Decizia vine pe fondul unei escaladări militare tot mai agresive în sudul Libanului, unde armata israeliană a ocupat deja suprafețe uriașe de teritoriu și a strămutat peste un milion de oameni. Agenția iraniană a fost tranșantă în formulare: având în vedere continuarea crimelor regimului sionist în Liban, ținând cont că Libanul era una dintre condițiile prealabile ale armistițiului, iar acest armistițiu a fost acum încălcat pe toate fronturile, inclusiv în Liban, echipa de negociatori a Iranului oprește discuțiile și schimbul de mesaje prin intermediari. Cu alte cuvinte, diplomația a fost aruncată la coș, cel puțin pentru moment.
Iranul cere, practic, trei lucruri concrete: încetarea imediată a operațiunilor militare agresive și brutale din Gaza și Liban, retragerea completă a Israelului din teritoriile ocupate din Liban și, implicit, respectarea unui armistițiu care, în realitate, nu mai există decât pe hârtie. Interesant este că, deși anunțul a venit de la Tasnim, nu a existat o confirmare imediată din partea unor oficiali iranieni de rang înalt că mesajele diplomatice, transmise de altfel în mare parte prin Pakistan între părțile aflate în conflict, au fost într-adevăr suspendate. Așa funcționează jocul la Teheran: lansările baloanelor de presă, declarațiile prin presă, apoi confirmările sau infirmările vin câteva ore mai târziu, în funcție de cum bate vântul geopolitic.
Momentul ales pentru anunț nu este deloc întâmplător. La scurt timp după ce Iranul a comunicat decizia, armata israeliană a emis un avertisment pentru locuitorii din suburbia sudică a Beirutului, Dahiyeh, un bastion al miliției șiite Hezbollah sprijinite de Teheran, cerându-le să evacueze zona înainte de presupuse raiduri aeriene. Ore bune au trecut, însă atacurile nu au venit încă, ceea ce alimentează și mai mult suspiciunile privind sincronizarea declarațiilor politice cu mișcările militare de pe teren.
În tot acest haos, președintele american Donald Trump a încercat să dea tonul optimismului, postând pe platforma lui, Truth Social, că a vorbit atât cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cât și, prin intermediari, cu lideri Hezbollah, și că a obținut angajamente ferme pentru oprirea ostilităților. Am avut o convorbire foarte productivă cu premierul Bibi Netanyahu, din Israel, și nu vor exista trupe care să meargă la Beirut, iar orice trupe care sunt deja în drum au fost întoarse din drum. De asemenea, prin reprezentanți cu funcții înalte, am avut o convorbire foarte bună cu Hezbollah, și ei au convenit ca toate atacurile să înceteze – Israelul nu îi va ataca, iar ei nu vor ataca Israelul, a scris Trump. Mai târziu, același Trump a adăugat că discuțiile continuă în ritm alert cu Republica Islamică Iran. Numai că realitatea de la fața locului contrazice această imagine roză.
Netanyahu a venit imediat cu o declarație care demontează optimismul american: armata israeliană va continua să opereze în sudul Libanului conform planului. I-am spus în această seară președintelui Trump că, dacă Hezbollah nu încetează să ne atace orașele și civilii, Israelul va lovi ținte teroriste în Beirut, a punctat premierul israelian. Așadar, în timp ce Washingtonul vorbește despre acorduri și încetări ale focului, cabinetul de la Ierusalim pare decis să meargă înainte cu campania militară. Diferența dintre cele două narațiuni este, practic, o fisură majoră în orice presupus consens americano-israelian.
Contextul economic face însă ca această criză să fie și mai periculoasă. De luni de zile, Strâmtoarea Ormuz este închisă efectiv, sufocată de blocade navale concurente ale SUA și Iranului. Înainte de declanșarea războiului împotriva Iranului, acum trei luni, prin această cale maritimă strategică trecea o cincime din tot petrolul lumii. Acum, traficul este aproape de zero, iar prețurile la combustibili au explodat la nivel global. Trump se află sub o presiune imensă, nu doar diplomatică, ci și economică, pentru a rezolva acest impas. Intern, în SUA, dar și pe piețele internaționale, orice știre legată de strâmtoare mișcă prețuri.
