Modi a efectuat un turneu în trei țări: Indonezia, Australia și Noua Zeelandă. Privit pe hartă, itinerariul trasează orizontul strategic în expansiune al Indiei în Asia-Pacific. Indonezia ancorează eforturile Indiei către Asia de Sud-Est și se află la intersecția Oceanelor Indian și Pacific. Australia a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai Indiei în ultimii ani. Noua Zeelandă, deși mult mai mică, extinde raza diplomatică a Indiei mai adânc în Pacific. Luate împreună, cele trei vizite arată cum citește New Delhi balanța de putere emergentă și cum intenționează să o modeleze.
Contextul este dur. China este în ascensiune. America, sub Donald Trump, este imprevizibilă și în retragere. Economia, tehnologia, energia și chiar lanțurile de aprovizionare devin instrumente ale competiției strategice. India, Japonia, Indonezia, Australia și chiar Noua Zeelandă fac, fiecare în felul său, tot ce pot pentru a evita să fie prinse în focul încrucișat dintre hegemonia chineză și un nou Război Rece.
Oportunitățile pierdute au fost multă vreme povestea legăturilor dintre Canberra și New Delhi. Războiul Rece, economia autarhică a Indiei, Politica Australiei Albe și refuzul Canberrei de a vinde uraniu Indiei au ținut cele două țări separate timp de decenii. Nu mai. Astăzi, sunt puține țări în Asia cu care India are atât de multe în comun, atât în interese, cât și în valori, ca și cu Australia. Nu numai că sunt democrații vorbitoare de engleză, federale, multiculturale, care cred și respectă statul de drept, dar împărtășesc și un interes strategic în menținerea unui echilibru în Asia-Pacific și în asigurarea că regiunea nu este dominată de o singură putere hegemonică. Mai mult, indienii sunt astăzi cea mai mare sursă de migranți calificați din Australia.
Nimic din acordurile încheiate în timpul vizitei lui Modi, inclusiv operaționalizarea exporturilor de uraniu pentru energia nucleară civilă, extinderea cooperării în domeniul apărării și o colaborare mai strânsă în domeniul securității maritime, ciberneticii și tehnologiilor critice, energiei curate, competențelor, investițiilor și mineralelor critice, nu este cosmetic. Departe de asta. Luați uraniul. Australia a refuzat cândva să vândă uraniu Indiei pentru că New Delhi nu semnase Tratatul de Neproliferare Nucleară. Chiar și după ce India și Australia au semnat un acord de cooperare nucleară civilă acum un deceniu, exporturile de uraniu australian au fost blocate din cauza propriei politici parlamentare a Canberrei. Ceea ce s-a finalizat săptămâna aceasta este „aranjamentul administrativ” care va face ca Australia să faciliteze activ programul indian de energie nucleară civilă. Un simbol al înstrăinării a devenit un instrument al parteneriatului.
Este ușor, și parțial corect, să explici această transformare prin prisma Chinei și a anxietăților create de Beijing. Ascensiunea Chinei a schimbat calculele fiecărei puteri asiatice serioase. India a învățat limitele angajamentului din confruntările de frontieră de la Galwan din 2020. Australia a învățat costul coerciției economice chineze. Japonia trăiește de ani de zile cu presiunea chineză în Marea Chinei de Est. Indonezia și Noua Zeelandă au propriile motive să știe că interdependența fără reziliență poate deveni o rețetă pentru vulnerabilitate.
Dar China explică accelerarea legăturilor, nu profunzimea încrederii care a ajuns să le caracterizeze. Pentru India, este vorba despre ceva mai mult. India nu urmărește izolarea ca scop în sine și nici nu externalizează politica sa față de China către Washington, Canberra sau Tokyo. Va concura cu Beijingul acolo unde trebuie, va coopera acolo unde poate și va stabiliza relațiile acolo unde este prudent. Aceasta nu este ambiguitate. Este arta de stat indiană, informată de milenii de gândire civilizațională indiană. Autonomia strategică contează. Criticii occidentali adoră să o respingă drept hedging: oportunism deghizat în doctrină. Ei înțeleg greșit atât India, cât și momentul. Autonomia strategică nu este un refuz de a alege; este un refuz de a fi ales pentru tine.
Asia-Pacificul emergent nu va fi modelat doar de portavioane și summituri ale marilor puteri. Va fi modelat și de rețele: parteneriate maritime, alianțe tehnologice, lanțuri de aprovizionare reziliente, schimburi educaționale, legături ale diasporei și obiceiuri de consultare strategică. De aceea contează puterile mijlocii precum Japonia, Indonezia și Australia. Niciuna dintre aceste puteri mijlocii nu poate dicta termeni sistemului internațional. Dar pot împiedica sistemul să alunece în instabilitate. Pot face față oricărui hegemon care crede că poate exercita un monopol asupra puterii și pot păstra spațiul dintre supunerea necondiționată și confruntarea deschisă.
India nu este o putere mijlocie în sensul tradițional al termenului. Mărimea, populația, economia și încrederea civilizațională o plasează într-o categorie proprie. Dar înțelege și apreciază grupările de puteri mijlocii pentru că nu are niciun interes să trăiască într-o lume bipolară ordonată de Washington și Beijing. Asia-Pacificul pe care India vrea să ajute să-l modeleze nu este un lac american sau o sferă de influență chineză. Nu este nici un câmp de confruntare permanentă. Este deschis, multipolar și bazat pe reguli, mai degrabă decât o regiune forțată să se supună.
Acum douăzeci și opt de ani, Australia vedea India ca parte a problemei. Astăzi, o vede tot mai mult ca parte a soluției. Și asta face ca turneul lui Modi în Indonezia, Australia și Noua Zeelandă să fie mult mai mult decât suma acestor relații bilaterale. Luate împreună, vizitele reprezintă momentul Asia-Pacific al New Delhiului. Aceasta este India care refuză să se grăbească să se alăture unui bloc. Aceasta este India care refuză să accepte pretenția Chinei la primat regional. Aceasta este India care refuză să-și plaseze interesele naționale la cheremul imprevizibilității unei alte puteri. Acum un deceniu, era la modă să se vorbească despre India ca o putere de echilibrare. Astăzi, India intenționează să fie o putere modelatoare.
De ce este important:
Această analiză arată cum India, sub conducerea lui Narendra Modi, trece de la o poziție defensivă la una ofensivă în politica externă, devenind un actor care nu doar reacționează la schimbările globale, ci le modelează activ. În contextul ascensiunii Chinei și al retragerii americane, India își construiește o rețea de parteneriate care să asigure un echilibru multipolar în Asia-Pacific, fără a se alinia complet niciunei tabere. Această strategie de autonomie strategică, bazată pe diplomație inteligentă și pe valorificarea relațiilor cu puterile mijlocii, oferă un model alternativ de coexistență și cooperare într-o regiune tot mai tensionată. Pentru România și Europa, înțelegerea acestei dinamici este crucială, deoarece influențează securitatea globală, lanțurile de aprovizionare și echilibrul de putere dintre democrații și autocrații.
