În peisajul agricol în continuă transformare al Indiei, o cultură exotică și plină de spini câștigă tot mai mult teren, oferind fermierilor o perspectivă financiară mult mai strălucitoare. „A fost o decizie de moment, o alegere între a reuși sau a pierde totul”, mărturisește Arun Srinivas, un fost profesionist în domeniul finanțelor care a decis să schimbe radical cursul vieții sale. În anul 2020, în plină pandemie globală, Srinivas a renunțat la cariera sa în sectorul financiar, a vândut toate acțiunile și bijuteriile de aur și a investit tot capitalul obținut în ferma familială situată în statul sudic Karnataka. „Doream să fac ceva pe pământul nostru care să mă satisfacă atât din punct de vedere mental, cât și financiar”, explică el, descriind tranziția sa către o viață dedicată agriculturii.
Ferma familiei sale cultiva tradițional nuci de cocos și mango, dar Srinivas avea în plan o schimbare radicală: fructul dragonului, cunoscut și sub numele de pitahaya. O cercetare minimă l-a convins că acest fruct exotic, cu aspect de cactus, ar putea fi pariuș câștigător. „Nu era doar o cultură cu randamente financiare bune, ci necesita foarte puțină apă și prezenta un risc mult mai mic de îmbolnăvire comparativ cu alte fructe. Am simțit că este cultura potrivită pentru pământul meu”, detaliază el. Srinivas s-a apropiat de noua sa carieră cu aceeași rigoare analitică specifică sectorului financiar, colectând date și elaborând planuri detaliate. „Am vizitat aproape 80 până la 100 de ferme. Am vorbit cu fermierii, am înțeles provocările, profiturile și riscurile, și mi-am făcut propria analiză — aproape ca și cum aș fi analizat acțiuni pe bursă”, povestește el. Munca sa a dat roade spectaculoase. În prezent, el cultivă fructul dragonului pe o suprafață de 11 acre, producând aproximativ 220 de tone pe an.
Fructul dragonului este un cactus cățărător, ceea ce îl face o cultură neobișnuită. De obicei, acesta este cultivat pe stâlpi de beton prevăzuți cu un inel circular (uneori o anvelopă de cauciuc) în partea superioară, peste care se atârnă vițele. Deși originar din America Centrală, Vietnam a devenit liderul mondial în producție, însă India are planuri ambițioase de a recupera terenul pierdut. Comparativ cu culturile tradiționale, fructul dragonului promite randamente mai mari și prețuri relativ stabile, un aspect crucial pentru stabilitatea economică a fermierilor mici. În anul 2020, industria a primit un impuls semnificativ atunci când Prim-ministrul Narendra Modi a felicitat fermierii din districtul Kutch, Gujarat, pentru succesul lor în cultivarea și exportul acestui fruct, oferind astfel o validare la nivel națională a acestei culturi emergente.
„Fructul dragonului a intrat în India în jurul anului 2009. La acel moment, știam foarte puține despre această cultură sau cum să o cultivăm”, rememorează Dr. G Karunakaran, cercetător principal și șef al Centrului de Excelență pentru Fructul Dragonului de la Institutul Indian de Cercetare în Horticultură din Bengaluru. „Cercetarea serioasă asupra fructului dragonului în India a început în jurul anilor 2013–14, când am demarat studii sistematice privind cultivarea sa.” Totuși, cultivarea a explodat cu adevărat după 2021, beneficiind de o mediatizare intensă. „Adopția fructului dragonului în India s-a răspândit la fel de repede ca telefoanele mobile; odată ce fermierii au văzut potențialul de venit, toți au dorit să îl cultive”, observă Karunakaran.
Spre deosebire de mango, care are un sezon scurt de recoltare, fructul dragonului poate fi recoltat continuu timp de șase luni. „Fermierii recoltează cantități mici în fiecare lună, ceea ce le asigură un venit constant. O familie poate gestiona un acre și poate produce până la 15 tone de fructe anual”, explică Dr. Karunakaran. Această continuitate a veniturilor reprezintă o schimbare paradigmatică pentru fermierii obișnuiți să aștepte recoltarea anuală a cerealelor sau a altor fructe sezoniere.
