„Această acțiune restaurează bunul simț, respectă proprietatea privată, oferă certitudine mult așteptată proprietarilor de terenuri și urmează legea pe care Congresul a adoptat-o efectiv”, a declarat secretarul de Interne, Doug Burgum, într-un comunicat de vineri, când a fost anunțată schimbarea. Un reprezentant al NOAA Fisheries a adăugat: „Regula finală va restabili definiția «vătămării» la intenția sa originală, așa cum a fost scrisă în ESA, și va menține protecțiile pentru speciile pe cale de dispariție, reducând în același timp cerințele inutile sau duplicative de autorizare, scăzând costurile de conformitate și eliminând confuzia pentru americani.”
Cu toate acestea, grupurile de mediu se tem că această modificare, care intră în vigoare pe 14 septembrie, ar putea distruge locurile sălbatice de care depind speciile pe cale de dispariție, subminând protecțiile care le-au ajutat să supraviețuiască. La scurt timp după publicarea noii reguli în registrul federal marți, firma de avocatură Earthjustice, alături de peste o jumătate de duzină de alte grupuri de mediu, a depus un proces în instanța federală districtuală din Seattle împotriva Serviciului pentru Pești și Faună Sălbatică și a NOAA Fisheries.
Kristen Boyles, avocată a grupului, a declarat pentru NPR că contestă schimbarea pe mai multe niveluri. „Agențiile nu s-au explicat în mod adecvat”, spune ea. „A face acest tip de schimbare dramatică nu are sens juridic, deoarece contravine scopului și spiritului fundamental al legii în sine. Toate aceste lucruri fac din aceasta o decizie nerezonabilă și nerațională.” Pe termen scurt, Boyles anticipează că nenumărate proiecte individuale vor fi blocate în instanță, pe măsură ce cele două interpretări ale cuvântului „vătămare” – definiția istorică și interpretarea revizuită a administrației – se vor lupta pentru supremație. „Singurul lucru pe care această abrogare a regulii îl va face cu siguranță este să provoace confuzie completă în comunitatea reglementată”, spune Boyles. „Și va duce la o creștere a litigiilor pentru fiecare proiect propus care nu protejează habitatul.”
Comunitatea tribală Swinomish și tribul Squaxin Island au depus, de asemenea, un proces în instanța districtuală împotriva guvernului federal. Ei explică faptul că degradarea habitatului a fost responsabilă în principal pentru pierderea stocurilor de somon în Puget Sound. Având în vedere acest lucru, ei scriu în plângerea lor: „pierderea protecției de lungă durată pentru habitatul speciilor de somon listate în ESA va prejudicia triburile și membrii lor.”
Anumite grupuri industriale au sprijinit această mișcare. În comentariile publice făcute anul trecut, când modificarea a fost propusă inițial, o colecție de grupuri petroliere și de gaze, inclusiv Institutul American de Petrol, a scris că „propunerea de a abroga definiția «vătămării» este justificată de multe ori”. Iar Asociația Generală a Antreprenorilor din America a scris că „apreciază eforturile administrației de a reduce sarcinile de reglementare inutile”. Holly Hopkins, de la Institutul American de Petrol, a declarat: „Rămânem angajați să sprijinim politici comune ale ESA care protejează atât fauna sălbatică, cât și conducerea energetică americană.”
Legea privind speciile pe cale de dispariție a fost un pilon al reglementării de mediu în SUA de când a fost semnată de președintele Richard Nixon în 1973. La acea vreme, spune Holly Doremus, profesor de drept al mediului la UC Berkeley, americanii erau îngrijorați că tot felul de animale sălbatice, de la balene la lupi și cocori, erau în pericol de a fi exterminate de interesele comerciale și de dezvoltare. ESA a apărut ca un fel de triaj pentru speciile aproape de dispariție. „Așa cum nu ne-am aștepta ca un pacient să-și petreacă restul vieții în camera de urgență”, spune Doremus, „speciile trebuiau să primească o atenție medicală specială și tratament pentru a se recupera.”
În special, legea interzicea „luarea” (taking) membrilor unei specii pe cale de dispariție. Serviciul pentru Pești și Faună Sălbatică a stabilit că „luarea” înseamnă „a hărțui, a vătăma, a urmări, a vâna, a împușca, a răni, a ucide, a prinde în capcană, a captura sau a colecta”. Iar „vătămarea” a fost definită pentru a include alterarea sau distrugerea habitatului critic. Doremus spune că agenția nu se limita la a interzice simpla „împușcare a unei creaturi. Ei voiau să fie clari că, dacă, de exemplu, îndepărtezi locul unde cuibărește, chiar dacă nu era acolo în acel moment, ai face rău.” Raționamentul era că interferența cu locul pe care o specie protejată îl numește acasă ar fi aproape sigur dăunătoare pentru soarta acelei specii. „Pentru aproape toate speciile, principalul motor al dispariției este deteriorarea și vătămarea habitatului lor, fie că este vorba de pășunat, poluare sau schimbări climatice”, adaugă Doremus.
Această schimbare a definiției vine într-un moment în care dezbaterea privind protecția mediului și dezvoltarea economică este mai aprinsă ca niciodată. Susținătorii modificării argumentează că definiția anterioară era prea largă și împovăra inutil proprietarii de terenuri și industriile. Criticii, însă, avertizează că aceasta deschide ușa pentru distrugerea habitatelor esențiale, punând în pericol specii deja vulnerabile. Procesele intentate de grupurile de mediu și de triburile native americane subliniază gravitatea situației: fără protecția habitatului, eforturile de conservare a speciilor precum somonul, ciocănitoarea cu creastă roșie sau lupul cenușiu ar putea fi grav compromise.
În concluzie, această bătălie juridică nu este doar despre un cuvânt, ci despre echilibrul dintre dezvoltare și conservare, despre modul în care înțelegem responsabilitatea noastră față de natură și față de generațiile viitoare. Rămâne de văzut dacă instanțele vor restabili definiția istorică sau dacă noua interpretare va rezista, dar un lucru este cert: confuzia și litigiile vor continua, iar soarta multor specii depinde de rezultat.
De ce este important:
Această modificare a definiției „vătămării” din Legea privind speciile pe cale de dispariție are implicații profunde pentru conservarea biodiversității în Statele Unite. Prin eliminarea protecției habitatului, se slăbește unul dintre cele mai puternice instrumente legale pentru prevenirea dispariției speciilor. Decizia instanțelor va stabili un precedent care poate afecta nu doar speciile listate, ci și ecosistemele întregi de care depind. Pentru public, este crucial să înțeleagă că această luptă juridică reflectă tensiunea dintre interesele economice și responsabilitatea ecologică, iar rezultatul va influența politica de mediu pentru decenii.
