Totul a început în zorile zilei de marți, în localitatea Bazariya, aproape de Nablus. Aici, un grup de coloniști a încercat să dea foc moscheei Nur al-Din Zanki. Nu s-a tratat de un act de vandalism spontan, ci de o acțiune calculată: o explozie mică a provocat un incendiu într-o cameră a clădirii, iar pe zidurile exterioare au fost pictate graffiti în ebraică, mesaje de ură și amenințări directe adresate palestinienilor, dar și unui mesaj surpriză pentru ambasadorul SUA în Israel, Mike Huckabee: "Huckabee, salutări de la teroriști". Acest detaliu nu este accidental. Vine ca o răspuns direct, cinic și provocator la declarațiile recente ale diplomatului american care, într-o raritate pentru administrația actuală, a etichetat coloniștii care atacau palestinienii în Qusra ca pe "teroriști". Răspunsul coloniștilor a fost clar: ei nu se consideră teroriști, ci soldați ai unei cauze messianice, și consideră că au lumina verde, implicită sau explicită, de la putere.
Localnicii, printre care Majed Nasr, au reușit să stinge flacările înainte ca acestea să ajungă la partea principală a moscheei, dar semnele arsurilor și mesajele de ură rămân ca o cicatrice vizibilă pe fațadă. Ministerul Afacerilor Religioase Palestiniene a condamnat ce a numit "un atac criminal", subliniind că aceasta este a 13-a moschee "violată" de armată sau coloniști doar de la începutul anului 2026. O statistică groaznică, care arată ritmul accelerat al agresiunii asupra patrimoniului cultural și spiritual al poporului palestinian.
Dar violența nu s-a oprit aici. Ore mai târziu, la moscheea din Madama, de asemenea în apropierea Nablusului, scena s-a schimbat: nu mai erau coloniștii cu bidone de benzină și spray-uri, ci soldați israelieni cu gaze lacrimogene. Imaginile verificate de Al Jazeera arată credincioși care tuseau necontrolabil, sufocând în interiorul casei de rugăciune, exact în momentul în care se adunaseră pentru rugăciunea de seară (Maghrib). Ministerul a declarat că forțele israeliene au tras capsule cu gaz lacrimogen în interiorul moscheei, un act care, după orice standard al dreptului internațional umanitar și al convențiilor de la Geneva, constituie o încălcare flagrantă a sanctității locuințelor de cult și a protecției civililor. Rezultatul: mai mulți bătrâni au suferit de asfixiere, iar congregația a fost dispersată în panică.
Reacția oficială palestiniană a fost fermă. Președintele Mahmoud Abbas a avertizat împotriva "pericolelor războiului religios continuu și escaladat" condus de forțele israeliene și coloniștii împotriva siturilor religioase din Cisjordania, inclusiv a complexului Moscheii Al-Aqsa din Ierusalimul Est ocupat. Declarația prezidențiale vorbește de "atacuri sistemice" care au "depășit toate liniile roșii" și riscă să declanșeze un conflict religios cu consecințe grave pentru regiune și lume. Nu este retorică exagerată. În contextul actual, unde ministrul extremist al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, face intruziuni provocatoare la Al-Aqsa sub protecția poliției, unde coloniștii acționează ca o milizie paralelă adesea sub ochii fericiți sau cu participarea activă a armatei, riscul unui incendiu religios nu este o ipoteză, ci o certitudine matematică.
Evenimentele de marți nu au fost limitate la moschee. În Beta, la sud de Nablus, coloniștii au ars mașini. În Nahalin, la vest de Betleem, un alt vehicul palestinian a fost dat foc. Paralel, armata a arestat cel puțin 14 palestinieni în multiple localități (Rummanah, Tammun, Hebron, Betleem, Nablus), a déracinat copaci de măsline în apropierea Jenin – simbolul sustenței și a rădăcinilor palestiniene –, a demolat sere și a emis ordin de demolare pentru o casă din Idhna. Este o operăție de curățenie etnică în regulă, o politică de fapte consumate care vizează să facă viața imposibilă pentru palestinieni, să-i împingă să plece voluntar sau să cedeze terenul colonizării.
