Dohrn își descrie mama ca pe o „activistă liberală, progresistă” care s-a radicalizat după asasinarea liderilor negri pentru drepturi civile și escaladarea războiului din Vietnam: „Odată ce a ajutat la fondarea Weather Underground, aș spune că misiunea era să răstoarne guvernul Statelor Unite”, afirmă el. Weather Underground plasa bombe în mașini de poliție goale, la Pentagon și în alte locuri pe care le considerau simboluri ale opoziției, oferind avertismente prealabile oamenilor din acele clădiri pentru a preveni victime. Ani de zile, Bernardine Dohrn a fost pe lista celor mai căutați zece infractori a FBI-ului.
Zayd Ayers Dohrn este dramaturg și scenarist, predă la Universitatea Northwestern și a fost gazda și producătorul podcastului „Mother Country Radicals”. În noua sa carte de memorii, „Dangerous, Dirty, Violent, and Young: A Fugitive Family in the Revolutionary Underground” (Periculos, murdar, violent și tânăr: O familie de fugari în subteranul revoluționar), Dohrn analizează propria istorie familială și decizia părinților săi de a avea copii în timp ce trăiau în clandestinitate. „A fost o contradicție care s-a manifestat în tot felul de moduri, cel mai dramatic atunci când comiteau infracțiuni și își lăsau copiii în urmă”, spune el. „Dar cred că mama mea nu putea fi cineva care să abandoneze mișcarea și să se stabilească pentru a avea copii. A trebuit să încerce să facă ambele lucruri.”
Bernardine Dohrn s-a predat autorităților în 1980 și a petrecut aproape un an în închisoare. După eliberare, a promovat examenul de barou, în timp ce tatăl lui Zayd Ayers Dohrn și-a obținut doctoratul în educație. „Au devenit profesioniști de clasă mijlocie”, spune Dohrn. „Până când am împlinit 12 ani, locuiam în Chicago. Mergeam la școală. Jucam în Little League. În acel moment al vieții noastre – în anii '90 – am fi putut trece drept americani obișnuiți.”
Despre titlul memoriilor sale, care împrumută din cântecul Jefferson Airplane „We Can Be Together”: „Versul complet [din cântec] este: «suntem cu toții proscriși în ochii Americii. Suntem obsceni, fără lege, hidoși, periculoși, murdari, violenți și tineri.» Și asta a devenit un fel de strigăt de adunare, nu doar pentru părinții mei, ci pentru o mare parte a contraculturii tinere, această idee că suntem cu toții proscriși într-o societate care demonizează oamenii de culoare, demonizează homosexualii, oprimă femeile, nu înțelege tinerii. Și astfel, această idee de a fi proscriși în propria ta țară și de a fi periculoși, murdari, violenți și tineri rezumă o mare parte din ceea ce reprezentau părinții mei la acea vreme.”
Ea a fost încarcerată la MCC, Manhattan Correctional Center. „Este o clădire brutalistă mare în centrul Manhattanului, o structură uriașă de beton fără ferestre. Tatăl meu mă ducea pe mine și pe frații mei să o vizităm pe mama și treceam prin detectoare de metale, vorbeam cu gardienii și o vedeam pe mama de două ori pe săptămână, petrecând puțin timp cu ea. Îmi amintesc că strecuram cărți mici pentru copii, Peter Rabbit și In the Night Kitchen, lucruri de genul ăsta, punându-le în pantaloni ca să treacă de detectorul de metale, ca mama să aibă ce să-mi citească.”
„Sala de vizită era un spațiu mare, cavernos, cu o mulțime de mese și petreceam câteva ore vorbind cu ea, lăsând-o să ne citească, apoi plecam și ieșeam afară pe trotuar. Și așteptam acolo o jumătate de oră, o oră, până când se întorcea în celula ei și putea să aprindă și să stingă lumina în celulă, ca să putem vedea că s-a întors în siguranță. Era ca un fel de a face cu mâna la revedere.”
Despre preluarea custodiei lui Chesa Boudin, fiul mic al revoluționarelor încarcerate: „Kathy [Boudin] și David [Gilbert] au participat la un jaf bancar, jaful Brinks din 1981, în care au fost uciși un polițist și doi gardieni. Așa că au ajuns la închisoare pentru mult timp și și-au lăsat fiul de 18 luni, Chesa, acasă cu o bonă când au plecat să jefuiască această bancă. Așa că părinții mei l-au luat pe Chesa când era foarte mic. A devenit fratele meu, am crescut împreună. A făcut parte din familia noastră pentru că părinții lui au fost trimiși la închisoare pentru o perioadă foarte lungă.”
„Chesa reprezenta pentru mine cum ar fi arătat dacă părinții mei ar fi fost prinși, dacă ar fi rămas în subteran încă o lună, încă un an, cum ar fi arătat dacă ar fi fost trimiși la închisoare pentru totdeauna și eu ar fi trebuit să cresc fără ei, pentru că asta i s-a întâmplat lui Chesa.”
Despre cum obțineau părinții săi acte de identitate false și certificate de naștere când erau fugari: „Conduceau până la un cimitir rural și se plimbau până găseau mormântul unui copil care murise tânăr, cineva care murise înainte de a împlini 2 sau 3 ani, astfel încât să nu fi solicitat niciodată permis de conducere. Și trebuia să fie cineva născut cam în aceeași perioadă cu ei. Apoi mergeau la tribunalul județean și spuneau: «Sunt cutare. Mi-am pierdut actul de identitate, dar iată data nașterii mele. Iată unde m-am născut.» Și, de obicei, funcționarul județean le elibera pe loc un nou certificat de naștere. Știau suficient pentru a demonstra că erau acea persoană. Nimeni altcineva nu solicitase documente folosind acele nume. Și odată ce aveau un certificat de naștere, îl puteau folosi pentru a solicita un permis de conducere și, în cele din urmă, aveau o identitate complet nouă, cu acte oficiale reale de la guvern.”
„Ne aflăm din nou într-un moment de autoritarism și război peste hotare, violență polițienească și rasism care nu a dispărut”, reflectă Dohrn. „Povestea familiei mele este o amintire că alegerile pe care le fac oamenii în vremuri de criză au consecințe profunde, nu doar pentru ei, ci și pentru copiii lor. Nu există răspunsuri ușoare, dar cred că este important să înțelegem cum ideologiile și acțiunile părinților modelează viețile următoarelor generații.”
De ce este important:
Această poveste oferă o perspectivă unică asupra modului în care copiii sunt afectați de alegerile radicale ale părinților lor, într-un context istoric marcat de tensiuni politice și sociale. Ea ne amintește că, dincolo de idealuri și lupte, există oameni reali – familii care au plătit prețul clandestinității și al fugii. Într-o epocă în care dezbaterile despre justiție socială, violență și responsabilitate parentală rămân actuale, memoriile lui Zayd Ayers Dohrn ne provoacă să reflectăm asupra moștenirii lăsate de mișcările radicale și asupra modului în care trecutul continuă să ne influențeze prezentul.