Mai devreme în cursul zilei, înainte de anunțul Iranului, Trump afișase pe Truth Social un aer de încredere totală: Iranul chiar vrea să facă un acord, și va fi unul bun pentru SUA. Doar relaxați-vă, totul va fi bine până la urmă – întotdeauna este așa! Doar că, între timp, realitatea diplomatică s-a schimbat dramatic. Săptămâna trecută, SUA și Iranul anunțaseră că sunt aproape de un acord preliminar pentru o prelungire a armistițiului cu 60 de zile și un cadru pentru discuții de pace menite să pună capăt războiului. Acordul, însă, încă așteaptă aprobarea lui Trump, care pare să jongleze cu mai multe focuri deodată.
Pe frontul din Gaza, situația este la fel de sumbră. Un armistițiu fusese declarat acum șapte luni, dar, în realitate, raidurile aeriene israeliene s-au intensificat. Israelul susține că vizează militanți Hamas, cei care au lansat atacul sângeros din octombrie 2023, dar bombardamentele au făcut ravagii și în rândul civililor, cu un bilanț al victimelor care crește de la o săptămână la alta. Când armistițiul a fost anunțat în octombrie, forțele israeliene ocupau deja cam jumătate din teritoriul Gazei. De atunci, procentul a crescut la 60%, iar Netanyahu a declarat săptămâna trecută că armata va ajunge în curând la 70% din enclavă. Practic, Gaza se transformă treptat într-un teritoriu tot mai mic, tot mai sufocat, sub o ocupație care se extinde metodic.
În acest puzzle geopolitic, Libanul este piesa care arde cel mai tare. Peste un milion de persoane strămutate, o capitală, Beirut, amenințată cu lovituri, și o suburbie, Dahiyeh, aflată sub amenințare constantă. Hezbollah, deși slăbită, continuă să lanseze rachete spre nordul Israelului, iar Tel Aviv-ul răspunde cu o campanie aeriană și terestră de proporții. Iranul, patronul spiritual al mișcării, privește de la distanță, dar joacă totul pe tabla de șah regională. Iar SUA, prietenul din umbră al Israelului, dar aflat acum într-o poziție din ce în ce mai incomodă din cauza prețurilor la energie, încearcă să medieze, însă fără prea mult succes.
Dacă discuțiile dintre Washington și Teheran se rup complet, perspectiva unui război regional extins devine una cât se poate de concretă. Iar asta ar însemna nu doar mai mulți morți și mai mulți refugiați, ci și o criză energetică globală fără precedent. Petrolul, gazul, rutele comerciale, totul este în joc. Și în tot acest timp, declarațiile de la Washington și Ierusalim se bat cap în cap, iar Teheranul pare să fi decis, cel puțin pentru moment, că diplomația nu mai este o opțiune viabilă.
De ce este important:
Suspendarea discuțiilor dintre Iran și SUA marchează o escaladare majoră într-un conflict care riscă să se transforme într-unul regional de amploare. Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzita 20% din petrolul mondial, este deja blocată, iar prețurile la energie explodează global. Discrepanța dintre declarațiile optimiste ale lui Trump și poziția fermă a lui Netanyahu arată o fisură serioasă în coordonarea americano-israeliană. Ocuparea a 60% din Gaza și extinderea constantă a prezenței militare israeliene în sudul Libanului, cu peste un milion de persoane strămutate, transformă criza umanitară într-una cu potențial exploziv. Practic, ceea ce se joacă acum nu este doar soarta Libanului și a Gazei, ci echilibrul energetic, economic și geopolitic al întregii lumi.
