Epidemia, declarată oficial de autoritățile sanitare congoleze la începutul acestei luni, a readus în prim-plan amintirile tragice ale focarelor anterioare care au devastat regiunea. De data aceasta, virusul a lovit în provincia Kivu de Nord, o zonă marcată de conflicte armate și deplasări masive de populație, ceea ce complică eforturile de izolare și tratament. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat până acum peste 30 de cazuri confirmate și 15 decese, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari, având în vedere dificultățile de monitorizare în teren.
„Situația este critică. Nu avem suficiente paturi în centrele de tratament, iar oamenii fug de teamă să nu fie carantinați”, explică dr. Jean-Pierre Mwamba, medic șef al unui spital din Bukavu. „Am văzut familii întregi ascunzându-și membrii bolnavi, de teama stigmatizării. Asta face ca virusul să se răspândească și mai repede.”
În piețele aglomerate din Kinshasa, capitala aflată la peste 1.500 de kilometri distanță, vânzătorii de fructe și legume poartă acum măști de protecție, iar mulți dintre ei și-au redus programul de lucru. „Nu mai vreau să ating banii sau mărfurile altora. Am auzit că virusul poate supraviețui pe suprafețe”, spune Marie, o femeie care vinde porumb pe piața centrală. „Guvernul ar trebui să facă mai mult. Să ne dea dezinfectanți, să verifice oamenii la intrarea în oraș.”
Frica nu este nejustificată. Ebola, una dintre cele mai mortale boli cunoscute, are o rată de mortalitate care poate ajunge la 90% în lipsa unui tratament adecvat. Simptomele – febră, dureri musculare, vărsături și sângerări interne – apar brusc și progresează rapid. Deși există un vaccin eficient, accesul la acesta rămâne limitat în zonele rurale și în comunitățile izolate.
Autoritățile congoleze, sprijinite de OMS și de alte organizații internaționale, au lansat o campanie de vaccinare în cerc, vizând persoanele care au intrat în contact cu bolnavii. Cu toate acestea, neîncrederea în sistemul de sănătate și în personalul medical, alimentată de ani de conflicte și dezinformare, face ca mulți să refuze vaccinarea. „Am auzit că vaccinul te face steril. Nu vreau să risc”, spune un tânăr din Beni, adăugând că preferă să se bazeze pe remedii tradiționale.
Epidemia actuală este a 15-a din istoria RDC și vine la doar câțiva ani după cea mai gravă epidemie din țară, care a ucis peste 2.200 de persoane între 2018 și 2020. Deși lecțiile învățate atunci au dus la îmbunătățirea capacității de răspuns, provocările rămân uriașe. Infrastructura sanitară este fragilă, iar milițiile armate controlează vaste teritorii, împiedicând accul echipelor medicale.
„Nu putem vorbi doar despre Ebola fără să vorbim despre război”, subliniază analistul politic congolez Kambale Musavuli. „În estul RDC, oamenii se luptă zilnic pentru supraviețuire. Ebola este doar o amenințare în plus pe o listă deja lungă: violență, foamete, boli precum malaria sau holera.”
Pe rețelele sociale, mesajele de panică se împletesc cu apeluri la solidaritate. „Nu ne lăsați singuri. Avem nevoie de ajutor, nu de izolare”, scrie un utilizator pe Twitter. În același timp, autoritățile încearcă să calmeze spiritele, asigurând că situația este sub control. „Facem tot posibilul pentru a opri răspândirea. Avem echipe de intervenție rapidă și suficiente doze de vaccin”, a declarat ministrul Sănătății, Roger Kamba, într-o conferință de presă.
Cu toate acestea, realitatea din teren este alta. În satele din jurul orașului Butembo, oamenii se tem să iasă din case. Școlile au fost închise, iar piețele sunt aproape pustii. „Nu mai avem ce vinde. Nimeni nu mai cumpără. Toată lumea stă acasă și se roagă”, spune o femeie care își crește singură cei patru copii.
Experții atrag atenția că, fără o coordonare internațională eficientă și fără implicarea comunităților locale, epidemia riscă să scape de sub control. „Nu este suficient să aduci vaccinuri și echipe medicale. Trebuie să câștigi încrederea oamenilor, să le explici de ce măsurile sunt necesare. Altfel, virusul va continua să se răspândească în umbră”, avertizează dr. Mwamba.
În timp ce lumea privește cu îngrijorare spre estul RDC, o întrebare rămâne fără răspuns: cât de pregătită este comunitatea internațională să intervină într-o regiune unde războiul și boala se hrănesc reciproc? Frica, de data aceasta, nu este doar a congolezilor – este a întregii omeniri.
