu dizabilități, ci întreaga societate, care ar pierde diversitatea și contribuțiile acestor cetățeni. Monitorizarea acestui caz este crucială pentru a proteja valorile fundamentale ale incluziunii și egalității.
