Într-un interviu de neuitat acordat emisiunii Fresh Air în 2015, la vârsta de 81 de ani, Steinem a descris o epifanie care sună ca o eliberare pentru orice femeie a simțit vreodată greutatea așteptărilor. "Am descoperit, ironic, că la 60 de ani ești liberă din nou", a spus ea cu acea voce calmă, aproape conversațională, care ascundea o înțelegere razor-șarpă a naturii umane. "Ești aceeași persoană pe care o fusesei la 9 sau 10 ani, doar că acum ai propriul apartament, ajungi la interruptorul de lumină, sperăm că ai niște bani. Deci poți face ce vrei."
Este o imagine puternică: fetița care se cățară în copaci, care știa ce vrea și ce gândește, înainte ca "genul să coboare asupra noastră", așa cum o formula ea. Acea descătușare, acea revenire la nucleul autentic al ființei, este poate victoria finală a feminismului pe care Steinem l-a însușit: nu doar schimbarea legilor, ci recuperarea de sine.
De la "expertă la bucate și machiaj" la fondatoarea Ms.
Drumul spre acea libertate a fost pavat cu refuzuri și bariere invizibile dar infracțibile. În aceleași conversații cu Terry Gross, Steinem amintise cum, la începutul carierei, presea nu voia să audă vocea femeilor pe teme politice. "Nu puteam scrie subiecte politice pentru revistele existente. Eram considerate experte la... mâncare, machiaj, bebeluși și celebrități. Cam asta era totul."
Frustrarea aceasta a devenit catalizator. În 1971, alături de o grupă de femei curajoase, a co-fondat Ms., prima revistă națională care punea voci feministe în centru. Nu a fost o gestă editorială simplă, ci un act de rezistență culturală. Într-o epocă în care directorile revistelor spuneau serios: "Am publicat articolul nostru despre feminism anul trecut" sau "Dacă publicăm un articol care spune că femeile sunt ființe umane complete, trebuie să publicăm unul alături care spune că nu sunt, pentru a fi obiectivi", nașterea Ms. a fost un act de supraviețuire a inteligenței femești.
Același an, a co-fondat și Caucusul Național Politic al Femeilor, luptând pentru Amendamentul Egalității de Drepturi (ERA) și împingând mai multe femei în arena politică. Nu a fost o activistă de canapea; a fost pe teren, în stradă, în redactii, în congrese, construind infrastructura unui mișcare care a schimbat lumea.
**Avortul: secretul care a devenit putere politică
Dacă există un moment care definește curajul moral al lui Steinem, este povestea avortului său ilegal, o experiență pe care a tăcut-o ani de zile și care ulterior a devenit pietra de hotar a luptei pentru drepturile reproductive. Într-un interviu din 1992, a descris dezespărarea tinereții: "Am făcut toate lucrurile nebune pe care le făceam atunci pentru a întrerupe o sarcină: călărit, m-am aruncat în jos pe trepe... Sunt cea mai fricoasă persoană fizic, dar l-am făcut. Eram desperată."
Nu a fost doar frica de o viață stricătoare; a fost frica de a fi forțată să devină cineva pe care nu era. Punctul de cotitură a venit ani mai târziu, la o audiență publică în New York, unde femei depuneau marturii despre avorturile ilegale. Steinem, acolo ca reporteră pentru New York Magazine, a auzit poveștile lor și a avut o revelație: "Așteaptă, eu am avut un avort. Și de fapt una la trei femei americane a avut nevoie de un avort la un moment dat, de ce e ilegal și periculos?"
Aceeași realizare – că nu ești singură, că durerea ta este politică – este motorul mișcării feministe. Steinem a înțeles înainte de mulți că controlul reproducerii este esența patriarhatului. "Definiția patriarhatului este de a putea controla reproducerea, și asta înseamnă că trebuie să controlezi corpurile femeilor", a declarat ferm, ani înainte ca Roe v. Wade să fie infirmată, demonstrând o previziune deznădăjduită.
**O vecheață fără mască
Dar înapoi la acea libertate vârstnică. Ce a descoperit Steinem la 60, 70, 80 de ani nu a fost o linște pasivă, ci o putere nouă. A devenit o mentoră, o istorică a mișcării, o voce care nu mai trebuia să demonstreze nimic. Într-un eseu This I Believe din 2005, scria: "Cred că un nucleu unic de sine naște în fiecare ființă umană — rezultatul mileniilor de mediu și moștenire combinate într-un mod imprevizibil care nu ar putea să se întâmple niciodată înainte sau din nou."
Această credință în unicitatea fiecărui individ, dincolo de etichete, de gen, de rasă, de clasă, a fost firul conductor al întregii ei opere. Nu a luptat pentru ca femeile să devină ca bărbați, ci pentru ca femeile să poată fi ele însele – complexe, contradictori, puternice, vulnerabile.
La 92 de ani, Gloria Steinem a părăsit lumea lăsând în urmă nu doar o listă de legi schimbate sau de reviste fondate, ci o invitație permanentă la autenticitate. Ne-a arătat că lupta pentru egalitate este, la urma urmei, o luptă pentru dreptul de a îmbătrâni în pace cu tine însuți, de a ajunge la interruptorul de lumină în propriul tău apartament și de a spune, la final: "Am făcut ce am vrut. Am fost eu."
De ce este important:
Moartea lui Gloria Steinem marchează sfârșitul unei ere, dar moștenirea ei este mai actuală ca niciodată. Într-un moment în care drepturile reproductive sunt atacate global, în care misoginia se redescoperă sub forme digitale noi și în care presiunea de a te conforma standardelor de gen este amplificată de rețelele sociale, lecția ei finală este un ancoră. Libertatea de a fi "liberă de cerințele genului" nu este un cadou al vârstei, ci un drept pe care trebuie să-l construim de la tinerețe. Articolul nu este doar un necrolog; este un manual de rezistență și o reamintire că feminismul, la esență, este lupta pentru dreptul fiecărui om de a-și defini propriul "nucleu unic de sine".
