Kataib Hezbollah, un grup paramilitar irakian aliniat Iranului și una dintre cele mai înarmate facțiuni din țară, a respins în mod explicit mandatul guvernului, promițând în schimb să păstreze ceea ce numesc „arme de rezistență” și să își dezvolte în continuare arsenalul. La fel, influentul Harakat al-Nujaba a declarat că eforturile guvernului de a confisca armele ar trebui să vizeze doar acele arme ilegale care provoacă haos, nu și pe cele deținute de luptătorii care „au apărat Irakul, locurile sale sfinte și poporul său în cele mai dificile circumstanțe”.
Presiunea pentru dezarmare vine în mare parte din partea Statelor Unite, în contextul războiului împotriva Iranului, dar și din cauza provocărilor economice asociate și a necesității de a atrage investiții străine. Veniturile din petrol reprezintă peste 90% din bugetul de stat al Irakului, dar închiderea Strâmtorii Hormuz a redus exporturile de petrol la aproximativ 600.000 de barili pe zi (bpd) în martie, față de 3,3 milioane bpd. Această scădere dramatică a veniturilor a pus o presiune uriașă pe guvern, care caută soluții pentru a stabiliza economia.
Unii observatori spun că refuzul de a se dezarma al grupurilor care dețin o influență imensă pune sub semnul întrebării însuși conceptul de stat irakian. Vorbind pentru Al Jazeera, Talib Mohammed Karim, profesor de gândire politică la Universitatea Mustansiriya, a declarat că menținerea facțiunilor armate în afara controlului statului subminează ordinea constituțională. „Când vorbim despre facțiuni specifice sau definite... ne vom confrunta cu o contradicție în confruntarea cu statul în întregime și în definiția sa, ceea ce înseamnă că avem nevoie de o nouă definiție”, a spus Karim. El a pus la îndoială și seriozitatea grupurilor care ar fi acceptat să se dezarmeze. „Chiar și când vorbim despre unele facțiuni care predau armele, realitatea este că discuția ar putea fi mai degrabă aproape de proceduri ipotetice sau ar putea fi doar pentru media”, a adăugat el.
Unele facțiuni își justifică păstrarea armelor prin prezența trupelor americane și a amenințărilor externe. Cu toate acestea, analistul politic Kadhim al-Hajj a susținut că legarea dezarmării de mișcările trupelor străine nu mai este o scuză valabilă, având în vedere situația geopolitică actuală în contextul războiului împotriva Iranului. „A vorbi despre restricționarea armelor în schimbul retragerii americane și încheierii misiunilor coaliției internaționale a devenit fără valoare, având în vedere că atacurile vin acum de peste granițe și fără justificare”, a spus el. Al-Hajj a subliniat, de asemenea, că procesul de dezarmare trebuie să rămână strict suveran și să nu pară o dictare americană. „Problema armelor în statul irakian este o chestiune internă irakiană și, prin urmare, trebuie să existe o abordare națională în această direcție.”
Pe măsură ce termenul limită din luna următoare se apropie, experții consideră că guvernul rămâne fără opțiuni viabile. Analistul politic Omar al-Nasser a descris această confruntare ca pe un moment existențial pentru viitorul politic al Irakului. „Astăzi am ajuns la sfârșitul duratei de viață virtuale a conceptului de stat și non-stat”, a avertizat al-Nasser. Subliniind consecințele economice și internaționale severe ale unui posibil eșec, al-Nasser a remarcat că coaliția de guvernare a Irakului are foarte puțin spațiu de manevră. „Blocurile politice și forțele afiliate Coaliției de Administrare a Statului se confruntă cu două opțiuni: fie să meargă spre construirea unui stat puternic și să aibă arme în cadrul statului, fie vor exista sancțiuni și o interdicție a exporturilor de petrol”, a spus el.
În ciuda urgenței, al-Nasser a sugerat că guvernul ar putea fi forțat să amâne termenul limită pentru a evita un conflict imediat. „Toate scenariile pe care le-ați menționat sunt posibile... este posibil ca termenul limită pentru restricționarea armelor la stat să fie prelungit până la sfârșitul lunii decembrie”, a spus el.
Privind în perspectivă cum s-ar putea rezolva criza, Karim a schițat câteva căi potențiale, inclusiv integrarea imediată a grupurilor armate în instituțiile statului sau un proces gradual prin „dialog calm, în afara logicii învingătorului și învinsului” – scenariul său preferat. El a subliniat că orice soluție trebuie să fie negociată și să evite confruntarea directă, care ar putea duce la un război civil.
Această criză de dezarmare nu este doar o problemă de securitate, ci și una de identitate națională. Irakul se luptă de decenii să își consolideze statulitatea, iar existența unor grupuri armate puternice, loiale mai degrabă unor lideri religioși sau unor puteri străine decât guvernului central, subminează această încercare. În plus, implicarea Iranului, care sprijină multe dintre aceste grupări, complică și mai mult situația. Teheranul vede aceste miliții ca pe o pârghie de influență în Irak și în regiune, iar o dezarmare completă ar slăbi această influență.
Pe de altă parte, Statele Unite exercită presiuni asupra Bagdadului pentru a-și asuma controlul asupra armamentului, ca parte a eforturilor de a reduce influența iraniană și de a stabiliza Irakul pentru a atrage investiții. Cu toate acestea, mulți irakieni văd această presiune ca pe o ingerință străină, ceea ce face ca guvernul să fie prins între ciocan și nicovală.
Economia Irakului, dependentă aproape în totalitate de petrol, este deosebit de vulnerabilă. Scăderea exporturilor din cauza tensiunilor din Strâmtoarea Hormuz a redus drastic veniturile, iar guvernul are nevoie de stabilitate pentru a atrage investitori străini. Fără această stabilitate, perspectivele economice sunt sumbre, ceea ce ar putea duce la proteste sociale și la o și mai mare instabilitate.
În concluzie, Irakul se află la o răscruce de drumuri. Termenul limită de 30 septembrie este un test crucial pentru autoritatea statului. Dacă grupurile armate refuză să se supună, guvernul va trebui să decidă dacă să folosească forța, riscând un conflict sângeros, sau să negocieze, ceea ce ar putea fi perceput ca o slăbiciune. Oricare ar fi alegerea, consecințele vor fi resimțite nu doar în Irak, ci în întreaga regiune.
De ce este important:
Această criză de dezarmare din Irak este crucială pentru că pune în lumină fragilitatea statului irakian și lupta pentru suveranitate într-o regiune marcată de conflicte și influențe externe. Modul în care se va rezolva această situație va determina nu doar viitorul politic al Irakului, ci și echilibrul de putere în Orientul Mijlociu. Dacă grupurile armate șiite rămân în afara controlului statului, Irakul riscă să devină un stat eșuat, dominat de miliții loiale unor puteri străine, ceea ce ar putea duce la noi conflicte și la o criză umanitară. Pe de altă parte, o dezarmare reușită ar putea consolida statul de drept și ar putea atrage investiții străine, oferind o șansă pentru stabilitate și prosperitate. Este un moment definitoriu pentru Irak și pentru întreaga regiune.
