Scena s-a petrecut în fața unei audiențe predominant ostile imigrației și islamului. Activistele, care se autointitulează „feministe critice la adresa islamului”, au ales să poarte vălul integral pentru a demonstra, spun ele, „opresiunea pe care o reprezintă”. Însă gestul lor a fost perceput de mulți ca o formă de islamofobie mascată, o instrumentalizare a simbolurilor religioase pentru a alimenta ura.
Fenomenul nu este nou. În ultimii ani, tot mai multe voci din mișcările feministe occidentale au început să adopte un discurs care, sub pretextul eliberării femeii musulmane, justifică politici discriminatorii și atacuri la adresa comunităților islamice. Această „feministizare” a islamofobiei este periculoasă pentru că îmbracă prejudecățile în hainele progresismului.
Analizând contextul britanic, observăm că grupuri precum „Women Against Islamification” sau „Feminists for Freedom” au apărut ca o contrapondere la ceea ce ele numesc „tăcerea feminismului mainstream” în fața abuzurilor din anumite comunități musulmane. Însă tacticile lor – de la proteste în fața moscheilor până la campanii împotriva hijabului – sunt adesea preluate de partide de extremă dreaptă, care le folosesc pentru a legitima o agendă anti-imigrație.
Specialiștii în studii de gen atrag atenția că adevărata luptă feministă nu poate fi redusă la o confruntare cu o religie sau o cultură. „Feminismul autentic luptă împotriva tuturor formelor de opresiune, inclusiv a rasismului și a xenofobiei”, explică dr. Amina Hassan, cercetătoare la Universitatea din Londra. „Când folosești corpul unei femei musulmane ca pe un câmp de bătălie politic, nu o eliberezi, ci o transformi într-un simbol al urii.”
Reacțiile la acest incident au fost împărțite. Pe rețelele sociale, mulți utilizatori au acuzat activitstele de ipocrizie: „Dacă niqabul este atât de opresiv, de ce îl porți tocmai pentru a protesta împotriva lui? Este ca și cum ai arde un drapel pe care îl porți pe tine.” Alții au apărat gestul, considerându-l o formă de „șoc feminist” menit să atragă atenția asupra constrângerilor religioase.
În spatele acestor controverse se află o întrebare mai profundă: poate feminismul să fie folosit ca armă împotriva unei minorități? Istoria ne arată că da. În secolul al XIX-lea, colonialismul european a justificat ocupația țărilor musulmane prin „salvarea femeii orientale”. Astăzi, același discurs este reluat de către mișcări populiste care pretind că apără drepturile femeilor, dar în realitate promovează politici de excludere.
Un exemplu concret este interzicerea burkini pe plajele din Franța, justificată de oficiali ca o măsură feministă. În realitate, aceasta a vizat exclusiv femeile musulmane, în timp ce costumele de baie acoperitoare purtate de femei non-musulmane (de exemplu, pentru protecție solară) nu au fost interzise. Selectivitatea arată că nu este vorba despre eliberare, ci despre control.
În Marea Britanie, grupul de activiste de la mitingul extremei drepte a fost rapid condamnat de organizațiile musulmane și de feministe mainstream. „Nu poți lupta pentru drepturile femeilor călcând în picioare demnitatea altora”, a declarat o purtătoare de cuvânt a „Muslim Women’s Network”. „Adevărata solidaritate feministă înseamnă să asculți vocile femeilor musulmane, nu să vorbești în numele lor.”
Pe de altă parte, susținătoarele acestor tactici argumentează că feminismul trebuie să fie „incomod” și să provoace chiar și tabuurile din interiorul comunităților religioase. Ele consideră că a critica islamul nu este islamofobie, ci o formă de gândire critică. Însă linia dintre critică și ură este adesea subțire, iar atunci când critica este îndreptată exclusiv asupra unei singure religii, în timp ce alte practici patriarhale sunt ignorate, devine clar că nu este vorba de principii, ci de prejudecăți.
Fenomenul „reambalării” islamofobiei ca feminism nu este limitat la Marea Britanie. În Olanda, politicianul Geert Wilders a folosit imagini cu femei în hijab pentru a-și promova agenda anti-islamică. În Germania, grupul „Femen” a organizat proteste în care femei dezgolite scandau lozinci împotriva islamului. Toate acestea creează o imagine distorsionată a feminismului, asociindu-l cu intoleranța.
Ce putem face? În primul rând, trebuie să recunoaștem că feminismul nu este monolitic. Există feminisme multiple, iar cel care se pretinde „salvator” al femeii musulmane este adesea cel mai puțin interesat de vocea ei. Adevărata luptă feministă trebuie să includă lupta împotriva rasismului, a clasismului și a tuturor formelor de discriminare. Altfel, riscăm să înlocuim un patriarhat cu altul.
De ce este important:
Acest subiect este crucial pentru înțelegerea modului în care discursurile de emancipare pot fi deturnate pentru a justifica discriminarea. Într-o perioadă în care extremismul de dreapta câștigă teren în Europa, este vital să distingem între critica legitimă a practicilor religioase și islamofobia mascată în haine progresiste. Femeile musulmane nu au nevoie de „salvatori” care să le dicteze cum să se îmbrace sau să creadă; ele au nevoie de solidaritate autentică și de spațiu pentru a-și exprima propriile voci. Ignorarea acestei nuanțe nu face decât să întărească diviziunile și să slăbească mișcarea feministă în ansamblu.
