După sirene: primii respondenți din Liban, prinși între datorie și durere

În orașul Sidon, din sudul Libanului, Nareej Ramal plânge în brațele socrului său. Uniforma de protecție civilă pe care soțul ei, Hussein Jaber, o purta în fiecare zi, este acum drapată pe umerii ei ca o ultimă îmbrățișare. Jaber, în vârstă de 32 de ani, un veteran al echipelor de prim-ajutor din cadrul Ministerului de Interne libanez, a fost ucis împreună cu colegul său Ahmad Noura, de 45 de ani, de o dronă israeliană pe 12 mai, în Nabatieh, un oraș din sudul Libanului. Încercau să salveze un bărbat rănit într-un alt atac cu câteva momente mai devreme. Moartea sa a venit la doar câteva zile după ce Ramal și Jaber împliniseră un an de căsătorie. Cei doi bărbați sunt ultimii dintre peste 100 de prim-respondenți uciși în atacuri aeriene israeliene de la începutul războiului dintre Israel și gruparea militantă Hezbollah, pe 2 martie. O încetare a focului între Israel și Liban, care a început în aprilie, nu a încetinit atacurile israeliene. Israelul a acuzat în mod repetat Hezbollah că folosește ambulanțe și facilități medicale în scopuri militare, fără a oferi dovezi, acuzații pe care Ministerul Sănătății libanez le neagă. Dreptul internațional protejează spitalele, echipele de salvare și echipajele de ambulanță. „Dar ceea ce vedem acum, nu, nu este așa”, spune Mona Boud Zeid, directoarea Spitalului Al Najdeh al-Shaabiyeh, care tratează răniții din sudul Libanului. Din locația spitalului din Nabatieh, poate vedea atacurile aeriene. „Este ca ceea ce vedem acum în Gaza. Este la fel... Poate că spitalele noastre, asistentele noastre, medicii noștri vor trece prin aceleași lucruri.” Ministerul Sănătății din Gaza spune că atacurile israeliene au ucis peste 1.700 de personal medical și prim-respondenți în timpul războiului.Sute de îndoliați au mărșăluit pe 30 aprilie 2026, în spatele sicrielor a trei paramedici ai Apărării Civile Libaneze uciși în atacuri israeliene în sudul Libanului. Colegii paramedici, îmbrăcați în uniformă, duceau pe umeri sicriele colegilor lor, drapate cu steaguri libaneze, în timp ce îndoliații se adunau și plângeau. Aceeași imagine s-a repetat de-a lungul războiului, în scene diferite, aceleași lacrimi ale prim-respondenților. La sfârșitul lunii aprilie, căștile, tărgile și vehiculele de salvare stăteau nemișcate la sediul prim-respondenților loviți în atacuri anterioare, transformate în simboluri tăcute ale sacrificiului în Tir, un oraș din sudul Libanului. Ele au format fundalul unei ceremonii pentru Hadi Daher, Hussein Al-Sati și Hussein Ghadbouni, prim-respondenți uciși în timp ce răspundeau unui atac în orașul Majdal Zoun. Sute de îndoliați s-au adunat pentru a aduce un omagiu sub imnul libanez, cântece, focuri de artificii și durere, un rămas bun marcat în egală măsură de onoare și pierdere, în timp ce umbrele se întindeau pe pământul cimitirului temporar.Atacurile din timpul încetării focului sunt o amintire amară a modului în care războiul devorează viețile tuturor celor prinși în focul încrucișat. Mulți dintre cei uciși au fost civili. NPR a contactat armata israeliană pentru comentarii cu privire la medicii libanezi și nu a primit răspuns. Conform grupului medical Medici fără Frontiere, care are personal la spitalul din Nabatieh, Jaber și Noura au fost uciși după ce s-au grăbit la locul unui atac anterior. Un al treilea paramedic cu ei a fost rănit. Grupul de ajutor a numit uciderea lucrătorilor de salvare „parte a unui model alarmant”. În afara morgii spitalului pe 13 mai, o duzină de prim-respondenți în uniformă au ținut o veghe sumbră și tăcută, așteptând să ridice trupurile într-o ambulanță care aștepta. În fundal, colegii și angajații spitalului plângeau. Înfășurate în giulgiuri albe și acoperite cu flori, trupurile au fost transferate din Nabatieh la un loc de înmormântare în Haret Saida, lângă Sidon. Înmormântările lor vor fi temporare, deoarece este imposibil să fie îngropați în propriile sate din cauza atacurilor continue. Pentru multe familii, ritualul înseamnă să îndure durerea înmormântării de două ori.„Nu au fost niciodată doar colegi”, spune liderul echipei, Abdallah Hallal, cu vocea frântă. „Am fost împreună de peste 20 de ani”, spune el, vorbind despre Noura. „Am văzut multe împreună. Am trăit multe împreună. Niciun cuvânt nu poate descrie ceea ce simțim.” Hallal a petrecut peste 20 de ani ca lider al echipei de căutare și salvare, răspunzând la urgențe și scoțând supraviețuitori din dărâmături pe fronturile dezastrelor și războiului. Fotografiile membrilor Apărării Civile Libaneze Hussein Jaber și Ahmad Noura, uciși într-un atac israelian asupra orașului sudic Nabatieh, au fost afișate pe o ambulanță în Nabatiyeh pe 13 mai. Membrii echipei de Apărare Civilă plâng pierderea colegilor lor. Trupurile lor au stat în morgă a doua zi. Aceeași scenă s-a repetat de nenumărate ori: căști, tărgi și vehicule de salvare nemișcate, transformate în simboluri ale sacrificiului.În acest peisaj de durere și datorie, prim-respondenții libanezi continuă să își facă treaba, știind că următorul apel ar putea fi ultimul. Ei oscilează între datoria de a salva vieți și durerea de a-și pierde colegii. Războiul nu face distincție între cei care poartă uniforma de salvare și cei pe care încearcă să îi salveze. Fiecare atac asupra unei ambulanțe sau a unui spital este o încălcare a dreptului internațional, dar în realitatea conflictului, aceste reguli par să fie ignorate. Comunitatea internațională privește, iar prim-respondenții continuă să moară.### De ce este important:Acest articol evidențiază o criză umanitară gravă, în care lucrătorii medicali și prim-respondenții devin ținte în conflicte armate, încălcând principiile fundamentale ale dreptului internațional umanitar. Uciderea a peste 100 de paramedici și salvatori în Liban, într-un război care a ucis aproape 3.000 de oameni și a strămutat aproape un milion, subliniază nevoia urgentă de protejare a personalului medical și a infrastructurii civile. Fără sancțiuni sau intervenții internaționale, astfel de atacuri riscă să devină norma, transformând zonele de conflict în cimitire pentru cei care încearcă să salveze vieți. Este esențial ca comunitatea globală să acționeze pentru a opri aceste încălcări și pentru a asigura că cei care își riscă viața pentru a-i ajuta pe alții sunt protejați, nu uciși.