Pe 26 august, inundații fulgerătoare de tip tsunami, provocate de topirea ghețarilor, au lovit zona de frontieră dintre Nepal și China, creând un dezastru pe care oficialii l-au descris drept „inimaginabil”. Douăsprezece zile mai târziu, în timp ce Nepalul raporta peste 1.300 de morți și aproape 5.000 de dispăruți, China anunța doar 40 de morți și peste 500 de dispăruți. Discrepanța este uriașă, iar lipsa accesului independent în zona sinistrată din comitatul Gyirong, Tibet, ridică semne serioase de întrebare.
„Xinhua (agenția de presă de stat) și CCTV (postul public de televiziune) au control total asupra informației”, explică David Bandurski, de la China Media Project din Taipei, o organizație care monitorizează cenzura din presa chineză. Deși China a cenzurat întotdeauna informația, controlul s-a strâns constant în ultimul deceniu, ajungând la niveluri „fără precedent”, spune el.
Organizațiile pentru drepturile omului care urmăresc îndeaproape operațiunile de salvare spun că lipsa accesului independent în zona inundată din Gyirong este izbitoare. „Este în contrast puternic cu partea nepaleză a frontierei, unde jurnaliștii, observatorii și organizațiile internaționale de ajutor umanitar au primit imediat acces”, declară Ryan Fioresi, de la International Campaign for Tibet, cu sediul la Washington.
NPR a reușit să verifice informațiile despre eforturile de salvare din Nepal prin intermediul agențiilor internaționale de ajutor și al unui pilot de salvare. Poliția nepaleză, autoritatea de gestionare a dezastrelor și biroul de turism au oferit actualizări regulate pe rețelele sociale. În schimb, în China, guvernul restricționează accesul jurnaliștilor străini în regiunea sensibilă din punct de vedere politic. A fost nevoie de mai mult de o săptămână de cereri repetate din partea mai multor instituții media internaționale înainte ca autoritățile chineze să permită jurnaliștilor străini să intre în Tibet.
Și chiar și atunci, accesul a fost limitat la un număr mic de publicații străine, într-o vizită atent orchestrată. NPR nu a primit acces. International Campaign for Tibet susține că cel puțin 300 de case au fost distruse în comitatul Gyirong, iar Fioresi spune că numărul victimelor ar putea fi „mult mai mare” decât zecile raportate de oficialii chinezi până acum. Mai mult, tibetanii din zonele cele mai afectate au fost relocați în „zone de detenție strict controlate”.
„Comunicarea lor cu lumea exterioară a fost extrem de limitată și restrânsă”, adaugă Fioresi, subliniind că această situație împiedică și eforturile locale de salvare.
Într-un briefing anterior cu jurnaliștii de la Beijing, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a negat că China ar subestima numărul dispăruților și al morților, spunând că țara a fost „deschisă, transparentă și promptă în eliberarea informațiilor”. „Calomniile și dezinformarea sunt cel mai puțin binevenite într-un moment de răspuns la dezastru”, a declarat Guo.
Rose Luqiu, profesor asociat de jurnalism la Universitatea Baptistă din Hong Kong, care studiază propaganda și cenzura chineză, observă că presa comercială din China, deși supusă cenzurii, avea în trecut mai multă libertate de mișcare. Ea spune că a văzut că Beijing News și Southern Weekly au încercat să facă unele reportaje proprii. „De exemplu, au încercat să intervieveze turiști. Nu victime sau persoane direct afectate din satele locale, dar încearcă să ofere mai multe informații”, explică ea.
În cutremurul din Sichuan din 2008, diverse instituții media chineze au trimis sute de jurnaliști la fața locului „în încălcarea directă a unei interdicții explicite din partea departamentului central de propagandă al Partidului Comunist”, spune Bandurski. De data aceasta, Southern Metropolis Daily, cunoscută pentru investigațiile sale jurnalistice, a publicat doar o pagină întâi despre inundații în zilele de după dezastru – și era un articol retipărit de la agenția oficială Xinhua. „Nu au făcut reportaje suplimentare”, adaugă el, menționând că este neobișnuit pentru această publicație.
Bandurski spune că echipa sa a observat același tipar și în alte instituții media comerciale chineze. „Xi Jinping a pus frâu presei comerciale, așa cum se dezvolta ea în anii 2000. Vedem un control total al narațiunii și al informațiilor de bază.” Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a negat că China ar șterge videoclipurile și relatările directe de pe internet.
Între timp, în Nepal, rudele victimelor inundațiilor au organizat proteste la Kathmandu, cerând autorităților să intensifice eforturile de căutare a celor dispăruți. O lumânare a fost aprinsă în Piața Durbar din Kathmandu, într-o veghe pentru victimele inundațiilor din Nepal și Tibet. Un călugăr budist s-a rugat pentru sufletele victimelor pe malul râului Trishuli, în Devighat, districtul Nuwakot.
De asemenea, apar întrebări legate de ezitarea Nepalului de a accepta ajutor internațional pentru operațiunile de salvare. În timp ce țara se confruntă cu unul dintre cele mai grave dezastre naturale din istoria recentă, presiunea asupra autorităților de a găsi supraviețuitori și de a gestiona criza umanitară crește pe zi ce trece.
Echipele de salvare chineze au ajuns în tabăra Trishuli din Nepal, după ce au inspectat tunelul din Rasuwa, în districtul Nuwakot. Salvatorii s-au luptat prin noroi și dărâmături timp de șase zile, în timp ce numărul dispăruților a urcat la aproape 5.000, de când inundațiile glaciare de tip tsunami au coborât din granița China-Nepal.
În timp ce Nepalul încearcă să identifice victimele și să ofere sprijin familiilor îndurerate, comunitatea internațională urmărește cu îngrijorare modul în care China gestionează informațiile despre acest dezastru. Transparența în gestionarea crizelor umanitare nu este doar o chestiune de principiu, ci o necesitate practică – fără informații corecte și acces liber, eforturile de salvare sunt grav compromise, iar viețile celor dispăruți rămân în umbră.
De ce este important:
Acest articol evidențiază contrastul dramatic dintre transparența Nepalului și controlul strict al informațiilor din China în gestionarea unui dezastru natural major. Diferența dintre raportările oficiale – peste 1.300 de morți în Nepal față de doar 40 în China – ridică întrebări serioase despre amploarea reală a tragediei din Tibet. Lipsa accesului jurnaliștilor și al organizațiilor umanitare independente în zona sinistrată nu doar că împiedică evaluarea corectă a pagubelor, dar poate întârzia și eforturile de salvare. Într-o eră a schimbărilor climatice, când astfel de dezastre devin tot mai frecvente, transparența informațională nu este un lux, ci o componentă esențială a răspunsului umanitar eficient. Modul în care China gestionează această criză va stabili un precedent important pentru modul în care alte țări vor raporta viitoarele dezastre naturale.
