El-Obeid nu este un oraș oarecare. Este poarta principală care leagă Khartumul, capitala Sudanului, de vasta regiune Darfur, la 550 de kilometri distanță. De asemenea, găzduiește o bază militară importantă a Armatei Sudanese (SAF), Divizia 5 Infanterie, cunoscută sub numele de Al-Hagana sau „Corpul Cămilelor”, un aerodrom, o conductă majoră de petrol și cea mai mare piață de gumă arabică din lume. Controlul asupra acestui oraș înseamnă control asupra rutelor de aprovizionare, a resurselor economice și a capacității de a proiecta forță militară în vestul Sudanului. Kholood Khair, cercetătoare în probleme sudaneze, explică fără echivoc: „Bătălia pentru el-Obeid este despre putere, pământ și bani.”
Asediul a dus la o creștere dramatică a prețurilor la alimente, cu până la 300%, iar majoritatea populației nu își mai permite nici măcar strictul necesar. O investigație open-source a relevat că cel puțin 16 ținte civile și de infrastructură au fost avariate, inclusiv spitale, școli, centrale electrice și depozite de combustibil. Un incident cutremurător: opt elevi de la școala „Jeel Al-Raid” au fost răniți când schije de la o dronă au străpuns sălile de clasă în timp ce învățau. Atacurile au paralizat rețelele de electricitate și apă, forțând oameni ca Aqsam Mohammed, o mamă de 35 de ani, să meargă kilometri întregi pentru a găsi apă tulbure, nepotabilă pentru cei șapte copii ai săi.
Nihad al-Tayeb, de la Proiectul de Date privind Locațiile Conflictelor Armate (ACLED), raportează mișcări ale RSF la aproximativ 60 de kilometri est, sud și vest de oraș. Mohamed Rifaat, de la Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), avertizează că el-Obeid se apropie de un asediu total, care va face ca civilii să fie „incapabili să plece sau să se întoarcă în siguranță”. El compară situația cu cea din el-Fasher, unde estimările ONU indică peste 6.000 de morți în primele trei zile de la căderea orașului. Amnesty International a acuzat joi RSF de crime împotriva umanității și de epurare etnică în masacrele de la el-Fasher.
O coaliție formată din 46 de organizații neguvernamentale sudaneze, regionale și internaționale a lansat un apel urgent pentru o încetare a focului umanitară necondiționată, avertizând asupra unei catastrofe iminente. Solicitarea a fost susținută oficial de un grup de țări – Marea Britanie, Germania, Irlanda, Țările de Jos și Norvegia – care au emis un avertisment dur: „aproximativ 500.000 de civili riscă să fie vizați în atrocități la scară largă”. Cu toate acestea, eforturile politice sunt blocate. Ministerul de Externe sudanez a negat recent că ar fi respins o propunere americană de a pune capăt războiului, calificând declarațiile lui Massad Boulos, consilier al președintelui american Donald Trump, drept „inexacte”. Ministerul insistă că a dialogat constructiv cu propunerea și rămâne angajat față de Declarația de la Jeddah din mai 2023.
În timp ce manevrele politice stagnează, fereastra de salvare pentru sutele de mii de civili din el-Obeid se închide rapid. RSF, o miliție paramilitară care a fost cândva aliată cu guvernul, dar acum luptă pentru controlul teritoriului, folosește tactici de asediu care includ blocarea alimentelor, a apei și a medicamentelor, precum și atacuri directe asupra infrastructurii civile. Experții în drept internațional consideră că aceste acțiuni ar putea constitui crime de război. Populația din el-Obeid, deja epuizată de ani de conflict și de strămutări, se confruntă cu foametea, bolile și lipsa oricărei protecții.
De ce este important:
Situația din el-Obeid nu este doar o criză umanitară locală, ci un test pentru capacitatea comunității internaționale de a preveni genocidul și crimele împotriva umanității. Dacă RSF reușește să cucerească orașul, consecințele vor fi catastrofale: un nou val de masacre, strămutări în masă și destabilizarea întregii regiuni. De asemenea, controlul asupra el-Obeid ar putea decide soarta războiului din Sudan, influențând echilibrul de putere dintre SAF și RSF. Fără o intervenție internațională rapidă și eficientă, riscul unui nou masacru devine aproape cert. Este esențial ca statele lumii să treacă de la declarații la acțiuni concrete, inclusiv sancțiuni, presiuni diplomatice și sprijin umanitar direct, pentru a salva viețile a jumătate de milion de oameni.
