Podul Morandi, o structură emblematică a autostrăzii A10, era cunoscut pentru problemele sale structurale încă din anii ’90. Rapoarte tehnice și expertize au arătat că betonul armat era afectat de coroziune, iar cablurile de susținere erau în stare avansată de degradare. Cu toate acestea, compania Autostrade per l’Italia, controlată de grupul Benetton, a continuat să amâne lucrările de consolidare, preferând să plătească amenzi mai mici decât costurile reparațiilor.
Procesul, care a durat aproape cinci ani, a scos la iveală o cultură a neglijenței și a prioritizării profitului în fața siguranței. Castellucci, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit vinovat de omucidere multiplă și de provocarea unui dezastru rutier. Alți cinci inculpați, inclusiv foști manageri și ingineri, au primit pedepse cuprinse între 5 și 8 ani de închisoare.
„Acest verdict este o victorie pentru justiție, dar nu ne va aduce înapoi pe cei dragi”, a declarat Egle Possetti, președinta comitetului rudelor victimelor, cu lacrimi în ochi. „Am luptat cinci ani pentru ca adevărul să iasă la lumină. Acum, sperăm ca nimeni să nu mai treacă prin ceea ce am trecut noi.”
Prăbușirea podului a șocat nu doar Italia, ci întreaga Europă. În acea după-amiază de august, o porțiune de 200 de metri a podului s-a prăbușit peste clădiri și străzi din cartierul genovez Sampierdarena. Mașini și camioane au căzut în gol, iar echipele de salvare au lucrat ore în șir printre dărâmături. Bilanțul final: 43 de morți, zeci de răniți și o națiune în doliu.
Investigațiile au relevat că podul fusese construit în anii ’60, cu o tehnologie experimentală care presupunea utilizarea betonului armat precomprimat. De-a lungul deceniilor, infrastructura a fost neglijată, iar compania responsabilă de întreținere a ignorat avertismentele repetate ale experților. Un raport din 2017, comandat chiar de Autostrade, avertiza că riscul de colaps era „real și iminent”, dar nu s-au luat măsuri.
Sentința de astăzi este doar începutul. Procesul civil pentru despăgubiri este încă în desfășurare, iar statul italian a intentat un proces separat împotriva conducerii Autostrade. De asemenea, grupul Benetton, acționarul majoritar, este anchetat pentru posibile nereguli financiare legate de managementul autostrăzilor.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Premierul Giorgia Meloni a declarat că „justiția și-a urmat cursul”, dar a subliniat că „trebuie să facem mai mult pentru a preveni astfel de tragedii”. Ministrul Infrastructurii, Matteo Salvini, a promis o revizuire completă a siguranței podurilor din Italia, dintre care multe sunt la fel de vechi și vulnerabile.
Pe de altă parte, avocații lui Castellucci au anunțat că vor face apel, susținând că verdictul este „exagerat și nefondat”. „Clientul nostru nu a avut nicio intenție criminală. A fost o eroare de sistem, nu o decizie individuală”, a spus avocatul său, Federico Cecconi.
Cu toate acestea, pentru familiile victimelor, condamnarea lui Castellucci este o recunoaștere a responsabilității morale și penale. „Nu ne vom opri până când toți cei vinovați vor plăti”, a spus Marco Piacenza, al cărui frate a murit în prăbușire. „Acest pod a ucis oameni din cauza lăcomiei. Justiția trebuie să fie exemplară.”
Prăbușirea podului Morandi a devenit un simbol al decăderii infrastructurii italiene. De atunci, guvernul a alocat fonduri masive pentru reparații și modernizări, dar multe poduri și drumuri rămân în stare precară. Organizațiile civice cer o lege care să oblige companiile private să investească în siguranță, nu doar în profit.
În final, verdictul de astăzi nu este doar despre un om sau o companie. Este despre un sistem care a eșuat în a proteja vieți. Și, așa cum a spus unul dintre judecători, „justiția nu poate readuce morții la viață, dar poate împiedica alții să moară în aceleași condiții”.
De ce este important:
Această condamnare stabilește un precedent legal major în Italia și în Europa, demonstrând că directorii de companii pot fi trași la răspundere penală pentru neglijență care duce la pierderi de vieți omenești. De asemenea, reamintește că siguranța infrastructurii nu trebuie sacrificată pentru profit, iar familiile victimelor primesc, în sfârșit, o recunoaștere a suferinței lor. Este un semnal puternic pentru toate companiile care administrează bunuri publice: responsabilitatea nu poate fi delegată sau ignorată.
