Contextul acestei dezbateri este unul complex. Timp de decenii, Arabia Saudită s-a bazat pe umbrela de securitate americană ca pe o ancoră a stabilității sale. De la acordul „petrol pentru securitate” încheiat în 1945, până la bazele militare americane dislocate pe teritoriul saudit după Războiul din Golf, relația a fost una simbiotică. Însă administrațiile succesive de la Washington, atât democrate, cât și republicane, au început să își reevalueze angajamentele în Orientul Mijlociu. Retragerea trupelor din Afganistan, reducerea prezenței militare în Irak și Siria, precum și schimbarea priorităților strategice către Asia-Pacific au lăsat un vid pe care saudiții încearcă acum să îl umple.
Michael Ratney, care a servit ca ambasador la Riad între 2019 și 2021, a subliniat că principala amenințare la adresa Arabiei Saudite rămâne Iranul. Conflictul proxy dintre cele două puteri regionale se manifestă pe mai multe fronturi: Yemen, unde rebelii Houthi, susținuți de Teheran, lansează în mod regulat rachete și drone asupra teritoriului saudit; Liban, unde Hezbollah își consolidează poziția; și Siria, unde influența iraniană este profundă. Fără sprijinul logistic și de informații al SUA, saudiții se văd nevoiți să își dezvolte propriile capacități de apărare antiaeriană și de descurajare. Ratney a menționat că regatul a investit masiv în sisteme Patriot și THAAD, dar acestea nu sunt suficiente fără o integrare strategică și fără date de supraveghere în timp real, pe care doar Washingtonul le poate oferi la nivel înalt.
Un alt aspect crucial discutat în interviu este relația saudită cu Rusia și China. Pe măsură ce SUA își diminuează prezența, Riadul a căutat să își diversifice parteneriatele. Acordurile recente cu Beijingul, inclusiv în domeniul nuclear și al tehnologiei militare, au stârnit îngrijorări la Washington. Ratney a avertizat că această pivotare ar putea avea consecințe pe termen lung, deoarece China nu are nici experiența, nici interesul de a garanta securitatea Golfului în același mod ca SUA. În plus, Rusia, deși implicată în Siria și în piața petrolieră, nu oferă garanții de securitate concrete. Astfel, saudiții se află într-o poziție delicată: încearcă să își maximizeze opțiunile, dar fără a putea înlocui complet umbrela americană.
Un punct sensibil abordat de fostul ambasador este programul nuclear saudit. În lipsa unui angajament ferm de securitate din partea SUA, Riadul a amenințat în repetate rânduri că va urmări obținerea de arme nucleare dacă Iranul o va face. Ratney a explicat că această cursă a înarmării este un coșmar pentru stabilitatea regională. El a sugerat că Washingtonul ar trebui să ofere saudiților un pact de apărare clar și un angajament de a furniza tehnologie nucleară civilă, în schimbul renunțării la ambițiile militare. Însă, în climatul politic actual, un astfel de acord pare departe. Administrația Biden a adoptat o abordare mai critică față de Riad, mai ales în ceea ce privește drepturile omului și războiul din Yemen, ceea ce a tensionat relațiile bilaterale.
În interviu, Ratney a subliniat că saudiții nu sunt neapărat „pierduți” pentru SUA, dar că trebuie să fie tratați ca parteneri egali, nu ca simpli clienți. El a amintit că regatul are resurse financiare uriașe, o poziție geografică strategică și o influență considerabilă asupra piețelor energetice. În plus, prin intermediul OPEC+, Riadul joacă un rol esențial în stabilizarea prețului petrolului, ceea ce îi conferă o pârghie importantă în fața marilor puteri. Fostul ambasador a sugerat că SUA ar trebui să își adapteze strategia, recunoscând că interesele comune – combaterea terorismului, contracararea Iranului și asigurarea fluxurilor energetice – depășesc divergențele pe tema valorilor democratice.
Un alt subiect analizat a fost capacitatea Arabiei Saudite de a face față amenințărilor asimetrice, cum ar fi atacurile cibernetice sau sabotajele asupra infrastructurii petroliere. Atacul din 2019 asupra instalațiilor de la Abqaiq și Khurais, revendicat de Houthi, dar atribuit de mulți analiști Iranului, a demonstrat vulnerabilitatea regatului. Fără sprijinul american în ceea ce privește apărarea cibernetică și schimbul de informații, saudiții ar putea fi expuși la astfel de incidente. Ratney a menționat că Riadul a început să își consolideze propriile agenții de securitate și să colaboreze mai strâns cu parteneri europeni, precum Franța și Marea Britanie, dar aceste eforturi sunt încă insuficiente.
În plan diplomatic, Arabia Saudită a încercat să își reducă izolarea regională. Normalizarea relațiilor cu Iranul, mediată de China în martie 2023, a fost un pas surprinzător, dar necesar. Ratney a interpretat această mișcare ca pe un semnal că Riadul nu mai vrea să fie prins în logica confruntării dintre marile puteri. De asemenea, regatul a reluat dialogul cu Qatarul și Turcia, iar recentele discuții cu Israelul, deși înghețate din cauza conflictului din Gaza, arată dorința de a găsi un modus vivendi. Toate aceste inițiative reflectă o maturitate diplomatică, dar și o constatare dură: SUA nu mai sunt garantul suprem al securității lor.
În concluzie, interviul cu Michael Ratney oferă o imagine nuanțată a provocărilor cu care se confruntă Arabia Saudită. Fără sprijinul american, regatul este nevoit să își asume mai multe riscuri, să își diversifice parteneriatele și să își dezvolte capacități proprii de apărare. Însă, așa cum subliniază fostul ambasador, această tranziție nu este nici ușoară, nici lipsită de pericole. Riadul se mișcă pe o sârmă între marile puteri, încercând să își păstreze autonomia strategică, fără a pierde complet legătura cu Washingtonul. Rămâne de văzut dacă SUA își vor da seama la timp că un aliat pierdut în Golful Persic este mult mai costisitor decât un partener incomod.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru înțelegerea dinamicii geopolitice actuale din Orientul Mijlociu. Pe măsură ce SUA își reduc prezența militară în regiune, Arabia Saudită, un pilon al stabilității energetice și al securității regionale, se vede nevoită să își redefinească alianțele. Deciziile luate la Riad în următorii ani vor avea un impact direct asupra prețului petrolului, asupra echilibrului de putere cu Iranul și asupra eforturilor de combatere a terorismului. Pentru România, ca membru NATO și partener al SUA, evoluțiile din Golful Persic pot influența securitatea energetică europeană și stabilitatea flancului sudic al Alianței. În plus, lecțiile despre dependența de un singur garant de securitate sunt relevante pentru toate statele care navighează între marile puteri.
