Imaginile care vin din Gaza arată familii întregi care stivuiesc cărămizi artizanale direct peste bucăți de beton crăpat, improvizând pereți fragili peste podele pline de gropi. Aceste structuri rudimentare nu oferă aproape nicio protecție împotriva căldurii toride, a ploilor sau a frigului nopților de iarnă. Totuși, locuitorii spun că este singura alternativă la corturile supraaglomerate sau la dormitul în aer liber, sub cerul liber, cu toate pericolele pe care le implică.
Autoritățile din Gaza estimează că peste 90% din teritoriu a fost distrus de la începutul războiului, în octombrie 2023. Asta înseamnă că aproape toate locuințele, școlile, spitalele, drumurile și rețelele de apă și canalizare au fost reduse la praf. Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza și Biroului de Presă al Guvernului, Israelul a ucis cel puțin 73.658 de palestinieni, dintre care peste 21.500 de copii. Cifrele sunt greu de verificat independent, dar organizațiile internaționale le consideră credibile. În plus, se estimează că Israelul a aruncat aproximativ 223.000 de tone de explozivi asupra teritoriului, generând aproximativ 68 de milioane de tone de moloz. Pentru a înțelege amploarea: dacă am încărca tot acest moloz în camioane, coloana s-ar întinde pe mii de kilometri.
Națiunile Unite spun că doar aproximativ 310.000 de tone – adică mai puțin de 0,5% – au fost curățate până acum. La acest ritm, ar dura mai mult de un secol pentru a elimina resturile care acum stau la baza caselor fragile, făcute manual, din Gaza. Este o ironie tragică: molozul care a fost cândva case, școli și moschei este acum materia primă pentru noile adăposturi. Oamenii sparg betonul cu ciocanele, scot fierul din el, îl îndreaptă și îl folosesc ca armătură pentru pereții de noroi. Lemnul din ușile și ferestrele distruse devine grinzi pentru acoperișuri. Pânza și plasticul sunt întinse peste tot pentru a opri ploaia și praful.
Această reconstrucție improvizată nu este doar o soluție practică, ci și un act de sfidare. Palestinienii refuză să părăsească pământul lor, chiar dacă Israelul a încercat de mai multe ori să-i forțeze să emigreze, inclusiv prin planuri de relocare în alte țări. „Nu plecăm. Prefer să dorm pe ruinele casei mele decât să trăiesc într-un cort în deșert”, spune Abu Mohammed, un bărbat de 60 de ani din Khan Younis, care și-a pierdut soția și doi copii în bombardamente. El și ceilalți supraviețuitori își petrec zilele cărând cărămizi, amestecând noroi cu paie și apă, într-un efort epuizant de a-și reface un colț de lume.
Dar problemele nu se opresc la adăpost. Fără apă potabilă, fără electricitate, fără canalizare, viața în aceste case de noroi este o provocare zilnică. Bolile se răspândesc rapid, mai ales în rândul copiilor, care sunt deja subnutriți. Organizațiile umanitare avertizează că foametea este iminentă în mai multe zone, iar accesul la ajutoare este blocat de restricțiile impuse de Israel. În aceste condiții, reconstrucția cu noroi și resturi este doar o soluție temporară, o banderolă pe o rană adâncă.
Cu toate acestea, imaginile cu oameni care construiesc cu propriile mâini, cu demnitate, au un impact puternic asupra opiniei publice internaționale. Ele arată că, în ciuda tuturor încercărilor de a-i șterge de pe hartă, palestinienii rămân ancorați în pământul lor. Fiecare cărămidă de noroi este o declarație politică: „Suntem aici, nu plecăm”.
În același timp, comunitatea internațională este criticată pentru lipsa de acțiune. Deși există apeluri repetate pentru încetarea focului și pentru un plan de reconstrucție, fondurile promise nu s-au materializat. Statele Unite, principalul aliat al Israelului, continuă să blocheze rezoluțiile ONU care cer un armistițiu imediat. În acest context, reconstrucția din Gaza devine o responsabilitate a fiecărui palestinian, care își asumă singur soarta, cu mijloacele pe care le are la îndemână.
Specialiștii în reconstrucție spun că, pentru a reface Gaza, ar fi nevoie de miliarde de dolari și de ani de muncă. Dar, mai întâi, ar fi nevoie de pace. Fără o încetare a focului durabilă, orice efort de reconstrucție este sortit eșecului, pentru că bombardamentele pot relua oricând. De altfel, chiar și în timp ce scriu aceste rânduri, avioanele israeliene continuă să lovească ținte în Gaza, iar numărul victimelor crește.
În ciuda tuturor acestor obstacole, oamenii continuă să construiască. Femeile împletesc rogojini din plastic pentru acoperișuri, copiii adună pietre și le aduc părinților, bătrânii își împărtășesc experiența în amestecarea noroiului. Este o imagine a rezistenței umane pure, care ne amintește că, chiar și în cele mai întunecate momente, viața găsește o cale.
Această realitate dură din Gaza ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri. Nu putem rămâne indiferenți la suferința a peste două milioane de oameni, dintre care jumătate sunt copii. Fiecare cărămidă de noroi este un strigăt de ajutor, dar și un simbol al speranței că, într-o zi, pacea va veni și că aceste ruine vor fi înlocuite de case adevărate, cu acoperișuri care nu se scurg și cu pereți care nu se prăbușesc peste cei dragi.
Până atunci, palestinienii din Gaza își construiesc viitorul din trecutul lor distrus, cu mâinile goale și cu inima plină de curaj. Este o lecție de umanitate pe care nu ar trebui să o uităm niciodată.
De ce este important:
Această relatare despre reconstrucția din Gaza cu cărămizi de noroi și resturi este crucială pentru că scoate la lumină o realitate ignorată de multe mass-media occidentale: supraviețuirea zilnică a palestinienilor sub ocupație și bombardamente. Ea arată că, dincolo de cifrele macabre ale morților și răniților, există oameni care încearcă să-și refacă viețile cu mijloace minime, într-un context de asediu total. De asemenea, subliniază eșecul comunității internaționale de a proteja civilii și de a asigura condiții minime de trai. Înțelegerea acestor eforturi de reconstrucție este esențială pentru oricine vrea să înțeleagă consecințele reale ale războiului din Gaza și pentru a susține soluții durabile, care să pună capăt violenței și să permită o reconstrucție reală, nu una improvizată din moloz.
