„Asistăm la o restructurare majoră a regiunii”, a declarat șeicul Hamad, subliniind că actualele cutremure geopolitice vor dicta forma Orientului Mijlociu pentru deceniile următoare. El a avertizat că cea mai periculoasă consecință a războiului este criza din Strâmtoarea Hormuz, un punct de sufocare vital pentru economia globală, pe care Iranul îl tratează acum ca pe un teritoriu suveran.
O „iluzie” vândută Washingtonului
Șeicul Hamad a dezvăluit că încă de anul trecut a anticipat conflictul și a îndemnat statele din Golf să caute o soluție diplomatică pentru a evita loviturile militare. El a identificat o „facțiune dură” din Israel, condusă de Netanyahu, care încerca de pe vremea administrației Clinton să atragă Statele Unite într-un război împotriva programului nuclear iranian. Deși administrațiile americane anterioare – inclusiv primul mandat al lui Donald Trump – au ezitat să lanseze un război la scară largă, Netanyahu a reușit în cele din urmă să convingă Washingtonul printr-o „iluzie”.
„El a convins administrația americană că războiul va fi scurt și rapid și că regimul iranian va cădea în câteva săptămâni”, a spus fostul premier, făcând o paralelă cu eforturile eșuate ale SUA de a schimba guvernul Venezuelei. El a criticat dependența Washingtonului de forța militară, afirmând că „adevărata putere a Americii a fost întotdeauna în capacitatea sa de a evita folosirea forței, nu în a o desfășura”.
Beneficiarul principal: Netanyahu
Șeicul Hamad a observat că Netanyahu este principalul beneficiar al războiului, folosind haosul pentru a-și promova viziunea despre alianțe regionale forțate și un „Israel Mare” – un plan al extremei drepte israeliene de a extinde granițele țării în statele arabe vecine. În ceea ce privește strategia Teheranului, fostul premier a spus că Iranul a absorbit cu succes loviturile militare inițiale și apoi a încetinit negocierile, realizând că poate valorifica un nou avantaj strategic: Strâmtoarea Hormuz.
„Armarea” acestei căi navigabile este, în opinia sa, „cel mai periculos rezultat” al războiului, reprezentând o amenințare mai imediată și mai gravă pentru economiile globale decât programul nuclear iranian. Statele din Golf, nu Washingtonul, au suportat greul acestei crize, iar șeicul Hamad a condamnat dur atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice, industriale și civile din Golf, sub pretextul vizării intereselor americane, deși aceste state s-au opus explicit războiului.
Un „NATO al Golfului” – soluția pentru unitate
Într-una dintre cele mai dure evaluări, șeicul Hamad a declarat că cea mai mare amenințare la adresa Golfului nu este nici Iranul, nici Israelul, nici bazele militare străine, ci dezbinarea internă. Pentru a contracara acest lucru, el a propus crearea unui „NATO al Golfului” – un proiect politic și de apărare comun, care să înceapă cu un nucleu de state aliniate strategic, cu Arabia Saudită ca coloană vertebrală naturală. El a argumentat că Uniunea Europeană a început cu un număr mic de state înainte de a se extinde, sugerând un model similar, guvernat de legi instituționale stricte, respectate de toți membrii.
Referitor la prezența militară americană, șeicul Hamad a recunoscut că bazele SUA au oferit descurajare timp de decenii. Cu toate acestea, el a avertizat că pivotarea strategică a Washingtonului spre Asia și politica de containment a Chinei înseamnă că statele din Golf nu se mai pot baza la nesfârșit pe umbrela de securitate americană. El a îndemnat statele din Golf să dezvolte parteneriate strategice pe termen lung, bazate pe interese, cu puteri regionale precum Turcia, Pakistanul și Egiptul.
Palestina: un „dezastru moral și politic”
Trecând la problema Palestinei, șeicul Hamad a condamnat uciderea civililor de ambele părți, dar a acuzat Israelul de un „dezastru moral și politic” în Gaza, unde peste 72.500 de palestinieni au fost uciși de la începutul războiului genocidar din octombrie 2023. El a avertizat asupra unui plan israelian de a depopula Fâșia, citind informații conform cărora se oferă bani pentru a încuraja palestinienii să părăsească enclava, transformând efectiv Gaza într-un „proiect imobiliar”.
Deși a recunoscut simpatia globală fără precedent față de cauza palestiniană de după 7 octombrie 2023, în special în Occident, el a îndemnat facțiunile palestiniene, inclusiv Hamas, să cântărească cu atenție costul uman devastator. A respins ferm orice discuție despre dezarmarea Hamas fără o perspectivă politică garantată pentru un stat palestinian independent și a lăudat refuzul ferm al Arabiei Saudite de a normaliza relațiile cu Israelul fără o foaie de parcurs în acest sens – o poziție care, a spus el, a perturbat profund calculele regionale ale lui Netanyahu.
Căderea lui Assad și o lecție de diplomație
Reflectând asupra schimbărilor regionale recente, șeicul Hamad și-a exprimat ușurarea față de căderea regimului lui Bashar al-Assad în Siria, dezvăluind că l-a sfătuit personal pe fostul președinte, la începutul revoluției, să asculte de poporul său. El a lăudat pragmatismul noii conduceri siriene, care a evitat provocările israeliene, și a îndemnat-o să se concentreze pe reconstrucția economică și instituțională după aproape 14 ani de război și de administrare defectuoasă a guvernului Assad.
Interviul a scos la iveală și o bucată de istorie diplomatică ascunsă. Șeicul Hamad a dezvăluit că, la sfârșitul anilor 1990, conducerea Qatarului l-a trimis la Teheran pentru a transmite un mesaj din partea administrației Clinton. SUA cereau Iranului să predea programul său nuclear incipient Rusiei sau să se supună unor aranjamente internaționale. Deși Qatarul a acționat strict ca mesager, Teheranul a considerat atunci că Doha este aliniată cu poziția americană, a notat el.
De ce este important:
Acest interviu oferă o perspectivă rară și profundă asupra dinamicii geopolitice din Orientul Mijlociu, venind din partea unui diplomat cu acces direct la cele mai înalte niveluri de decizie. Avertismentele fostului premier al Qatarului subliniază că războiul dintre SUA-Israel și Iran nu este un conflict izolat, ci o piesă dintr-un plan mai amplu de remodelare a regiunii, cu consecințe directe asupra securității energetice globale, a stabilității statelor din Golf și a soartei poporului palestinian. Propunerea unui „NATO al Golfului” și critica la adresa dezbinării interne evidențiază nevoia urgentă de coeziune într-o regiune în care marile puteri își redefinesc angajamentele. În plus, dezvăluirile despre eforturile diplomatice eșuate și despre „iluzia” vândută Washingtonului arată cât de fragilă este pacea atunci când interesele naționale sunt subordonate ambițiilor personale sau de grup.
