Ghalibaf, fost primar al Teheranului și actual membru al Consiliului de Discernământ al Iranului, a subliniat că „negocierile au adus mai multe beneficii decât confruntările armate”. El a oferit ca exemplu „Memorandumul de Înțelegere” (MOU) recent semnat între Iran și o coaliție de state, despre care a spus că a fost sabotat de un atac israelian asupra Beirutului, menit să deraieze procesul. „Acest atac de ultimă oră a fost o încercare disperată de a sabota pacea, dar, în cele din urmă, l-a determinat pe Donald Trump să intervină decisiv”, a adăugat Ghalibaf, făcând referire la fostul președinte american.
Contextul geopolitic al acestor afirmații este complex. Iranul se confruntă de decenii cu sancțiuni internaționale și cu o serie de atacuri cibernetice și militare atribuite Israelului. În același timp, diplomația nucleară a cunoscut suișuri și coborâșuri, mai ales după retragerea SUA din Acordul Nuclear din 2018. Deși un nou acord pare departe, există semne că discuțiile bilaterale indirecte au avansat pe alte fronturi, inclusiv în ceea ce privește securitatea regională și schimburile economice.
Ghalibaf nu a furnizat detalii despre conținutul exact al MOU, dar surse apropiate Consiliului de Securitate Iranian sugerează că acesta vizează cooperarea în domeniul energetic și al securității maritime. „Atacul israelian asupra Beirutului a fost menit să provoace o reacție care să anuleze orice progres diplomatic. Dar a avut efectul contrar: SUA și-au dat seama că instabilitatea nu este în interesul nimănui”, a explicat analistul politic Mehdi Jafari, intervievat de Al Jazeera.
Afirmațiile lui Ghalibaf vin într-un moment în care Israelul intensifică operațiunile împotriva Hezbollah în Liban și a milițiilor pro-iraniene din Siria. În paralel, Washingtonul încearcă să medieze un armistițiu în Gaza, iar Trump, deși nu mai este la Casa Albă, păstrează influență prin intermediul rețelelor sale diplomatice informale. „Trump a fost mereu imprevizibil. Dacă el a fost cel care a determinat o pauză în atacuri, asta arată că chiar și foștii președinți pot juca un rol crucial în diplomație”, a adăugat Jafari.
Criticii acestei viziuni subliniază însă că istoria recentă nu oferă dovezi clare că diplomația a fost mai eficientă decât forța. Războiul Iran-Irak (1980-1988) s-a încheiat prin negocieri, dar a lăsat sute de mii de morți. Acordul nuclear din 2015 a fost respectat de Irani, dar a fost abandonat de SUA, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor. „Ghalibaf vorbește de pe poziția unui insider care știe că negocierile nu sunt întotdeauna transparente. A spune că discuțiile au adus mai multe rezultate decât războiul este o afirmație politică, nu neapărat una factuală”, comentează fostul diplomat american Robert Hunter.
Pe de altă parte, susținătorii diplomației susțin că, deși imperfecți, acordurile negociate reduc riscul unui conflict deschis. „Războiul este un eșec al diplomației, nu o alternativă”, spunea fostul secretar de stat american John Kerry. În cazul Iran-Israel, orice escaladare militară ar putea atrage întregul Orient Mijlociu într-un conflict devastator. Tocmai de aceea, eforturile de mediere, chiar și cele informale, sunt vitale.
Declarația lui Ghalibaf poate fi citită și ca un semnal că Iranul este deschis la continuarea dialogului, în ciuda presiunilor. „Vom continua să negociem pentru că știm că pacea se construiește în jurul mesei, nu pe câmpul de luptă”, a conchis el, nu înainte de a avertiza că „dacă cineva încearcă să saboteze, va plăti prețul”.
Analiștii consideră că aceste cuvinte sunt adresate atât adversarilor, cât și propriilor susținători, într-un moment în care economia iraniană suferă din cauza sancțiunilor și a instabilității regionale. „Este un calcul politic: arată că regimul iranian este rațional, dar și că nu va ceda șantajului”, a explicat Jafari.
Pe scurt, afirmația lui Ghalibaf reamintește că, în ciuda retoricii belicoase, canalele diplomatice rămân deschise. Cu toate acestea, viitorul depinde de deciziile concrete ale tuturor părților implicate. Israelul nu a comentat oficial acuzațiile legate de atacul asupra Beirutului, dar oficiali anonimi au sugerat că „acțiunile preventive sunt necesare pentru securitatea națională”.
În timp ce războiul și pacea se împletesc în Orientul Mijlociu, cuvintele lui Ghalibaf sunt un reminder că diplomația, deși lentă și frustrantă, poate salva vieți și poate oferi soluții durabile. Rămâne de văzut dacă această lecție va fi aplicată și în alte dosare fierbinți, cum ar fi cel nuclear sau conflictul israeliano-palestinian.
De ce este important:
Această declarație a lui Mohammad Bagher Ghalibaf subliniază o perspectivă rar auzită în discursul oficial iranian: recunoașterea superiorității diplomației asupra acțiunilor militare. Ea oferă o fereastră către gândirea strategică a unuia dintre cei mai influenți oameni din Iran, într-un moment în care regiunea este la un pas de conflagrație. De asemenea, scoate în evidență rolul pe care jucători neconvenționali, precum Donald Trump, îl pot avea în medierea conflictelor, chiar și din afara funcțiilor oficiale. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a anticipa evoluțiile viitoare din Orientul Mijlociu și pentru a evalua eficiența instrumentelor diplomatice în fața provocărilor de securitate.
