Trump și vicepreședintele JD Vance au încercat joi să liniștească spiritele, afirmând că fondul nu va fi finanțat de contribuabilii americani. Cu toate acestea, mai mulți democrați și chiar câțiva republicani au profitat de această oportunitate pentru a ataca planul, într-un moment în care economia și populismul domină discursul electoral.
Memorandumul, semnat miercuri de Trump și președintele iranian Masoud Pezeshkian, prevede că SUA „se angajează, împreună cu partenerii regionali, să elaboreze un plan definitiv și convenit de comun acord, de cel puțin 300 de miliarde de dolari, pentru reconstrucția și dezvoltarea economică a Republicii Islamice Iran”. Documentul lasă „mecanismul de implementare” să fie stabilit în urma unor negocieri de 60 de zile, iar SUA se obligă să acorde licențele, derogările de sancțiuni sau alte permisiuni necesare.
Trump a reacționat imediat pe rețeaua sa Truth Social, scriind: „Nu există nicio plată de 300 de miliarde de dolari către Iran din partea SUA. Sunt știri false!”. Vance, într-un interviu pentru The New York Times, a subliniat că planul „nu va fi plătit de contribuabilii americani”. Ulterior, într-o conferință de presă, Vance a sugerat că fondul ar putea fi finanțat de țările arabe din regiune și de investitori internaționali interesați de Iran, creând o integrare economică ce ar putea asigura o pace durabilă. El a adăugat că Iranul va avea acces la aceste resurse „doar dacă respectă pe deplin condițiile și își schimbă comportamentul”.
Criticii nu s-au lăsat însă convinși. Senatorul democrat Amy Klobuchar a scris pe X: „Cu 300 de miliarde de dolari, am putea elimina homelessness-ul, am putea finanța cercetarea cancerului pentru 40 de ani și am putea oferi fiecărui copil educație preșcolară gratuită timp de peste 7 ani. În schimb, Trump trimite acești bani în Iran”. Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat că „democrații nu vor ajuta la trimiterea a 300 de miliarde de dolari către Iran”. Congresmanul Jason Crow a ironizat: „Republicanii nu găsesc bani pentru ca americanii să-și păstreze asigurările de sănătate, dar găsesc bani pentru a da Iranului 300 de miliarde de dolari”.
Nici republicanii nu au stat deoparte. Senatorul Roger Wicker, un șoim al Iranului și aliat al lui Trump, a declarat că suma de 300 de miliarde de dolari, chiar dacă nu provine de la contribuabilii americani, face ca „plata Iranului din acordul președintelui Obama din 2015 să pară o nimica toată”. El a făcut referire la Planul Comun de Acțiune (JCPOA), care a eliberat aproximativ 55 de miliarde de dolari din activele înghețate ale Iranului, în schimbul limitării programului nuclear iranian. Trump s-a retras unilateral din acel acord în 2018 și a susținut constant că un viitor acord cu Iranul va depăși cu mult termenii JCPOA.
Memorandumul semnat joi nu abordează viitorul programului nuclear iranian; în schimb, lansează 60 de zile de negocieri pentru a trata această problemă. Pe lângă fondul de reconstrucție, noul MoU prevede și ridicarea imediată a sancțiunilor asupra industriei de combustibili fosili a Iranului, precum și negocieri pentru deblocarea a miliarde de dolari din activele iraniene și ridicarea altor sancțiuni.
Reprezentantul Thomas Massie, un critic frecvent al lui Trump care și-a pierdut campania de realegere după ce Trump și grupurile pro-israeliene s-au implicat în cursă, a atacat și el fondul: „300 de miliarde de dolari reprezintă de cinci ori cât cheltuiește Congresul anual pe drumurile și podurile noastre”. El a încheiat cu ironia: „M-am săturat să câștig”, referindu-se la una dintre frazele favorite ale lui Trump.
De ce este important:
Acest fond de reconstrucție de 300 de miliarde de dolari nu este doar o cifră astronomică, ci un test al priorităților politice americane. În timp ce administrația Trump încearcă să prezinte acordul ca pe o victorie diplomatică, opoziția și chiar unii republicani subliniază că banii ar putea fi folosiți pentru probleme interne stringente, de la infrastructură la sănătate. Dezbaterea reflectă tensiunile dintre politica externă și nevoile interne, într-un an electoral crucial. Mai mult, modul în care va fi finanțat acest fond – fie de către țările arabe, fie de investitori privați – va stabili un precedent pentru viitoarele acorduri internaționale. Rămâne de văzut dacă negocierile de 60 de zile vor duce la un plan concret sau dacă această promisiune va rămâne doar o sursă de controverse politice.