Un aspect fascinant al cultivării fructului dragonului este faptul că florile sale înfloresc doar noaptea și în primele ore ale dimineții. Pentru multe varietăți, dacă dorești o recoltă bogată, florile trebuie polenizate în întuneric, adesea manual. În Karnataka, Srinivas a rezolvat această problemă într-un mod natural, folosind albine. „Natura a proiectat deja sistemul perfect de polenizare. Când oamenii intervin prea mult, adesea deranjează acest echilibru”, susține el, promovând o abordare ecologică. Pentru Cheradeep Ma, aventurarea noaptea pentru a poleniza plantele la ferma sa din Wayanad, în statul sudic Kerala, putea fi o misiune letală. „În Wayanad, intrarea în plantație noaptea este riscantă. Avem șerpi, mistreți, uneori chiar leoparzi și elefanți”, mărturisește el. Pentru a evita fauna sălbatică periculoasă, s-a concentrat pe varietăți autopolenizante. Ma s-a orientat către cultivarea fructului dragonului în 2020, ca o alternativă la culturile de cafea și piper. Astăzi, el are între 80 și 100 de varietăți pe ferma sa, vânzând alte ferme varietățile care se comportă cel mai bine în clima locală. Acest venit, adăugat la vânzarea fructelor, a făcut ferma mult mai sustenabilă financiar. „Fructul dragonului m-a ajutat să diversific veniturile fermei. Dacă prețurile cafelei scad sau cele ale piperului fluctuează, culturi precum fructul dragonului mă ajută să mențin moșia”, explică el.
Dr. Sunila Kumari se află și ea într-o misiune de a identifica cele mai promițătoare varietăți pentru fermierii indieni. În 2019, a călătorit prin întreaga Indie colectând mostre, pe care le-a adus la baza sa din Haryana, în statul nord-vestic Punjab, pentru a le compara performanța. „Dintre aceste variante, am identificat plantele care produceau constant fructe mai mari și randamente mai bune, selectându-le ca plante mamă de elită”, spune Kumari. Compania sa, Dragonflora Farms, deține acum două linii de elită „promițătoare”. La nivel global, producția de fruct dragon include mai multe categorii, inclusiv varietăți cu piele roșie și pulpă albă, fructe cu piele roșie și pulpă roșie, precum și tipuri cu piele galbenă. Cu toate acestea, piața indiană a dezvoltat o preferință clară: consumatorii preferă în mod categoric fructele de dimensiuni mari cu pulpă roșie. „Aceste varietăți sunt atractive vizual, au un profil aromatic mai bogat și, în general, obțin un preț mai bun pe piață”, explică Kumari.
Pe lângă găsirea varietăților potrivite pentru clima și gusturile indiene, fermierii trebuie să modernizeze tehnicile de cultivare și stocare, avertizează Kumari. „Ne aflăm în prezent la o răscruce critică. Pentru a trece de la stadiul de nou-venit curios la cel de putere globală, precum Vietnam, trebuie să schimbăm abordarea axată pe volum cu o strategie de export bazată pe precizie”, afirmă ea. Randamentele indiene de între 15 și 25 de tone pe hectar sunt în urma standardelor internaționale de peste 30 de tone, subliniază Kumari. Fermele indiene trebuie să depășească stadiul „stâlpilor și anvelopelor” și să construiască sisteme de spalier cu densitate mai mare, unde coroana poate fi gestionată mai eficient. Menținerea fructului în condiții bune după recoltare necesită, de asemenea, investiții. „Fără o rețea integrată de unități de pre-răcire pe bază de energie solară la fermă și logistică specializată de lanț rece, fructele noastre nu vor ajunge niciodată pe piețele premium din Europa sau America de Nord în condiții optime”, explică ea. O schimbare de mentalitate este imperios necesară, concluzionează Kumari: „Trebuie să tratăm fructul dragonului nu ca pe un cactus rezistent care supraviețuiește neglijării, ci ca pe un activ horticol de mare valoare.”
Fructul de cactus spinos care le aduce fermierilor indieni un avant financiar semnificativ
