Acum, la câteva săptămâni după dezastru, întrebarea care macină experții și populația este simplă: a fost acesta un accident izolat sau un semnal că întreaga Himalaya este pe punctul de a se transforma într-o capcană mortală? În timp ce echipele de salvare încă mai caută supraviețuitori printre dărâmături, specialiștii în geologie și climă trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care construcțiile masive din regiune – în special hidrocentralele și barajele – ar putea amplifica efectele unor astfel de catastrofe.
Sumana Shrestha Amatya, o femeie din Kathmandu, stătea la începutul lunii septembrie în fața birourilor guvernamentale, cerând autorităților să grăbească căutările pentru soțul ei, Sunil, un geolog care lucra la una dintre hidrocentralele îngropate sub mâl. „A fost ca un tsunami himalayan”, a spus ea, încercând să descrie amploarea dezastrului. Și nu exagera. Forța a fost atât de mare încât a distrus o clădire de frontieră cu mai multe etaje, a luat aproximativ 70 de poduri și kilometri întregi de șosea, iar 12 hidrocentrale au fost acoperite complet de noroi și bolovani. Brigadierul general Subas Jung Thapa, care conduce operațiunile de salvare, a declarat că a fost nevoie de zile întregi doar pentru a localiza centralele sub mâl. „Părea că a explodat o bombă”, a spus Arnold Dix, un expert în tuneluri care ajută la operațiunile de căutare. „Centralele au fost șterse de pe suprafață, pur și simplu nu mai există.”
Din păcate, doar trei bărbați au fost găsiți în viață în interiorul acestor instalații de la începutul eforturilor de salvare. Iar pe măsură ce veștile proaste continuă să apară, atenția se îndreaptă tot mai mult asupra modului în care aceste proiecte au fost planificate și construite. C.P. Rajendran, un geoscientist indian cunoscut pentru criticile sale la adresa marilor construcții din Himalaya, avertizează că ceea ce s-a întâmplat în Nepal ar putea fi doar începutul. „Trebuie să înțelegem că ceea ce se întâmplă acum în Nepal se poate întâmpla și în alte părți ale Himalayei”, spune el. Și nu este singurul care ridică această problemă.
Criticii se concentrează și asupra rolului jucat de instituțiile internaționale, în special Banca Mondială, care a finanțat multe dintre aceste proiecte hidroenergetice. Unul dintre cele mai mari proiecte din bazinul râului Trishuli, cunoscut sub numele de Upper Trishuli-1, a costat Nepalul peste jumătate de miliard de dolari, iar Banca Mondială a contribuit cu aproximativ 300 de milioane de dolari sub formă de împrumuturi și capital. Acest proiect era în construcție când a venit dezastrul. Acum este îngropat sub mâl. Potrivit armatei nepaleze, aproximativ 50 de persoane erau blocate în interior, iar miercuri, ziarul Kathmandu Post a raportat că trupurile a cinci bărbați au fost recuperate de acolo.
Parineeta Dandekar, expertă în râuri și membră a organizației South Asia Network on Dams, Rivers and People, acuză Banca Mondială că a produs un raport de evaluare a riscurilor defectuos încă de la început. Ea susține că raportul a ignorat „riscul cumulativ de dezastru care poate apărea după ce ai atât de multe proiecte pe același râu”. În bazinul Trishuli există nu mai puțin de 36 de proiecte hidroenergetice, dintre care 12 au fost acoperite de mâl. Dandekar subliniază că dinamitarea constantă a munților pentru a construi aceste proiecte, inclusiv tuneluri de kilometri întregi, are un impact propriu asupra stabilității terenului.
Este o regiune în care cutremurele și alunecările de teren sunt frecvente, iar schimbările climatice fac ghețarii să se topească tot mai rapid, ceea ce îi face pe aceștia – și versanții pe care îi susțin – tot mai instabili. Analizele preliminare sugerează că încălzirea globală a accelerat topirea ghețarului care s-a desprins în august, declanșând inundațiile fulgerătoare. Nu există dovezi clare că construcția acestor proiecte a jucat un rol în amplificarea dezastrului din 26 august, dar experții precum Rajendran subliniază că astfel de construcții au cauzat deja pagube în alte comunități, inclusiv distrugerea izvoarelor montane, crăparea caselor și chiar alunecări de teren.
Cu toate acestea, nu toți experții sunt de acord că dinamitarea este principala vinovată. Dipak Gyawali, inginer hidroenergetic la Academia de Știință și Tehnologie din Nepal, spune că, în comparație cu forțele tectonice care au declanșat acest eveniment, efectul dinamitării este minuscul. „Este ca și cum te-ai scărpina pe piele”, explică el. Dar chiar și el recunoaște că trebuie să ne întrebăm dacă este înțelept să continuăm să construim astfel de proiecte într-o regiune atât de fragilă.
În timp ce echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori, iar familiile își plâng morții, o întrebare mai amplă planează asupra întregii regiuni: suntem pregătiți pentru ceea ce urmează? Himalaya, cu ghețarii săi imenși și versanții abrupți, este una dintre cele mai vulnerabile zone de pe planetă la schimbările climatice. Topirea accelerată a ghețarilor, combinate cu construcțiile masive, ar putea transforma aceste peisaje idilice în focare de dezastru. Experții cer o reevaluare completă a modului în care sunt planificate și construite proiectele hidroenergetice în această regiune, precum și o mai mare transparență din partea instituțiilor financiare internaționale.
Până când se vor trage concluziile finale, un lucru este cert: inundațiile din Nepal nu au fost doar o tragedie națională, ci un avertisment global. Dacă nu vom învăța din aceste lecții, următoarea „tsunami himalayană” ar putea fi și mai devastatoare.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o problemă critică la intersecția dintre schimbările climatice, dezvoltarea infrastructurii și siguranța comunităților din regiunile montane. Inundațiile din Nepal nu sunt doar o tragedie locală, ci un semnal că întreaga Himalaya – o zonă care furnizează apă pentru peste un miliard de oameni – devine tot mai instabilă. Înțelegerea riscurilor asociate cu construcția de hidrocentrale și baraje în astfel de medii fragile este esențială pentru a preveni viitoare catastrofe. De asemenea, articolul subliniază responsabilitatea instituțiilor internaționale, precum Banca Mondială, de a asigura evaluări riguroase ale riscurilor și de a prioritiza siguranța oamenilor în fața intereselor economice. Această analiză oferă o perspectivă valoroasă pentru factorii de decizie, experți și publicul larg, contribuind la dezbaterea globală despre cum să ne adaptăm la un climat în schimbare.
