Saeed are un masterat în literatură persană, dar, ca mulți alți iranieni, este nevoit să accepte orice slujbă, indiferent de domeniu, doar ca să pună mâncare pe masă. Profesorii, casierii și vânzătorii câștigă lunar sub 200 de milioane de riali (aproximativ 107 dolari la cursul actual), iar unele joburi plătesc chiar sub salariul minim pe economie, de circa 166 de milioane de riali (88 de dolari). „Mulți angajatori nu oferă asigurare medicală și cer 12 ore de muncă pe zi, uneori șase zile pe săptămână. Își găsesc tot felul de scuze să-ți scadă din bani, știind că nu prea ai de ales.”
Pentru un muncitor plătit cu salariul minim, un kilogram de miel poate înghiți aproape 10% din câștigul lunar, iar 10 kilograme de orez iranian, mai mult de o cincime. Și asta fără să mai vorbim de chirii, utilități, transport și sănătate, care cresc într-un ritm amețitor. La sfârșitul anului trecut, guvernul a aprobat o majorare de 60% a salariului minim, dar inflația a mâncat imediat orice beneficiu. Un pachet minim de subzistență pentru o familie de 3,3 persoane era estimat la 430 de milioane de riali (230 de dolari), în condițiile în care șocurile economice provocate de războiul dintre SUA, Israel și Iran se resimțeau deja, iar două întreruperi ale internetului impuse de stat – inclusiv una în timpul protestelor din ianuarie, când mii de oameni au fost uciși – au adâncit criza.
Toate acestea s-au suprapus peste problemele structurale ale economiei iraniene: decenii de corupție, management defectuos și sancțiuni americane și ONU. Cu toate acestea, economia nu s-a prăbușit complet, chiar și după mai bine de cinci luni de război. Iranul, o țară bogată în resurse, cu peste 92 de milioane de locuitori, și-a construit de-a lungul timpului o economie relativ diversificată, bazată pe autosuficiență, tocmai pentru a face față embargourilor și confruntărilor cu Occidentul. Dar oamenii simt direct efectele sancțiunilor și ale războiului.
Potrivit ultimului raport al Centrului Statistic din Iran, publicat la sfârșitul lunii iulie, inflația anuală a ajuns la aproximativ 88%. Inflația alimentară a depășit 128% față de anul precedent, ceea ce înseamnă că același coș de cumpărături costă de 2,28 de ori mai mult decât în iulie 2025. Printre grupurile majore de alimente, inflația anuală a fost de 261% pentru uleiuri și grăsimi, 147% pentru lapte, brânză și ouă, și 145% pentru carne și pasăre. Prețurile au crescut într-un ritm nemaiîntâlnit în ultimele opt decenii, iar locurile de muncă au dispărut în majoritatea industriilor în 2026. Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 23,4% în primăvară, în creștere cu 3,7 puncte procentuale față de anul trecut. Șomajul general a fost de 9,1%, dar rata de participare la piața muncii a fost de doar 40%, ceea ce înseamnă că majoritatea persoanelor în vârstă de muncă lucrează în afara forței de muncă oficiale, mulți fiind angajați în munci informale, neregulate.
Nici cei care par a fi mai norocoși nu duc o viață ușoară. Yashar, în vârstă de 38 de ani, deține împreună cu mama sa un magazin alimentar în Lahijan, în nordul Iranului. Au și o casă proprie și o a doua prăvălie pe care o dau în chirie. „Din afară, s-ar putea să părem înstăriți, dar pentru noi e invers, pentru că chiria și pensia mamei abia acoperă costurile de bază, ca să nu mai vorbim de cumpărături suplimentare sau economii. Afacerea merge foarte prost. Mereu ne lipsește bani pentru următoarea achiziție de marfă”, mărturisește el.
Președintele Masoud Pezeshkian a declarat săptămâna trecută că războiul și blocada navală impusă de SUA asupra porturilor din sud au crescut costurile pentru guvernul său, deja lipsit de bani. „Puteam vinde petrol, iar acum nu mai putem. Au lovit și au distrus unele dintre fabricile noastre, așa că nu mai putem încasa taxe la fel. Trebuie să le plătim ca să rămână în funcțiune și ca roțile economiei să se învârtă”, a spus el. Administrația Pezeshkian ia în considerare o nouă majorare semnificativă a prețului benzinei, după o altă creștere din decembrie, și înăsprirea plafoanelor lunare pentru combustibilul mașinilor personale. Dar este prudentă, deoarece majorările anterioare au stârnit proteste la nivel național.
Pezeshkian și alți oficiali de rang înalt susțin o soluție diplomatică cu Washingtonul, dar nu se întrevede niciun acord pe termen scurt, chiar dacă discuțiile cu Omanul și cu mediatorii privind navigația prin Strâmtoarea Hormuz continuă. În timp ce autoritățile se pregătesc pentru un nou potențial conflict în acea zonă strategică, poporul iranian continuă să plătească cel mai mare preț dintre toți cei afectați, fie ei interni sau externi.
Ladan, în vârstă de 28 de ani, are un job de birou la Teheran, dar, ca să ajungă la capăt de lună, vinde și coliere, brățări și mărgele pe Instagram. Spune că efortul pare uneori inutil, pentru că nu oferă perspective reale de creștere. Săptămâna trecută, după mai bine de o duzină de vânzări online, a constatat că a obținut un profit de doar 20 de milioane de riali (mai puțin de 11 dolari). „Sunt sătulă și obosită de toate. Dar chiar dacă stau cu părinții și nu plătesc chirie, nu-mi pot cumpăra nici măcar un Pride, pentru că, la urma urmei, câștig în riali”, spune ea, referindu-se la cea mai ieftină mașină autohtonă, cunoscută ironic printre iranieni drept „carul morții” din cauza standardelor de siguranță extrem de scăzute. Prețul ei? Până la 10 miliarde de riali (5.350 de dolari).
De ce este important:
Situația economică din Iran nu este doar o criză locală, ci un barometru al tensiunilor geopolitice care afectează întreaga regiune și piețele globale. Blocada navală și războiul cu SUA au transformat viața de zi cu zi a milioane de iranieni într-o luptă disperată pentru supraviețuire, iar inflația de peste 88% și șomajul în creștere arată că sancțiunile și confruntările armate au un cost uman imens. În plus, deciziile guvernului de a majora prețurile la combustibil sau de a limita accesul la internet pot declanșa proteste violente, destabilizând și mai mult un regim deja fragil. Pentru comunitatea internațională, această criză subliniază necesitatea urgentă a unor soluții diplomatice, nu doar pentru a evita o catastrofă umanitară în Iran, ci și pentru a preveni un conflict mai larg care ar putea afecta aprovizionarea globală cu petrol și securitatea în Orientul Mijlociu. Fiecare zi de război și sancțiuni înseamnă mai multă suferință pentru oameni obișnuiți, iar prețul plătit de ei este adesea ignorat în calculele strategice ale marilor puteri.
