Nu este prima dată când aviația guvernamentală intră în acțiune de la răspântie. În iulie, avioanele au bombardat rămplete de rachete și drone în Marib și al-Jawf, iar pe 13 iulie au distrus pista aeroportului internațional Sanaa pentru a opri un avion iranian să aterizeze. Dar operațiunea de vineri e diferită: e o campanie susținută, coordinată cu forțele de pe pământ, nu un gest izolat. Și, cel mai important, e prima dată de ani de zile când Yemenul își folosește propria putere aeriană la scară largă, nu cea a coațiției saudite.
De ce acum? Răspunsul se află pe hartă, la Bab al-Mandeb. Acest detroit îngust, care leagă Marea Roșie de Oceanul Indian, e una din cele mai vitale artele ale comerțului mondial. Aproape 10% din traficul maritim global trece aici. Huții, sprijiniți de Iran, au lansat o ofensivă masivă joi, încercând să avanseze spre al-Makha (Mocha) și dealurile care domină detroitul. Dacă reușesc, îți controlează de facto o artă strategică – și îți poți bloca navetele oricând, exact cum au făcut în ultimele luni, atacând nave comerciale și militare legate de Israel și Occident.
Lupta e feroce. Jurnaliștii de pe teren raportează că huții au reușit să captureze o bază militară strategică pe un vârf de munte în vestul Taiz, de unde se vede tot zona. Dar forțele guvernamentale, sprijinite de Rezistența Națională și de aviație, au contraatacat. Sâmbătă, o rachetă balistică houthi a lovit un restaurant la al-Makha, ucizând civili. O altă lovitură, pe drumul Heijah al-Abd, a ucis patru persoane și a rănit nouă. Numărul morților printre luptători a depășit 120 în doar câteva zile – cele mai mari pierderi din ani.
Contextul regional face totul și mai periculos. Statele Unite și Israel sunt într-un conflict deschis cu Iran. Huții au declarat un blocaj maritim împotriva Arabiei Saudite. Disruptarea traficului prin Strâmtoarea Hormuz a făcut ca ruta Mării Roșii să devină și mai critică. Orice extindere a controlului huților în jurul Bab al-Mandeb are repercusiuni globale – prețurile la combustibili, lanțurile de aprovizionare, siguranța energetică.
Istoricul explică de ce e momentul asta decisiv. Huții au luat Sanaa în septembrie 2014. Arabia Saudită a intervenit în martie 2015, la cererea guvernului. Coaliția arabă a făcut zeci de mii de raiduri aeriene până în 2022, dar și a cauzat numeroase victime civile – Human Rights Watch a documentat zeci de ataci aparent ilegali pe spitale, piețe, școli. SUA și UK au reluat bombardamentele în 2024, după atacurile huților pe nave. Pentagonul a recunoscut în 2025 că atacurile americane au ucis 153 civili și au rănit 243 – după ani de negații.
Forța aeriană yemenită e o moștenire complicată. Creată după unificarea Nordului și Sudului în 1990, a avut avioane sovietice (MiG-21, MiG-29, Su-22) și americane (F-5). Războiul a spart armata. Coaliția saudită a distrus baze, sisteme de apărare, avioane – pentru ca huții să nu le folosească. Asta a lăsat guvernul fără aviație proprie funcțională. Acum, pare că au reușit să reconditioneze suficiente avioane pentru a face diferența.
Analistul Mohammed al-Basha, fost portavoz al ambasadei Yemenului la Washington, descrie o imagine de câmp de luptă amestecată: "Huții au făcut câțiva câștiguri inițiale într-o ofensivă surpriză, multi-axială, au capturat temporar poziții și au amenințat corridorul Taiz-al-Makha. Dar frontul nu s-a prăbușit, corridorul nu a fost tăiat, și încercările de extindere au fost oprite." Forțele guvernamentale au recuperat mult teren pierdut în prima zi. Refacerea aviației le dă o armă nouă pentru a reprinde înălțimile dominatoare – Jabal Numan, care privește drumul vital Taiz-al-Makha, și Jabal Dhu Ba's, nord de Hays, unde o încercare houthi a fost respinsă.
Criză umanitară? Catastrofală. ONU a estimat în 2021 că 377.000 de oameni au murit din 2014, 60% din cauza foametei și lipsa serviciilor medicale. Milioane sunt deplasați. Infrastructura e distrusă. Cholera, dipterie, malnutriție – sunt realitatea zilnică. O nouă escaladă militară înseamnă mai multe morți, mai multă suferință, mai puțină speranță.
Ce urmează? Niciunul nu știe. Arabia Saudită negociază cu huții de ani, fără pace completă. Fronturile erau înghețate, nu rezolvate. Războiul Iran-Israel-SUA a schimbat calculul tuturor. Guvernul yemenit, simțind că nu mai poate conta pe aeronautica saudită (care vrea să iasă din conflict), a decis să își asume riscul proprii ataci aeriene. E un pariu periculos. Dacă huții țin pe dealuri, blocă corridorul, întind controlul pe Bab al-Mandeb – Yemenul intră într-o fază nouă, mai haotică, cu consecințe globale. Dacă guvernul le oprește, poate câștiga timp, dar la ce preț?
Un lucru e sigur: Yemenul nu mai e un conflict local. E un câmp de luptă al puterilor regionale și globale, unde populația civilă plătește nota. Și cerul de peste Taiz și Hodeidah va continua să țipe, atâta timp cât diplomatia ează și armele vorbesc.
De ce este important:
Această escaladă marcheză schimbarea fundamentală a dinamicii conflictului yemenit: guvernul nu mai dependă exclusiv de aviația coaliției saudite, ci își afirmă propria suveranitate militară aeriană. Controlul dețroitului Bab al-Mandeb devine punctul focal al luptei pentru dominarea rutelor maritime globale, într-un context în care războiul Iran-Israel-SUA a ridicat pariurile la nivel regional. Victimele civile în creștere și riscul unui blocaj maritim total amenință nu doar Yemenul, ci economia mondială și siguranța energetică. Comunitatea internațională se confruntă cu un test critic: poate impune o oprire a focului și reluarea negocierilor, sau va lăsa conflictul să se extindă necontrolat?
