„Pe Dumnezeu, pământul m-a învățat răbdarea și să mă agăț de dreptul meu, căci atâta timp cât am un drept, trebuie să mi-l asum și să nu-l las niciodată să-mi scape”, spune Theeba, cu o voce în care se împletesc oboseala și o hotărâre de fier. „Nu voi pleca niciodată de aici, pentru că am muncit din greu pe acest pământ, am transpirat și am trudit, așa că nu-mi voi lăsa truda și sudoarea, sau truda copiilor și a soțului meu, să ajungă la altcineva.”
De la mijlocul anului 2024, când coloniștii au stabilit noi avanposturi pe dealurile din apropiere, fiecare mișcare a Theebei este monitorizată. Coloniștii se apropie frecvent de perimetrul casei sale și eliberează în mod deliberat animale în câmpurile cultivate. „Intră cu oile lor pe pământul nostru după ce l-am arat și l-am pregătit, le lasă să pască, să calce în picioare recoltele și să le strivească, fără să lase nimic în urmă”, explică ea, cu amărăciunea în glas. „De îndată ce simt orice mișcare sau pe cineva care intră pe pământ, ne atacă imediat.”
Această intimidare nu se oprește la granițele proprietății Theebei. Se extinde și asupra câmpurilor vecine, unde Anwar Sabarneh, în vârstă de 59 de ani, locuiește cu familia sa extinsă, formată din șapte frați. Din cauza violențelor repetate ale coloniștilor, doi dintre frații săi au fost nevoiți să-și abandoneze pământurile. Sabarneh, care întreține o familie de 14 persoane, deține mai mulți dunami de podgorii la doar 300 de metri de casă. Dar cu coloniști agresivi în zonă, ajungerea la vițe a devenit o adevărată aventură periculoasă.
Situația este și mai absurdă prin faptul că armata israeliană cere permise palestinienilor pentru a lucra pe propriul lor pământ. „Armata a venit împreună cu coloniștii să-mi ceară un permis ca să pot lucra în casa mea, în fața ușii casei mele, pe pământul meu unde sunt proprietarul de drept”, povestește Sabarneh, vizibil indignat. Fermierii sunt, de asemenea, împiedicați să construiască orice pe pământurile lor. Oile lui Sabarneh sunt închise într-un grajd de peste opt luni, din cauza pericolelor reprezentate de coloniști. „Dacă mă văd că scot oile, coloniștii mă urmăresc, mi le răpesc și mi le fură”, spune el. Când copiii lui au încercat să recupereze oile furate, soldații israelieni i-au arestat și bătut.
Aceste pogromuri repetate împotriva fermierilor palestinieni reflectă o strategie mai amplă care vizează agricultura din sudul Cisiordaniei. Potrivit Comisiei pentru Colonizare și Rezistență la Zid, coloniștii și trupele israeliene au efectuat 11.074 de atacuri în Cisiordania în prima jumătate a anului 2026, dintre care 3.488 au fost comise de coloniști. Hasan Breijieh, expert în probleme de colonizare și director al comisiei, explică faptul că expansiunea continuă a coloniilor, alături de restricțiile impuse mișcării palestinienilor, sunt principalele motive pentru care atât de mulți palestinieni au fost forțați să-și părăsească fermele.
„Porțile militare ridicate la intrările comunităților palestiniene au înăsprit controlul asupra accesului la livezile și podgoriile lor”, subliniază Breijieh. Drumurile ocolitoare, construite de Israel, au împiedicat, de asemenea, „conectivitatea dintre comunitățile palestiniene”. În astfel de condiții, fermierii palestinieni se confruntă cu al patrulea sezon consecutiv fără să poată recolta măsline, struguri sau guave. Pământurile lor nu au fost nici arate, nici tăiate, fiind abandonate cu forța.
În fața acestei opresiuni, femeile palestiniene precum Theeba al-Sabaa continuă să joace un rol esențial în protejarea pământului, mai ales atunci când bărbații au fost uciși sau reținuți de forțele israeliene. „Ele continuă să-și mențină rolul de lider în păstrarea moștenirii agricole a familiei și astăzi”, afirmă Breijieh. „Acest pământ a fost istoric principala sursă de trai pentru familii, iar un palestinian nu îl poate părăsi voluntar, indiferent de sacrificii.”
Breijieh își amintește de propriul bunic, care a mers pe câmpurile sale să-și ia rămas-bun înainte de a muri. „La revedere, podgorie”, i-a spus el pământului său. Această imagine emoționantă surprinde esența legăturii profunde dintre palestinieni și pământul lor, o legătură pe care ocupația încearcă să o rupă prin violență, restricții și intimidare constantă.
Povestea Theebei și a lui Anwar este doar una dintre miile de povești similare care se desfășoară zilnic în Cisiordania ocupată. Este o poveste despre rezistență pașnică, despre demnitate umană și despre lupta pentru dreptate într-un context politic extrem de tensionat. Fermierii palestinieni nu luptă doar pentru recolte și animale; luptă pentru identitate, pentru istorie și pentru viitorul copiilor lor. Fiecare viță de vie protejată, fiecare oaie salvată de la furt, fiecare pumn de pământ apărat este o declarație de existență și o afirmare a dreptului fundamental de a trăi în pace pe pământul lor.
De ce este important:
Această situație din Cisiordania ocupată nu este doar o problemă locală, ci un test crucial pentru dreptul internațional, drepturile omului și justiția globală. Atacurile sistematice ale coloniștilor asupra fermierilor palestinieni, tolerate sau chiar sprijinite de armata israeliană, reprezintă o încălcare gravă a Convențiilor de la Geneva și a numeroaselor rezoluții ale ONU. Pentru publicul român, această poveste subliniază importanța solidarității internaționale și a presiunii asupra statelor implicate pentru a respecta legea internațională. Este un memento că agricultura, ca simbol al vieții și al sustenabilității, este folosită ca armă de război, iar protejarea fermierilor vulnerabili este o responsabilitate colectivă a comunității internaționale. Fără o acțiune concretă, această strategie de epurare agricolă va continua, erodând și mai mult șansele unei păci juste și durabile în regiune.
