Liniștea politică din vestul Libiei a fost brusc întreruptă pe 21 iunie, când Abdul Hakim Belhaj, o figură politică proeminentă și fost comandant al Consiliului Militar din Tripoli, a emis o declarație prin care sprijină oficial inițiativa americană. Belhaj, care conduce în prezent Partidul al-Watan, a cerut Guvernului de Unitate Națională (GNU) cu sediul în Tripoli să își exprime clar poziția față de propunere. El a descris planul american ca pe o „oportunitate de a accelera găsirea de soluții politice care să pună capăt stării actuale de diviziune politică”, subliniind că orice soluție în circumstanțele actuale trebuie să se bazeze pe „posibil și acceptabil”, nu pe „perfect, dar imposibil”.
Deși prezența politică a lui Belhaj s-a diminuat în ultimii ani, sprijinul său are o greutate simbolică semnificativă în vestul Libiei. Declarația sa vine la câteva săptămâni după ce forțele din est, conduse de comandantul militar Khalifa Haftar, și peste 100 de membri ai Camerei Reprezentanților (HoR) cu sediul în est și-au exprimat sprijinul pentru planul american. Aisha al-Tabalqi, membră a HoR, a declarat pentru Al Jazeera că inițiativa americană se distinge prin faptul că se bazează pe o înțelegere între cele două facțiuni principale care dețin influență reală pe teren. Apariția unor voci de sprijin în vest, a notat ea, ar putea spori șansele inițiativei de a fi acceptată pe scară largă.
Cu toate acestea, amploarea reală a sprijinului pentru inițiativă rămâne contestată. Mohammed al-Maazab, membru al Consiliului de Stat Superior (HCS), a dezvăluit că mai mulți membri ai HoR i-au spus în privat că numele lor au fost adăugate pe lista susținătorilor fără știrea lor. Al-Maazab a respins mișcarea lui Belhaj ca pe o încercare de a „se prezenta ca un partid care poate face parte din orice aranjament politic viitor”, numind-o un „salt în aer care nu va afecta semnificativ echilibrul de putere”.
Mecanismele propunerii americane au fost supuse unui control riguros din partea analiștilor libieni, care se tem că inițiativa ar putea consolida un aranjament prelungit de împărțire a puterii, în loc să deschidă calea către democrație. În cadrul unui episod recent al emisiunii „Dincolo de știri” (Ma Wara’ al-Khabar) de la Al Jazeera Arabic, analistul politic Abdulsalam al-Rajhi a criticat efortul, susținând că este „mai degrabă o înțelegere decât o inițiativă”. Al-Rajhi a sugerat că Boulos, lipsit de o experiență diplomatică vastă, caută o victorie geopolitică rapidă. „Problema cu înțelegerea lui Boulos este că este concepută în jurul unor persoane specifice”, a spus al-Rajhi, citând scurgeri de informații conform cărora planul urmărește să îl instaleze pe Saddam Haftar – fiul comandantului estic Khalifa Haftar – în fruntea unui nou Consiliu Prezidențial, iar pe Ibrahim Dbeibah, nepotul actualului prim-ministru al GNU, Abdul Hamid Dbeibah, ca noul prim-ministru. Al-Rajhi a subliniat că ambii bărbați au fost puternic implicați într-un raport recent al Panelului de Experți al ONU care detaliază contrabanda ilegală de petrol și deturnări financiare.
În schimb, Senussi Ismail, un analist politic cu sediul în Tripoli, a susținut că, în ciuda temerilor legitime legate de o recidivă dictatorială sau de o guvernare de familie, blocajul politic actual necesită asumarea unor riscuri calculate. „Opinia majoritară este că ar trebui să existe un angajament pozitiv față de inițiativa lui Boulos”, a spus Ismail, subliniind că planul american trebuie îmbinat cu foaia de parcurs existentă a ONU. El a insistat că orice nou guvern unificat trebuie să fie legat de termene stricte care să ducă direct la alegeri prezidențiale și legislative, împiedicând noile autorități să se agațe de putere la nesfârșit.
William Lawrence, fost diplomat american și profesor de relații internaționale, a apărat implicarea americană. „Singura cale pe care Boulos poate lucra ca prim pas este găsirea de soluții economice și unificarea instituțiilor economice ale Libiei”, a spus Lawrence. „Cred că vine cu intenții bune și încearcă să ajungă la o soluție cuprinzătoare și durabilă... Nu văd niciun plan alternativ în prezent.”
Dezbaterea privind inițiativa americană se desfășoară pe fundalul unei mobilizări regionale intense. Săptămâna trecută, miniștrii de externe din Egipt, Arabia Saudită și Turcia s-au întâlnit cu Boulos la Cairo pentru a discuta dosarul libian. În același timp, Ministerul Afacerilor Externe al Pakistanului a anunțat formarea unui nou mecanism regional „R-4”, format din Pakistan, Egipt, Arabia Saudită și Turcia, menit să sprijine stabilitatea regională. Această ofensivă diplomatică a fost completată de activități notabile de informații pe teren în Libia: Faisal Bwalraiga, cercetător în securitate națională, a declarat pentru Al Jazeera că aceste mișcări paralele reflectă un efort internațional de a crea un mediu propice pentru noi aranjamente politice. „Libia se mișcă în prezent între două posibilități: ajungerea la o nouă soluție politică sau rearanjarea echilibrului de putere între diferitele părți”, a spus Bwalraiga. El a menționat că Washingtonul își vede inițiativa ca pe o pârghie pentru a sprijini parcursul ONU, nu ca pe un înlocuitor al acestuia.
Deocamdată, GNU nu a emis o poziție oficială cu privire la planul american. Elias al-Barouni, analist politic, a sugerat că prudența guvernului este calculată, având ca scop păstrarea spațiului de manevră politică, evitarea diviziunilor în cadrul taberei occidentale și așteptarea cristalizării poziției finale a Washingtonului.
De ce este important:
Această inițiativă americană reprezintă un moment crucial pentru Libia, o țară sfâșiată de conflicte și diviziuni de peste un deceniu. Dacă va reuși, ar putea deschide calea către un guvern unificat, stabilitate economică și, în cele din urmă, alegeri democratice. Însă riscurile sunt mari: o înțelegere greșită ar putea consolida regimuri autoritare sau ar putea alimenta noi conflicte. Pentru comunitatea internațională, Libia este un punct fierbinte al migrației și al securității energetice, iar orice evoluție aici are ecouri globale. Urmărirea acestui proces este esențială pentru înțelegerea dinamicii puterii în Africa de Nord și a influenței marilor puteri în regiune.
