Autoritățile iraniene au subliniat că această operațiune, denumită „Nasr” (victorie), nu a fost doar o reacție la un incident specific, ci o demonstrație a unei noi doctrine strategice. „Așa cum am promis, am acționat”, a declarat Ebrahim Zolfaghari, purtătorul de cuvânt al Cartierului General Central Khatam al-Anbiya, comanda unificată a forțelor armate iraniene. El a adăugat că Republica Islamică și „axa rezistenței” nu se vor „pleca niciodată în fața dușmanilor care au fost învinși în război”.
Atacul iranian a vizat mai multe ținte din Israel, inclusiv bazele aeriene Ramat David, Tel Nof și Nevatim, precum și localitățile Tiberias și Nahariya, despre care Teheranul susține că oferă sprijin militar trupelor israeliene din sudul Libanului. Rachetele balistice au fost lansate din mai multe orașe iraniene, inclusiv Kermanshah, în vestul țării, într-o încercare clară de a demonstra că Iranul își păstrează capacitățile militare, în ciuda a aproape 40 de zile de bombardamente intense în cadrul războiului început de Statele Unite și Israel pe 28 februarie.
Israelul a ripostat, atacând capitala Teheran și alte orașe. Una dintre primele ținte a fost complexul petrochimic Karun din Mahshahr, care produce substanțe chimice industriale esențiale pentru economia iraniană. Armata israeliană a justificat atacul, afirmând că a vizat „infrastructura pentru producerea de materii prime pentru programul de rachete al regimului terorist iranian”.
Ca răspuns, Gardienii Revoluției Islamice (IRGC) au atacat rafinăria de petrol Bazan din Haifa, deși amploarea pagubelor rămâne neclară. Surse din cadrul IRGC au avertizat că, dacă instalațiile iraniene vor fi din nou vizate, și infrastructura energetică a altor țări din regiune ar putea fi atacată. Televiziunea de stat a difuzat imagini live de pe o barcă rapidă în Strâmtoarea Hormuz, iar un comandant al IRGC a declarat că orice „navă militară ostilă” este interzisă și va fi „țintită fără ezitare”.
Această schimbare de paradigmă a fost subliniată de Sadegh Amoli Larijani, șeful influentului Consiliu de Discernământ, care a descris mișcarea drept „anunțul oficial al unei doctrine strategice”. El a scris într-o declarație că „Teheranul a deschis un nou capitol în politica sa de apărare; un capitol în care protejarea puterii regionale nu se mai face prin așteptarea amenințărilor, ci prin inițiativă și putere ofensivă”.
Șeful armatei, Amir Hatami, a declarat că „responsabilitatea pentru agresiunea regimului sionist revine SUA” și a promis că va lupta până la ultima picătură de sânge. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, a clasificat atacurile Iranului drept o „măsură defensivă” care corespunde dreptului la autoapărare consacrat în Carta Națiunilor Unite, acuzând în același timp Comandamentul Central al SUA de „coordonare și cooperare deplină cu regimul sionist în operațiuni defensive și ofensive”.
Pe străzile Teheranului, viața părea să continue relativ normal, deși cu o tensiune vizibilă. Traficul era obișnuit, iar benzinăriile erau aglomerate, dar fără panică. Un tânăr analist de date dintr-o companie de tehnologie a declarat pentru Al Jazeera că „din păcate, în această situație, te adaptezi la multe lucruri anormale mult mai repede decât ți-ai fi imaginat”.
Cu toate acestea, mulți iranieni sunt îngrijorați că autoritățile ar putea recurge din nou la închiderea internetului, invocând considerații vagi de securitate. Deși nu s-a raportat nicio întrerupere bruscă, internetul a fost restabilit doar parțial de la sfârșitul lunii mai, după trei luni de întrerupere aproape totală, iar filtrarea grea face accesul dificil pentru majoritatea.
Președintele american Donald Trump a comentat pe rețelele de socializare că Israelul și Iranul „caută o încetare imediată a focului”, adăugând că va menține blocada porturilor iraniene. Cu toate acestea, declarațiile oficialilor iranieni sugerează o determinare de a continua pe această cale, chiar dacă aceasta înseamnă o confruntare militară mai amplă.
Ebrahim Rezaei, purtătorul de cuvânt al comisiei de securitate națională a parlamentului dominat de linia dură, a scris pe X că „calea păcii și stabilității trece prin război” și că „conflictul va veni dacă o țară nu este pregătită să se apere”.
Această nouă doctrină strategică a Iranului marchează o abatere semnificativă de la politica sa de lungă durată de a absorbi loviturile și de a riposta la un moment și loc ulterior ales de ea. Acum, Teheranul pare hotărât să ia inițiativa și să demonstreze că este pregătit să-și apere interesele regionale cu orice preț, chiar și cu riscul unui război total.
De ce este important:
Această schimbare de doctrină strategică a Iranului are implicații profunde pentru securitatea regională și globală. Trecerea de la o postură defensivă la una ofensivă crește riscul unor confruntări directe și mai frecvente între Iran și Israel, putând atrage și alte puteri regionale și globale în conflict. De asemenea, demonstrează că Iranul este dispus să-și asume riscuri militare majore pentru a-și proteja aliații și a-și consolida influența în Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea duce la o escaladare a tensiunilor și la destabilizarea și mai mare a regiunii. Comunitatea internațională trebuie să monitorizeze îndeaproape această evoluție și să depună eforturi pentru a preveni o conflagrație mai amplă.
