VFS Global este un nume pe care milioane de oameni din așa-numitul Sud Global îl întâlnesc atunci când aplică pentru o viză către Regatul Unit, Canada, Australia, Germania, Franța sau alte zeci de state. Compania, cu sediul în Elveția și operând peste 3.400 de centre în 150 de țări, a devenit intermediarul obligatoriu între solicitant și autoritățile consulare. Guvernele au externalizat către VFS Global aproape toată partea administrativă a procesului de vize: colectarea documentelor, preluarea datelor biometrice, programarea interviurilor și chiar ștampilarea pașapoartelor. Ceea ce era odinioară o sarcină a statului – evaluarea eligibilității unui vizitator – a devenit o afacere privată, în care taxele plătite de solicitanți alimentează o mașinărie financiară de proporții.
Investigația dezvăluie că VFS Global încasează, în medie, între 80 și 200 de dolari pe aplicație, bani care nu acoperă doar serviciile de bază, ci și o suită de „pachete premium” – acces la saloane VIP, asistență prioritară, trimitere de SMS-uri, fotografii suplimentare, chiar și servicii de curierat „accelerat”. Toate acestea sunt prezentate ca opțiuni, dar în realitate, pentru multe aplicații, ele devin aproape obligatorii pentru a nu fi încolonați în cozi interminabile sau pentru a avea o șansă în plus de a fi luați în considerare. Conform estimărilor din raport, VFS Global a gestionat peste 60 de milioane de aplicații în 2023, generând venituri de peste 5 miliarde de dolari. Marjele de profit sunt impresionante: costurile operaționale ale companiei sunt relativ scăzute (chirii, salarii locale, infrastructură IT), iar taxele sunt stabilite pe baza unor contracte negociate cu guvernele, care de multe ori nu impun plafoane clare.
Cel mai șocant aspect este că VFS Global păstrează taxele chiar și atunci când viza este refuzată. Un solicitant din Nigeria care plătește 150 de dolari pentru o viză de turist în Marea Britanie îi poate vedea banii dispărând fără urmă dacă autoritățile decid că nu îndeplinește criteriile. Compania susține că doar procesează cererile, nu decide asupra lor – dar acest argument este contestat de activiști și avocați, care arată că VFS Global beneficiază financiar de pe urma unui sistem opac, în care rata de respingere pentru cetățenii din țări precum Pakistan, Bangladesh sau Kenya depășește adesea 40% pentru vizele turistice. Cu cât mai multe respingeri, cu atât mai mulți solicitanți reaplică, generând venituri suplimentare.
Mai mult, investigația a scos la iveală conflicte de interese: VFS Global operează și centre de colectare pentru țări care, la rândul lor, externalizează propriile procese consulare. De pildă, compania lucrează atât pentru India, cât și pentru Pakistan, deși relațiile dintre cele două state sunt tensionate. În unele cazuri, informațiile biometrice colectate de VFS Global – amprente, fotografii, date personale – ajung în baze de date accesibile de către guverne terțe, fără un control democratic adecvat. Sub pretextul „eficientizării” și „reducerii birocrației”, statele occidentale au cedat controlul asupra unor date extrem de sensibile unei companii private, ale cărei interese financiare pot intra în conflict cu drepturile fundamentale ale solicitanților.
Impactul uman este devastator. O mamă singură din Filipine, care economisește luni de zile pentru a plăti taxa de viză și pachetul premium, poate pierde toți banii dacă cererea ei este respinsă fără explicații. Un student din Ghana, care plătește 200 de dolari pentru a aplica pentru o viză de studii în Canada, ajunge să se împrumute pentru a reaplica după un refuz, intrând într-un cerc vicios. „Sistemul este construit să genereze profit din disperare”, spune un activist intervievat de Lighthouse Reports.
În timp ce VFS Global se laudă cu „rata de succes” a clienților săi (80-90% din aplicații sunt aprobate) și cu „transparența” proceselor, realitatea din teren este diferită. Solicitanții nu au acces la informații complete despre taxe, iar posibilitatea de a contesta un refuz este limitată. Compania nu este răspunzătoare pentru deciziile consulare, dar profită de pe urma lor. În multe ambasadă, angajații VFS sunt singura față umană a procesului; ei colectează taxe, dar nu pot oferi consultanță juridică. Este un cerc vicios în care statul se spală pe mâini, iar o corporație străină culege beneficiile.
Guvernele care externalizează procesarea vizelor către VFS Global ar trebui să revizuiască urgent termenii contractelor, să impună plafoane pentru taxe și să garanteze că solicitanții nu sunt taxați pentru servicii pe care nu le pot refuza. De asemenea, ar trebui introdusă o procedură de rambursare în caz de respingere, cel puțin pentru partea de procesare administrativă. În lipsa acestor reglementări, milioane de oameni din Sudul Global continuă să fie exploatați de o industrie care a transformat speranța într-o marfă.
