Raportul B'Tselem nu este doar o listă de statistici reci. Este o mărturie a unor oameni care își văd pământul furat metru cu metru, casele demolate sub pretextul lipsei de autorizații, și copiii crescând într-un mediu în care normalitatea este un lux. Organizația subliniază că ceea ce se întâmplă în Cisiordania, în Ierusalimul de Est și în Gaza nu este o serie de incidente izolate, ci o politică deliberată, menită să erodeze prezența palestiniană. Este un proces pe care mulți experți îl numesc, fără ocolișuri, apartheid.
În același timp, în timp ce raportul era lansat, guvernul israelian a făcut un pas și mai îngrijorător: a amenințat că va revoca cetățenia regizorilor filmului „NAZA”, o producție care a stârnit controverse aprinse. Filmul, care prezintă realități incomode despre conflict, a fost considerat de autorități drept o „provocare”. Dar dincolo de dezbaterea artistică, amenințarea cu revocarea cetățeniei este un semnal terifiant pentru libertatea de exprimare. Dacă un regizor poate fi deposedat de cetățenie pentru că a făcut un film, atunci ce mai rămâne din statul de drept? Este o tactică de intimidare care vizează nu doar artiștii, ci orice voce critică.
În timp ce aceste dezbateri se desfășoară în sălile de judecată și în birourile guvernamentale, pe teren, violența coloniștilor continuă să facă ravagii. Fermierii palestinieni din văile fertile ale Cisiordaniei se trezesc aproape zilnic cu oile moarte, cu livezile incendiate sau cu culturile distruse. Atacurile coloniștilor, adesea sub privirile complice ale armatei, nu sunt doar acte de vandalism. Ele sunt o armă de război economic, menită să alunge comunitățile de pe pământurile lor. Un fermier din satul Qusra mi-a spus odată, cu o tristețe care îți sfâșia inima: „Nu ne temem de gloanțe, ne temem de tăcerea lumii.” Și are dreptate. Pentru că atunci când aceste atacuri sunt raportate, ele sunt adesea tratate ca incidente minore, nu ca parte a unei strategii mai ample de colonizare.
În Gaza, situația este și mai sumbră. Criza umanitară, deja cronică, s-a adâncit în ultimele luni. Spitalele funcționează cu generatoare de rezervă, medicamentele lipsesc, iar copiii suferă de malnutriție. Blocada impusă de Israel, cu sprijinul Egiptului, a transformat fâșia într-o închisoare în aer liber, unde tinerii nu au niciun orizont. Recent, un raport al ONU a avertizat că Gaza ar putea deveni „inhabitable” până în 2020, dar acest termen tehnic nu surprinde suferința reală a oamenilor care trăiesc acolo. Este o criză care nu face titluri de prima pagină pentru că a devenit, cumva, o rutină. Dar rutina nu diminuează tragedia.
Jerusalem Daily, emisiunea zilnică a Al Jazeera, a adus aceste povești în prim-plan, cu reportaje care îți fac pielea de găină. Lina-Serene, jurnalista care prezintă buletinul, a subliniat un aspect esențial: aceste evoluții nu sunt întâmplătoare. Ele sunt coordonate, finanțate și aplicate cu o precizie birocratică. De la legile funciare din epoca otomană, reinterpretate pentru a expropria pământuri, până la sistemele de permise care controlează fiecare mișcare a palestinienilor, totul este gândit să creeze o realitate în care prezența palestiniană devine din ce în ce mai fragilă.
Ce este cu adevărat tulburător este că acest proces de erodare nu este doar fizic, ci și psihologic. Palestinienii trăiesc într-o stare permanentă de incertitudine. Nu știu dacă mâine li se va permite să ajungă la muncă, dacă li se va reînnoi permisul de rezidență, dacă casa lor va fi demolată. Această incertitudine este o armă teribilă, pentru că paralizează orice inițiativă. Cum poți să-ți construiești viitorul când nici măcar prezentul nu-ți este garantat?
În acest context, apelurile la soluția celor două state par tot mai mult o fantezie. Pe teren, realitatea este una de un singur stat, cu două sisteme legale diferite, în care drepturile depind de etnie. B'Tselem a fost una dintre primele organizații israeliene care a folosit termenul „apartheid” pentru a descrie această realitate. Și nu este o exagerare. Este o concluzie trasă din zeci de ani de documentare, din mărturii ale victimelor și din analize juridice.
Comunitatea internațională privește, dar acțiunile sunt anemice. Declarațiile de îngrijorare nu opresc buldozerele. Sancțiunile nu sunt aplicate. Iar guvernul israelian, simțind această impunitate, devine tot mai îndrăzneț. Amenințarea cu revocarea cetățeniei pentru regizorii NAZA este doar ultimul exemplu al acestei aroganțe. Este un atac direct asupra libertății artistice, dar și un avertisment pentru oricine ar îndrăzni să critice politica oficială.
În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc la fermierul din Qusra, la regizorii amenințați, la copiii din Gaza care visează la o viață normală. Toți fac parte din aceeași poveste, o poveste despre cum un popor este încet, dar sistematic, șters de pe hartă. Nu doar fizic, ci și din memoria colectivă. Pentru că atunci când nu mai ai pământ, când nu mai ai casă, când nu mai ai drepturi, începi să dispari și din istorie.
Jerusalem Daily ne reamintește că aceste lucruri se întâmplă acum, nu într-un trecut îndepărtat. Și că tăcerea noastră este complicitate. Pentru că erodarea vieții palestiniene nu este doar problema palestinienilor. Este o problemă a umanității. Este un test al valorilor noastre, al angajamentului nostru față de drepturile omului, al credinței noastre în justiție. Și, din păcate, până acum, picăm acest test.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru că aduce în atenția publicului român o realitate adesea ignorată sau prezentată superficial. Raportul B'Tselem nu este doar un document, ci o dovadă a unui proces sistematic de încălcare a drepturilor omului. Înțelegerea acestor mecanisme este esențială pentru a putea forma o opinie informată și pentru a exercita presiune asupra factorilor de decizie. Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a nu întoarce privirea. Pentru că atunci când normalizăm nedreptatea, o perpetuăm. Iar istoria ne va judeca nu doar pentru ceea ce am făcut, ci și pentru ceea ce am ales să ignorăm.