Datele Națiunilor Unite, publicate în august, desenează un tablou apocaliptic: cel puțin 76 de palestinieni uciși în Cisjordanie de la începutul anului, 3.800 deplasați din cauza violenței coloniștilor, demolărilor și evacuărilor. Mai mult de 1.430 de atacuri de coloniști care au dus la victime sau daune materiale – un nivel "unprecedent", după terminologia ONU. Termenul "pogrom", folosit de Ministerul Afacerilor Religioase și reluat de presa internațională, nu este ales la întâmplare. Evocă violența organizată de stat împotriva minorităților evreiești din Europa de Est la începutul secolului al XX-lea. Aici, rolurile sunt inversate: statul israelian, născut din cenușa Holocaustului, permite sau îndemnă violența de tip pogrom împotriva populației indigene palestiniene.
Ce face această escaladă diferită de ciclurile anterioare de violență? Mai întâi, integrarea totală a coloniștilor extremiști în structurile de putere. Ben-Gvir nu este un activist marginal; este ministru. Bezalel Smotrich, ministrul Finanțelor, controlează de facto administrația civilă din Cisjordanie. Ei nu mai sunt presiunea de afară; sunt puterea de dinăuntru. Al doilea, impunitatea totală. Rar când un colonist este condamnat; soldații care trag gaz lacrimogen în moschee acționează știind că nu vor face obiectul niciunei anchete credibile. Al treilea, complicitatea internațională. Condoleanțele standard ale Statului Departament sau ale UE nu mai oprește nimeni. Când ambasadorul Huckabee, un evanghelic convins că Israel îndeplinește profetii biblice, este amenințat de propriii aliați ai cauzei pe care o susține, absurdul devine normă.
Pentru palestinieni, moscheea nu este doar o clădire de beton și piatră. Este centrul vieții comunitare, locul unde se naște, se căsătorește, se îngroapă, unde se decide sortele familiei și ale satului. Atacarea ei este un atac împotriva identității colective, o încercare de a sparge spiritul de rezistență. Când gazul lacrimogen intră prin ferestrele moscheei Madama, intră în plămânii bătrânilor care s-au rugat acolo de o viață, intră în sufletul copiilor care văd că nu există loc sigur, nici măcar în prezența Divinității.
Analizând pe termen lung, strategia israeliană pare să fie una de "management al conflictului" prin degradare continuă, nu de rezolvare. Se creează o realitate pe teren unde statul palestinian devine imposibil geographic (colonizarea contiguă, anexarea de facto a Zonei C, izolarea Ierusalimului) și demografic (deplasarea forțată, umilința zilnică). Atacurile asupra moscheelor sunt arma psihologică a acestei strategii: să demonstreze că nu există protecție divină, națională sau internațională pentru palestinieni.
Dar istoria învață că oprimarea spirituală generează rezistență radicalizată. Când rugăciunea devine un act de curaj fizic, când intrarea în moschee devine un gest politic, radicalizarea nu este o opțiune ideologică, ci un instinct de supraviețuire. Comunitatea internațională, în special Statele Unite și Uniunea Europeană, stă la un moment decisiv: fie acționează concret – sancțiuni împotriva coloniștilor violenți și a miniștrilor care îi îndemnă, suspendarea cooperării militare, recunoașterea statului palestinian –, fie devin complici prin acțiune a următoarelor pagini de sânge. Viitorul Cisjordaniei, și al întregului Orient Mijlociu, se decide acum, în fumul gazei lacrimogene din Madama și în cenușa moscheei din Bazariya.
De ce este important:
Aceste atacuri nu sunt simple incidente de securitate, ci acte deliberate de război psihologic și curățenie etnică culturală. Violarea sanctității moscheelor – spații protejate de dreptul internațional – de către forțele statuale (gaz lacrimogen) și actori non-statali armați de stat (coloniștii cu cocktail-uri Molotov și graffiti) demonstrează colapsul oricărei distincții între armată și milizie extremistă în Cisjordania. Mesajul adresat ambasadorului Huckabee semnalează o fractură periculoasă chiar în interiorul taberei pro-israeliene, unde ala extremistă nu mai acceptă nici o critică, oricât de moderată. Pentru România și UE, care susțin soluția a două state, continuarea financiară și diplomatică a statului israelian fără condiționalități stricte de respect al dreptului internațional face din ele complice la distrugerea perspectivei de pace. Ignorarea acestor "pogrome" zilnice înseamnă acceptarea tacită a unui apartheid care se consolidează pe teren, cu consecințe imprevizibile pentru securitatea Europeană și stabilitatea globală.
