Este o imagine care sfâșie inima oricărui părinte: mii de copii cu ochii roșii, tușind necontrolat, cu febra ridicată, în timp ce afară lumea a dispărut sub o pătură groasă de smog. Potrivit datelor oficiale, peste cinci milioane de oameni din Borneo și Sumatra sunt expuși direct la riscurile grave pentru sănătate cauzate de fumul și ceața toxică generate de zeci de incendii. Iar numărul real ar putea fi mult mai mare, pentru că multe zone rurale nu au stații de monitorizare a calității aerului.
Adăposturile din Palangkaraya nu sunt simple corturi sau clădiri improvizate. Ele au fost gândite ca spații sigure, cu sisteme de purificare a aerului, paturi curate, hrană adecvată și personal medical de gardă. Aici, copiii primesc îngrijire de specialitate, măști de protecție și, cel mai important, un refugiu departe de fumul care le pune viața în pericol. Voluntarii și asistentele medicale lucrează non-stop, iar părinții pot rămâne alături de cei mici, într-un mediu care încearcă să compenseze, măcar temporar, lipsa unor măsuri mai ample din partea autorităților.
Dar haideți să privim mai atent la context. Incendiile de vegetație din Indonezia nu sunt un fenomen nou. Ele reapar aproape în fiecare an, în special în sezonul secetos, când fermierii și companiile de plantații de palmier ulei sau de hârtie folosesc focul pentru a curăța terenurile. Este o practică ilegală, dar care continuă din cauza aplicării slabe a legii, a corupției și a presiunii economice. Anul acesta, însă, amploarea dezastrului este deosebit de severă. Fenomenul El Niño a adus o secetă prelungită, iar focarele s-au extins rapid, alimentate de turbăriile uscate care pot arde luni de zile sub suprafață, eliberând cantități uriașe de dioxid de carbon și particule toxice.
Efectele asupra sănătății sunt devastatoare. Particulele fine PM2.5, care pătrund adânc în alveolele pulmonare și apoi în sânge, pot provoca boli respiratorii cronice, afecțiuni cardiovasculare, iritarea ochilor și a pielii, iar la copiii mici pot duce la întârzieri în dezvoltarea pulmonară. Bebelușii, cu sistemul lor imunitar încă imatur, sunt cei mai expuși. În spitalele din Palangkaraya și din alte orașe din Borneo, numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a explodat. Medicii vorbesc despre o criză umanitară tăcută, care nu face titluri de prima pagină la fel de des ca alte dezastre, dar care lasă urme adânci.
Organizațiile neguvernamentale care au deschis aceste adăposturi merită tot respectul, dar ele sunt doar un plasture pe o rană mult mai adâncă. Ele tratează simptomele, nu cauza. Cauza ține de un model economic nesustenabil, de defrișări masive, de lipsa de voință politică și de o comunitate internațională care, deși condamnă public incendiile, continuă să importe ulei de palmier și alte produse provenite din zonele afectate. Este o ipocrizie globală pe care o vedem an de an, cu aceleași imagini șocante, cu aceleași promisiuni goale.
În timp ce scriu aceste rânduri, mii de copii din Indonezia respiră un aer care ar fi considerat toxic chiar și într-o fabrică fără ventilație. Adăposturile din Palangkaraya sunt o gură de oxigen, la propriu, dar ele nu pot rezolva problema de fond. Este nevoie de o acțiune coordonată la nivel național și internațional, de sancțiuni reale pentru companiile care provoacă incendiile, de investiții în agricultura durabilă și de o schimbare radicală a politicilor de mediu. Până atunci, însă, fiecare copil care primește o mască, fiecare bebeluș care doarme într-un pat curat, departe de fum, este o mică victorie a umanității asupra nepăsării.
Este de datoria noastră, a tuturor, să vorbim despre aceste lucruri, să ținem vie atenția asupra acestei crize și să cerem răspundere. Pentru că fiecare copil care moare sau rămâne cu sechele pe viață din cauza fumului este o acuzație la adresa noastră, a celor care privim de la distanță și ne întoarcem cu spatele. Adăposturile sunt un semn de speranță, dar speranța adevărată ar fi un cer albastru deasupra Borneo-ului, un cer pe care acești copii merită să-l vadă.
De ce este important:
Această știre nu este doar despre un dezastru ecologic într-o țară îndepărtată. Este despre viața și sănătatea a milioane de copii, despre responsabilitatea noastră globală față de mediu și despre modul în care acțiunile noastre de consum, direct sau indirect, contribuie la astfel de tragedii. Incendiile din Indonezia afectează clima întregii planete, iar fumul lor nu cunoaște granițe. Înțelegerea acestor mecanisme și presiunea asupra autorităților și companiilor sunt esențiale pentru a preveni repetarea unor astfel de crize. Fiecare articol, fiecare discuție, fiecare gest de solidaritate contează.
