Mesajul transmis de Teheran a fost unul clar, deși nuanțat: nu este momentul ca facțiunile să predea armele. Iranul estimează că un nou război ar putea izbucni în regiune, iar o dezarmare forțată a aliaților săi irakieni ar slăbi poziția strategică a Teheranului. În loc de confruntare între guvern și milițiile recalcitrante, iranienii au transmis că ar fi mai înțelept să se găsească un compromis politic.
Această vizită vine într-un moment extrem de tensionat pentru premierul irakian Ali al-Zaidi, care se confruntă cu o criză politică și de securitate tot mai profundă pe măsură ce se apropie termenul de 30 septembrie, data limită pentru a aduce toate armele sub controlul statului. Al-Zaidi a declarat în fața parlamentului că guvernul său este hotărât să implementeze acordul din 2024 încheiat cu coaliția condusă de Statele Unite, care prevede încheierea prezenței forțelor de luptă americane în Irak până la sfârșitul lunii septembrie.
Este o cursă contracronometru cu mize uriașe. Pe de o parte, premierul încearcă să consolideze autoritatea statului și să demonstreze că Irakul este un partener de încredere pe scena internațională. Pe de altă parte, o serie de grupări șiite puternice, precum Kataib Hezbollah și Harakat al-Nujaba, refuză categoric să depună armele, ceea ce amenință să saboteze eforturile guvernului.
În timpul vizitei sale în Statele Unite luna trecută, prima călătorie externă de la preluarea mandatului în mai, al-Zaidi a discutat cu președintele Donald Trump despre monopolul asupra armelor și despre relația Bagdadului cu Teheranul. La doar câteva zile după întâlnirea cu Trump, premierul irakian a zburat la Teheran pentru convorbiri cu președintele iranian Masoud Pezeshkian. Această diplomație pendulară între Washington și Teheran ilustrează perfect poziția delicată a Irakului, prins între două focuri.
Marți, al-Zaidi a cerut Comitetului pentru Securitate și Apărare al parlamentului să pregătească un proiect de lege care să restricționeze deținerea armelor la stat, în conformitate cu prevederile constituționale. Avertizarea sa a fost tranșantă: armele nereglementate reprezintă cea mai periculoasă amenințare la adresa statului, deoarece subminează autoritatea legii și prestigiul instituțiilor de securitate.
În timp ce unele grupări armate au acceptat să se integreze în forțele armate ale statului, poziția sfidătoare a unor miliții șiite influente riscă să transforme această inițiativă într-un conflict deschis. Coaliția pentru Administrarea Statului, care reunește cele mai proeminente partide șiite, dar și unele formațiuni sunnite și kurde, a cerut imperativ restricționarea armelor la stat și a catalogat entitățile care desfășoară activități ce amenință securitatea țării drept „forțe în afara legii care trebuie combătute”. Mai mult, coaliția a sugerat aplicarea Legii Antiterorism pentru orice activitate armată desfășurată după expirarea termenului limită.
Cu toate acestea, există și voci care încearcă să calmeze spiritele. Liderul Mișcării Hikma, Ammar al-Hakim, conduce eforturile de dezescaladare, încercând să convingă facțiunile să accepte restricționarea armelor în ultima lună rămasă până la termenul limită, potrivit unei surse citate de Al Jazeera.
Analiștii avertizează că această situație ar putea degenera într-o criză de securitate mult mai amplă. Ghazi Faisal, șeful Centrului Irakian pentru Studii Strategice, atrage atenția că păstrarea arsenalelor de către facțiunile irakiene ar putea transforma problema într-o criză regională. „Folosirea teritoriului irakian și a capacităților militare de către facțiuni ca platformă pentru a viza țările vecine ar putea împinge acele state către un răspuns direct sau către construirea unor aranjamente de securitate comune pentru a face față surselor de amenințare”, explică Faisal. El adaugă că orice noi alianțe regionale de securitate menite să protejeze Golful și căile navigabile strategice ar putea fi nevoite să trateze facțiunile armate ca parte a ecuației de securitate regională, nu doar ca simple partide politice irakiene.
„Cea mai realistă cale de ieșire este stabilirea fermă a principiului restricționării armelor și legarea deciziei de război și pace exclusiv de instituțiile constituționale irakiene, pentru că un stat care nu deține monopolul asupra deciziei de a folosi forța nu își poate garanta pe deplin securitatea națională”, subliniază analistul.
Contextul regional adaugă și mai multă presiune. Săptămâna trecută, Bagdadul a fost martorul unei escaladări de securitate după ce facțiunile armate au amenințat că vor răspunde atacurilor saudito-americane care au vizat site-uri ale Forțelor de Mobilizare Populară la sfârșitul lunii iulie. Comandamentul Central al SUA a anunțat că a lansat atacuri comune cu Arabia Saudită pe 28 iulie „împotriva teroriștilor aliniați Iranului” despre care Gardienii Revoluției i-au „direcționat să atace forțele americane și infrastructura energetică saudită”. Ministerul de Externe al Arabiei Saudite a acuzat la rândul său „milițiile teroriste sprijinite de Iran” din Irak că au ales „o cale iresponsabilă de escaladare” prin atacuri cu drone împotriva regatului.
Din fericire, eforturile guvernului irakian și ale facțiunilor politice au reușit să limiteze tensiunea, deschizând calea către dezescaladare și mișcare diplomatică. Dar întrebarea fundamentală rămâne: va reuși statul irakian să-și impună autoritatea asupra armelor, sau va continua să fie o arenă în care puteri regionale își joacă propriile strategii de securitate?
De ce este important:
Această vizită secretă a generalului Qaani la Bagdad dezvăluie tensiunile profunde dintre guvernul irakian și milițiile șiite sprijinite de Iran, într-un moment critic în care termenul de 30 septembrie pentru dezarmare se apropie rapid. Soarta acestui plan de restricționare a armelor va determina nu doar viitorul suveranității irakiene, ci și echilibrul de putere din întreaga regiune. Dacă Bagdadul reușește să-și impună monopolul asupra forței, Irakul ar putea deveni un stat mai stabil și mai puțin vulnerabil la ingerințe externe. Dacă eșuează, riscă să devină un câmp de luptă pentru confruntările dintre SUA, Arabia Saudită și Iran, cu consecințe devastatoare pentru securitatea regională și globală. Este un test crucial pentru capacitatea Irakului de a-și exercita suveranitatea într-o regiune extrem de volatilă.
