Contextul este unul exploziv. Forțele americane au atacat Insula Larak, iar Iranul a ripostat imediat, vizând două baze aeriene folosite de militarii americani în Iordania. Aceste atacuri au readus în prim-plan un conflict care părea că a intrat într-o fază de acalmie relativă, dar care acum amenință să escaladeze din nou, cu consecințe grave pentru întreaga regiune și pentru economia globală.
Pezeshkian, citat de agenția oficială de presă IRNA, a fost extrem de explicit: „Declar clar că, dacă SUA revin la angajamentele asumate prin memorandumul de înțelegere, Republica Islamică Iran va răspunde imediat în mod reciproc.” Aceste cuvinte vin după ce, la jumătatea lunii iunie, Iranul și SUA au semnat un memorandum intermediat de Pakistan și Qatar, care prevedea prelungirea încetării focului și deschiderea unei perioade de 60 de zile pentru negocieri menite să pună capăt războiului declanșat de atacurile americano-israeliene asupra Teheranului din 28 februarie.
Ce prevedea, de fapt, acest memorandum? Iranul se angaja să curețe Strâmtoarea Hormuz de mine și să permită trecerea navelor pe durata perioadei de negociere. În schimb, SUA trebuiau să pună capăt blocadei navale, să ridice sancțiunile, să emită derogări pentru exporturile de petrol iranian și să înceapă lucrul la un pachet de reconstrucție pentru Iran. Era, practic, o încercare de a detensiona o situație care scăpase de sub control, cu un război care aducea suferințe imense populației civile și destabiliza întregul Golf.
Dar acordul a fost fragil de la bun început. Încetarea focului a cedat în doar câteva săptămâni, iar atacurile au reluat, mai ales după ce Iranul a lovit nave comerciale în strâmtoare. Memorandumul a expirat luna trecută, fără să fi fost implementat vreodată în mod real. Președintele iranian a subliniat că „angajamentul Americii față de documentul semnat de președintele acelei țări a durat mai puțin de două săptămâni, iar cererile excesive și renegarea angajamentelor au început imediat, continuând și acum.”
De aceeași părere este și purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, care a acuzat Washingtonul că „și-a încălcat promisiunile” asumate prin memorandum. În schimb, oficialii din Pakistan și Qatar încearcă să medieze din nou. Ministrul de Externe pakistanez, Ishaq Dar, a declarat marți că „implementarea sinceră” a memorandumului semnat în iunie rămâne „singura cale de urmat” pentru a pune capăt războiului americano-israelian împotriva Iranului. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed al-Ansari, a afirmat că „revenirea escaladării în regiune nu este în interesul nimănui” și că Qatarul lucrează cu toți partenerii pentru a ajunge la o soluție pașnică și pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz.
Diplomația pare să fie în plin avânt, dar cu rezultate încă incerte. Săptămâna trecută, oficiali din Pakistan, Qatar și Oman au călătorit la Teheran pentru discuții, într-o nouă încercare de mediere, chiar înainte de ultimul schimb de atacuri dintre Iran și SUA. Aceste eforturi arată că, deși tensiunile sunt la cote maxime, există încă actori regionali care cred că dialogul este posibil și necesar.
Ce înseamnă toate acestea pentru regiune și pentru lume? În primul rând, Strâmtoarea Hormuz este un punct vital pentru transportul petrolului mondial. Orice blocaj sau conflict acolo are efecte imediate asupra prețului țițeiului și asupra stabilității economice globale. Atacurile recente au făcut deja prețul petrolului să sară, iar piețele urmăresc cu îngrijorare fiecare mișcare. În al doilea rând, acest conflict nu este doar între Iran și SUA; implică și Israelul, care a fost parte din atacurile inițiale, și are potențialul de a atrage și alte state în vâltoare.
Analiștii subliniază că poziția Iranului de a reveni la masa negocierilor, dar cu condiția ca SUA să-și respecte angajamentele, este o încercare de a pune presiune pe Washington, arătând că Teheranul este deschis dialogului, dar nu va accepta un acord doar pe hârtie. Pe de altă parte, SUA ar putea fi reticente să facă concesii, mai ales într-un an electoral, când orice slăbiciune față de Iran ar putea fi folosită împotriva administrației. Totuși, costul unei escaladări este imens, iar ambele părți par să conștientizeze acest lucru, chiar dacă retorica rămâne dură.
În plus, implicarea Pakistanului și Qatarului ca mediatori este semnificativă. Pakistanul are relații complexe atât cu Iranul, cât și cu SUA, iar Qatarul a jucat adesea rolul de intermediar în conflicte din regiune. Faptul că acești actori își asumă un rol activ arată că există o dorință reală de a evita un război total, care ar fi catastrofal pentru toată lumea.
În acest context, declarația președintelui Pezeshkian de la Bișkek nu este doar o simplă afirmație diplomatică. Este un semnal că Iranul este dispus să dea o șansă păcii, dar nu cu orice preț. Rămâne de văzut dacă Washingtonul va răspunde pozitiv sau dacă va continua să ignore apelurile la respectarea angajamentelor. Cert este că fereastra pentru o soluție pașnică se poate închide rapid, iar consecințele ar fi resimțite la nivel global.
De ce este important:
Această situație este crucială pentru securitatea energetică mondială, deoarece Strâmtoarea Hormuz este principala rută de transport pentru aproximativ 20% din consumul global de petrol. Orice escaladare a conflictului dintre Iran și SUA poate duce la perturbarea livrărilor, la creșterea bruscă a prețurilor la energie și la o recesiune economică globală. În plus, un război deschis în această regiune ar putea atrage alte state, ar putea destabiliza Orientul Mijlociu și ar putea genera o criză umanitară de proporții. Respectarea memorandumului de înțelegere ar putea fi singura cale de a evita acest scenariu, iar apelul Iranului este un test pentru disponibilitatea SUA de a alege diplomația în locul confruntării.
