Ministra afacerilor externe, Raina Forbin, a fost categorică joi, într-o ședință a Organizației Statelor Americane (OEA) dedicată crizei securitare: "Avem nevoie de sprijin tehnic, financiar, logistic și de siguranță care să fie la înălțimea provocării. Trebuie să trecem acum de la solidaritate la acțiune". Cuvintele ei nu sunt o simplă rețetorică diplomatică, ci un reflect al unei realități terifiante de pe teren. Doar în intervalul aprilie-iunie al acestui an, estimările ONU indică 1.408 persoane ucise și 656 rănite, majoritatea victime ale violenței gangurilor care au transformat porțiuni întregi din Port-au-Prince în zone de război.
Un vid de putere exploatat de ganguri
Instabilitatea politică din Haiti nu a început ieri. A intrat într-o spirală descendentă după asasinatul președintelui Jovenel Moïse în 2021. Acest eveniment a creat un vid de putere pe care gangurile armate l-au umplut imediat, extinzând controlul lor asupra mari porțiuni ale capitalei și deplasând by force mai mult de un milion de persoane. Autoritățile locale, paralizate de corupție, sărăcie cronică și lipsa de resurse, au demonstrat o incapacitate cronică de a adresa nu doar violența explicită, ci și cauzele profunde ale colapsului statal.
În acest context, alegerile din 13 decembrie nu sunt doar un exercițiu democratic, ci o ultimă șansă de legitimitate pentru un stat pe muchia prăpastiei. Criticii, însă, sunt sceptici. Violenta poate deranja procesul electoral și, poate mai periculos, poate mina încrederea publică în rezultat. OEA, prin vocea secretarului general Albert Ramdin, a anunțat trimiterea unei Misiuni de Observație Electorală și a subliniat o provocare logistică uriașă: producerea și distribuirea a aproximativ un milion de carduri de identitate înainte de vot. "Haiti se află într-un moment critic", a declarat Ramdin. "Responsabilitatea noastră este clară: să consolidăm eforturile de securitate, să avansăm pregătirile electorale, să îndeplinim angajamentele existente și să asigurăm că cooperarea internațională se transformă în îmbunătățiri tangibile în viața cotidiană a haitienilor."
Fantoma misiunilor eșuate: De la MSS la GSF
Istoria intervențiilor internaționale în Haiti este, din păcate, una a promisiunilor rupte și a mandatului neîndeplinite. Înainte de GSF, Kenya a condus o Misiune Multinațională de Sprijin Securitar (MSS) pentru a susține poliția haitiană. Aceasta s-a retras în aprilie, după ce a eșuat să atingă obiectivele de finanțare și deplasare a trupelor. Consiliul de Securitate al ONU a votat crearea GSF în octombrie 2024 (notă: textul sursă menționează 2025, dar contextul actual sugerează o eroare tipografică, mandatul expirând în septembrie 2025) ca înlocuitor, acordând un mandat de 12 luni. Mandatul GSF este robust pe hârtie: autorizație de a conduce "operații antigang pentru a neutraliza, izola și determa gangurile", fie independent, fie în cooperare cu poliția și armata haitiană.
Dar realitatea de pe teren este altceva. Forța este subfinanțată, subechipată și, cel mai important, lipsită de o strategie coezitivă de lungă durată. Comunitatea internațională pare să trateze Haiti ca pe un pacient cronic la care i se administrează doze de calmant (trupe, bani, rezoluții) de fiecare dată când febra crește prea mult, ignorând bolile de bază: sărăcia, lipsa statului de drept, corupția endemică.
Costul uman invizibil: Deportările și criza refugiaților
Există o față ascunsă a acestei crize, una pe care raporturile oficiale o menționează marginal, dar care distruge vieți pe scară largă. Activistii pentru drepturile omului avertizează că sprijinul internațional a fost lipsă pentru haitienii care fug de violență. O oficială a ONU a informat într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate că aproape 200.000 de persoane au fost returnate forțat în Haiti în primele opt luni ale acestui an. Sunt oameni care au încercat să scape de infern, doar pentru a fi aruncați înapoi în el, de obicei de țări din regiune care nu mai pot sau nu mai vor să gestioneze fluxul de refugiați.
Aceasta creează un paradox jenant: comunitatea internațională trimite trupe pentru a "stabilița" țara, dar în același timp acceptă sau facilitează deportarea masivă a cetățenilor haitieni direct în brațele instabilității. Nu poți construi securitate pe cadavele drepturilor omului fundamentale.
Skepticii interni: "Nu ne salvați, ne folosiți"
Pe străzile Port-au-Prince, narativul oficial al "sprijinului internațional" se lovește de un zid de scepticism. Mulți haitieni văd în aceste forțe nu salvatori, ci actori geopolitici care își servesc propriile interese, indiferenți de suferința locală. Istoria a învățat populația să fie precaută. Intervențiile trecute (MINUSTAH, MSS) au lăsat urme controversate, de la epidemia de holeră adusă de casci blu până la acuzații de abuzuri sexuale. GSF începe cu un deficit de încredere uriaș.
Pentru ca această forță să aibă o șansă, ea trebuie să fie mai mult decât o politie internațională. Trebuie să fie parte a unui plan național de reconstrucție a statului: reformă a poliției, curățenie în justiție, investiții masive în infrastructură și educație, și, crucial, o abordare umană a criza migrației. Fără acestea, GSF va fi doar un alt capitol în lungul șirul de eșecuri internaționale în Haiti.
Cursa împotriva cronometru
Până la 30 septembrie, Consiliul de Securitate trebuie să decidă. O prelungire a mandatului este aproape sigură, dar condițiile sale nu sunt. Va fi un mandat cu dinți sau unul decorativ? Va fi acompaniat de un pachet financiar realist sau de promisiuni vagi? Și, cel mai important, va reuși guvernul haitian – fragil, contestat, dependent de ajutor extern – să capitalizeze această fereastră de oportunitate pentru a pregăti alegeri credibile în decembrie?
Răspunsurile la aceste întrebări vor dicta nu doar destinul mandatului GSF, ci și dacă Haiti va reuși să iasă din cercul vicios al violenței și instabilității, sau va rămâne un stat eșuat sub supravegherea indiferenței internaționale.
De ce este important:
Această poveste nu este doar despre o rezoluție a ONU sau o ședință a OEA. Este despre un milion de deplasați interni care trăiesc în corturi fără apă curată, despre copii care nu merg la școală de ani de zile pentru că drumul e controlat de ganguri, despre o generație întreagă riscând să crească fără stat, fără drepturi, fără viitor. Alegerea din decembrie este un test al maturității internaționale: putem să facem mai mult decât să semnăm hârtii? Putem să investim în justiție și dezvoltare, nu doar în muniție? Dacă răspunsul este nu, atunci GSF va fi doar un alt monument al eșecului colectiv în Port-au-Prince.
