Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită din motive de securitate, locuia într-un cartier rezidențial din Teheran când a fost lovit de o rachetă. „Am auzit un șuierat, apoi totul s-a întunecat. M-am trezit sub o tonă de beton, cu trupul zdrobit, dar cu mintea limpede”, povestește el. Salvatorii l-au scos după ore întregi de eforturi disperate. În spital, cu răni grave, dar cu spiritul neînvins, el a spus jurnaliștilor: „Nu vreau ca acest război să se oprească. Vreau să continue până când regimul va cădea. Numai atunci vom avea șansa unei vieți adevărate.”
Această declarație șocantă reflectă o realitate complexă: pentru mulți iranieni, regimul teocratic este văzut ca un opresor mai mare decât orice inamic extern. Protestele masive din 2022, după moartea Mahsei Amini, au arătat o societate divizată, dar și o dorință arzătoare de libertate. Acum, în contextul războiului, unii văd în distrugerea fizică o oportunitate de a scăpa de tiranie. „Nu sunt pro-Israel sau pro-America. Sunt anti-regim. Dacă bombele lor pot face ceea ce noi nu am putut face în stradă, atunci să cadă”, adaugă el cu o voce tremurândă.
Experții în geopolitică atrag atenția că astfel de sentimente sunt periculoase, deoarece pot fi manipulate de puteri străine. „Este o situație tragică: civilii sunt prinși între ciocan și nicovală. Pe de o parte, suferă din cauza bombardamentelor; pe de altă parte, regimul îi folosește ca scuturi umane”, explică analistul politic Reza Pahlavi, într-un interviu acordat postului nostru. „Dar a dori continuarea războiului este o expresie a disperării totale. Oamenii nu mai au nimic de pierdut.”
Povestea acestui bărbat nu este singulară. În orașele iraniene lovite de atacuri, mulți civili împărtășesc aceeași amărăciune. O femeie din Isfahan, a cărei casă a fost distrusă, spune: „Am pierdut totul, dar am câștigat speranța că, după război, vom avea o țară nouă.” Alții, însă, plâng morții și cer pace cu orice preț. „Nu vreau ca fiul meu să moară pentru ca regimul să cadă. Vreau să trăiască într-o Iran liberă, dar fără atâtea suferințe”, mărturisește un tată îndurerat.
Războiul dintre Israel, SUA și Iran a escaladat rapid în ultimele săptămâni, după atacuri reciproce asupra instalațiilor nucleare și militare. Bilanțul victimelor civile este greu de stabilit, dar organizațiile umanitare vorbesc de sute de morți și mii de răniți. În acest haos, vocea bărbatului care vrea ca războiul să continue devine un simbol al contradicțiilor umane: când suferința atinge un prag maxim, oamenii pot ajunge să dorească distrugerea totală ca singură cale de eliberare.
„Nu sunt un extremist. Sunt un om obișnuit care a muncit toată viața. Dar când vezi că regimul îți ucide copiii în stradă și apoi se ascunde în spatele patriotismului, înțelegi că numai o catastrofă poate sparge acest cerc vicios”, explică el, cu ochii în lacrimi. Medicii spun că starea lui este stabilă, dar rănile psihice vor rămâne mult timp.
În timp ce diplomații încearcă să negocieze o încetare a focului, această mărturie arată cât de adâncă este prăpastia dintre regim și popor. „Războiul nu este soluția, dar pentru unii, este singura speranță. Este o lecție dureroasă despre cum opresiunea poate naște disperare”, concluzionează analistul.
De ce este important:
Această poveste ilustrează complexitatea conflictelor moderne, unde civilii nu sunt doar victime, ci și actori cu opinii radicale generate de suferință. Ea subliniază necesitatea de a înțelege nuanțele din spatele titlurilor de știri și de a nu reduce războiul la o simplă confruntare între state. În plus, evidențiază cum regimurile autoritare pot pierde sprijinul propriilor cetățeni, chiar și în fața unui inamic extern. Pentru jurnaliști și analiști, aceasta este o cheie pentru a descifra viitorul Iranului și al Orientului Mijlociu.
