Megan Peters, cercetătoare în științe cognitive la Universitatea California, Irvine, spune că decizia de a pleca nu a fost una ușoară, dar a devenit inevitabilă. „A fost foarte clar, foarte repede, că noua administrație nu prețuiește învățământul superior”, declară ea, referindu-se la politica lui Trump din al doilea mandat. „Când am intrat pe piața muncii, am început să caut peste hotare.” Peters va ocupa din această vară o funcție la University College London (UCL), una dintre cele mai prestigioase instituții academice britanice. Ea recunoaște că mutarea implică un sacrificiu financiar – salariul va fi mai mic decât în SUA – dar consideră că oportunitățile științifice și profesionale oferite de UCL compensează din plin. „Londra a fost un magnet puternic, iar University College London, în mod special, a fost o atracție uriașă din punct de vedere științific”, spune Peters. Ea adaugă că, în Marea Britanie, va avea acces la surse de finanțare care nu îi sunt disponibile în Statele Unite, ceea ce îi va permite să-și continue cercetările asupra modului în care creierul gestionează incertitudinea.
Un alt caz notabil este cel al soților Tamara Swaab și Ron Mangun, ambii neurocercetători de renume la Universitatea California, Davis. După mai bine de trei decenii petrecute în SUA, ei au acceptat posturi la Universitatea din Birmingham. Swaab, care și-a obținut doctoratul în Olanda, explică că unul dintre motivele pentru care a ales inițial America a fost faptul că Europa, la începutul carierei sale, oferea mai puține șanse femeilor în știință. „Ceea ce am iubit întotdeauna la știința din Statele Unite a fost deschiderea și modul în care oamenii vedeau oportunitățile și munceau pentru ele”, spune ea. „Era un optimism.” Acum, însă, acest optimism pare să fi migrat peste Atlantic. Swaab observă că oamenii de știință britanici și europeni sunt cei care manifestă acum entuziasm și încredere în viitor. Un factor decisiv pentru mutarea cuplului a fost obținerea de către Mangun a unei finanțări din partea Fondului Global pentru Talente al Marii Britanii, un program de 70 de milioane de dolari creat special pentru a atrage cercetători din alte țări.
Rachel O'Reilly, profesoară la Birmingham și implicată direct în recrutarea celor doi, subliniază că „noile fonduri și angajamentul național față de știință din Marea Britanie oferă un pic de certitudine într-o perioadă de incertitudine pentru colegii noștri din SUA”. Ea adaugă că universitatea este încântată să primească cercetători atât de străluciți. Mangun, la rândul său, consideră că mutarea nu este doar o reacție la situația actuală din America, ci și o oportunitate de a încerca ceva nou și de a colabora cu un alt grup de oameni de știință de top, păstrându-și totodată pozițiile de emeritus la UC Davis. El este convins că, în cele din urmă, alegătorii americani vor restabili finanțarea cercetării și vor reînnoi angajamentul țării față de știință. „Oamenii vor știință, vor explorare, vor descoperiri, vor leacuri”, spune Mangun. „Și cred că vor cere asta.”
Contextul acestor plecări este unul tulbure pentru comunitatea științifică americană. Imediat după preluarea mandatului în 2025, administrația Trump a început să întârzie sau să anuleze granturi de cercetare, să atace universitățile care desfășoară studii legate de rasă și gen, și să restructureze agenții federale precum National Institutes of Health (NIH) și National Science Foundation (NSF) pentru a se alinia mai bine priorităților Casei Albe. Oficialii administrației susțin că aceste măsuri fac parte dintr-un efort de a restabili „standardul de aur” al științei, de a reduce birocrația și de a tăia costurile, păstrând în același timp cercetările esențiale. În realitate, efectele au fost devastatoare: proiecte de ani de zile au fost oprite, posturi de cercetare au fost înghețate, iar încrederea în stabilitatea finanțării s-a prăbușit.
În acest peisaj sumbru, Marea Britanie și alte țări europene au văzut o șansă de a atrage talente. Royal Society din Marea Britanie și Consiliul European pentru Cercetare oferă acum granturi special concepute pentru a atrage oameni de știință din SUA și din alte părți. De asemenea, procedurile de obținere a vizelor de muncă pentru cercetători au fost simplificate. Steve Fleming, profesor la UCL, a fost unul dintre cei care au profitat de această oportunitate pentru a o recruta pe Megan Peters. „Știam că un post urma să fie scos la concurs în departamentul nostru și am început să discutăm cum ar putea fi potrivit pentru ea”, povestește Fleming. Peters va fi însoțită la UCL de alți doi „recruți de înalt profil”, ambii venind din poziții de titularizare în SUA.
Fenomenul nu se limitează doar la neuroștiințe. Fizicieni, biologi, chimiști și ingineri americani își îndreaptă privirile spre Europa, Canada și chiar Australia. Un raport al Academiei Naționale de Științe din SUA avertizează că, dacă tendința continuă, America riscă să piardă nu doar talente individuale, ci și întregi ecosisteme de cercetare. Universitățile britanice, în special, au devenit destinații privilegiate datorită limbii comune, a sistemului academic bine stabilit și a unei atitudini mai prietenoase față de știință din partea guvernului.
Pentru Tamara Swaab, mutarea înseamnă și o reîntoarcere la rădăcini europene, dar și o șansă de a contribui la o cultură științifică pe care o consideră acum mai dinamică. „Ceea ce am iubit la America s-a estompat”, spune ea. „Acum, optimismul este aici, în Marea Britanie.” Ron Mangun, mai filozofic, vede plecarea ca pe o aventură profesională, dar nu exclude o revenire în SUA dacă lucrurile se vor schimba. „Votul popular va decide”, spune el. „Oamenii vor știință și vor cere ca ea să fie finanțată.”
Până atunci, însă, valul de emigrare științifică continuă. Iar pentru fiecare cercetător care pleacă, America pierde nu doar un expert, ci și o parte din viitorul său inovator. Marea Britanie, în schimb, câștigă exact ceea ce își dorește: creiere strălucite, gata să construiască știința de mâine.
De ce este important:
Acest fenomen nu este doar o simplă criză de personal pentru universitățile americane. El semnalează o erodare a încrederii în sistemul de cercetare al SUA, care a fost mult timp un pilon al inovației globale. Dacă talentele de top aleg să plece, efectele se vor resimți pe termen lung: pierderea de brevete, încetinirea descoperirilor medicale și tehnologice, și o scădere a competitivității economice. În același timp, pentru țări precum Marea Britanie, acest exod reprezintă o oportunitate istorică de a-și consolida propria infrastructură științifică. Pentru cititorul obișnuit, această poveste arată cum deciziile politice pot avea consecințe neașteptate asupra unor domenii aparent îndepărtate, dar care ne influențează viața de zi cu zi – de la medicamentele pe care le luăm până la tehnologia pe care o folosim.
