Povestea lui Marasi nu este singulară. În aceeași curte din Omdurman locuiește și Taqwa, care a fugit din Heglig, în vestul Kordofanului, după lupte violente între SAF și RSF. „Să hrănesc doi sugari este greu. Nu am bani să cumpăr carne. Nu am bani să cumpăr făină să fac terci”, spune Taqwa, cu vocea frântă de oboseală. „Și nu pot munci, pentru că bebelușii sunt încă foarte mici.” Situația ei reflectă o criză mai amplă, evidențiată în Raportul Global privind Crizele Alimentare din 2026, finanțat de Uniunea Europeană: strămutarea a lipsit milioane de oameni de mijloacele de trai și venituri, lăsându-i dependenți de ajutoare limitate și inconsistente.
Până la sfârșitul anului 2025, aproape 12 milioane de persoane erau strămutate intern, ceea ce face din Sudan cea mai mare criză de strămutare internă din lume. Națiunile Unite estimează că aproape 25 de milioane de oameni – mai mult de jumătate din populația Sudanului – se confruntă cu niveluri de criză ale deficitului de alimente sau chiar mai grave până în 2025, inclusiv aproximativ 4,2 milioane de copii sub cinci ani. Chiar și în zonele în care oamenii au fugit, cum ar fi Khartoum, mâncarea rămâne rară și scumpă. Agențiile de ajutor umanitar raportează lipsuri cronice de fonduri, iar violența continuă să blocheze accesul în multe regiuni.
Sistemul de monitorizare a foametei, Clasificarea Integrată a Fazelor de Securitate Alimentară (IPC), a declarat foamete în noiembrie în el-Fasher. Condiții similare au fost raportate și în Kadugli, capitala statului Kordofan de Sud, iar cel puțin 20 de alte zone din regiunile contestate Darfur și Kordofan sunt în pericol de foamete. Blocadele prelungite au întrerupt aprovizionarea cu alimente, combustibil și medicamente. Piețele s-au prăbușit sau au devenit inaccesibile. Raportul Global privind Crizele Alimentare subliniază că conflictul din Darfur și Kordofan a limitat sever accesul umanitar, cu „efecte devastatoare asupra securității alimentare”. Până în septembrie, aproximativ 375.000 de oameni se aflau în cel mai extrem nivel de foamete, concentrați în statele Darfur de Nord, Kordofan de Sud și Kordofan de Vest.
Pentru familii ca cea a lui Taqwa, care depind de ajutoare, rezultatul este o luptă zilnică pentru supraviețuire. „Nu am bani să cumpăr făină”, repetă ea, privind spre copiii care plâng de foame. În taberele improvizate din Omdurman, oamenii împart puținul pe care îl au, dar resursele sunt epuizate. Organizațiile umanitare, precum Programul Alimentar Mondial, fac eforturi disperate să livreze alimente, dar fondurile sunt insuficiente, iar drumurile sunt periculoase. În multe zone, luptele continuă, iar convoaiele cu ajutoare sunt jefuite sau atacate.
Criza din Sudan nu este doar o problemă de foamete, ci și una de securitate, stabilitate politică și drepturile omului. Războiul civil care durează de trei ani între SAF și RSF a distrus infrastructura, a dezrădăcinat milioane de oameni și a creat un vid de putere în care violența și abuzurile sunt la ordinea zilei. Femeile și copiii sunt cei mai vulnerabili. Multe femei au fost violate, iar copiii sunt recrutați forțat în grupări armate. În acest context, foametea devine o armă de război, folosită pentru a subjuga populațiile.
Experții avertizează că, fără o intervenție internațională masivă și imediată, numărul deceselor cauzate de foamete va crește exponențial. „Nu mai este vorba doar de o criză umanitară, ci de o catastrofă”, spune un analist al ONU. „Avem nevoie de fonduri, de acces umanitar și de o încetare a focului. Fără acestea, vom asista la o pierdere de vieți omenești fără precedent.”
În timp ce Marasi și Taqwa încearcă să-și crească copiii într-o clădire neterminată, fără apă și electricitate, lumea privește de departe. Sudanul, o țară bogată în resurse naturale, a fost transformat într-un câmp de luptă și într-un simbol al eșecului comunității internaționale de a preveni genocidul și foametea. Fiecare zi care trece fără acțiune înseamnă mai mulți copii care mor de foame, mai multe femei violate, mai multe familii strămutate.
De ce este important:
Această criză nu este doar o tragedie locală, ci un semnal de alarmă global. Foametea din Sudan este rezultatul direct al conflictului armat, al blocării ajutoarelor umanitare și al indiferenței internaționale. Dacă nu se acționează urgent, milioane de oameni vor muri, iar instabilitatea se va extinde în întreaga regiune a Cornului Africii. Este o lecție dureroasă despre cum războiul și lipsa de solidaritate pot distruge vieți și comunități întregi. Fiecare dintre noi, prin conștientizare și presiune asupra liderilor politici, poate contribui la salvarea de vieți. Nu putem rămâne indiferenți când oameni ca Marasi și Taqwa luptă pentru supraviețuirea lor și a copiilor lor.
