Expansiunea militară nu este întâmplătoare. Ea reflectă ambițiile teritoriale tot mai explicite ale conducerii israeliene. La o conferință recentă, premierul Benjamin Netanyahu a confirmat directivele de a ocupa permanent marea majoritate a Fâșiei. „Controlăm în prezent 60% din teritoriu”, a declarat Netanyahu, adăugând, ca răspuns la un participant care cerea anexarea completă: „Să mergem pas cu pas. În primul rând, 70. Să începem cu asta.” Forțele israeliene s-au retras la așa-numita „Linie Galbenă”, care desemnează zonele tampon și militare ce acoperă aproximativ 60% din suprafața enclavei.
Imaginea satelitară dezvăluie un efort sistematic de a construi o infrastructură militară durabilă, pe termen lung, nu doar puncte de observație temporare. Noile instalații sunt dispersate strategic: două în nordul Gazei, două în centru, una la est de coridorul Netzarim și trei în sudul orașului Khan Younis. Cel mai șocant exemplu al acestei preluări teritoriale este construirea unei baze militare direct pe ruinele Cimitirului de Est din Khan Younis. Imaginile arată că lucrările de inginerie pe terenul bulldozerizat au început în noiembrie 2025. Până pe 18 mai 2026, amplasamentul era complet echipat cu zone de staționare a vehiculelor și structuri repetitive, probabil pentru cazarea trupelor și întâlniri operative.
Un model similar de militarizare rapidă este vizibil în nordul Gazei, în Beit Lahiya. O zonă complet goală în octombrie 2025 a fost transformată, până în mai 2026, într-o structură militară complet închisă, cu facilități interne. În estul orașului Gaza, un avanpost și-a extins suprafața cu aproximativ 70% între octombrie 2025 și mai 2026, incluzând restructurări interne masive, noi zone pentru vehicule blindate și fortificații întărite. În centrul Gazei, senzorii satelitari au detectat săparea unor șanțuri defensive adânci în jurul unei instalații existente, semn al unei tranziții deliberate către o rezistență pe termen lung pe teren.
Intenția strategică a acestei infrastructuri este cel mai evidentă în jurul coridorului Netzarim, o rută folosită de armata israeliană pentru a separa fizic nordul Gazei de sud. Unitatea de Open Source a identificat trei avanposturi militare care păzesc zonele de la est și imediat în jurul acestui ax, asigurând strangularea continuă a mișcării între cele două părți ale enclavei. La est de acest coridor, în Juhor ad-Dik, un teren deschis a fost transformat rapid într-o bază militară după ce lucrările de terasament au început în martie 2026.
Distribuția geografică a celor 40 de avanposturi dezvăluie o strategie deliberată de încercuire. Bazele, conectate printr-o rețea de berme de pământ, șanțuri și drumuri militare interne, înconjoară strâns centrele de populație palestiniene din mai multe direcții. Această arhitectură sufocantă restricționează sever capacitatea civililor de a se deplasa liber sau de a-și accesa pământurile, în special în zonele care învecinează liniile de desfășurare israeliene.
Ocupația în expansiune încalcă direct acordul de armistițiu din octombrie 2025, mediat de Statele Unite și bazat pe un plan de pace în 21 de puncte propus de președintele Donald Trump. Cadrul cerea încetarea ostilităților, intrarea imediată a ajutoarelor, dezarmarea Hamas și o retragere etapizată a Israelului. În schimb, numărul morților palestinieni continuă să crească. De la începutul războiului în octombrie 2023, atacurile israeliene au ucis aproape 73.000 de palestinieni și au rănit peste 172.919, femeile și copiii reprezentând majoritatea victimelor. Conform datelor Ministerului Sănătății din Gaza, violențele nu s-au oprit odată cu armistițiul; cel puțin 929 de palestinieni au fost uciși și 2.811 răniți în cele șapte luni de la intrarea oficială în vigoare a încetării focului.
Aceste descoperiri arată că ceea ce ar fi trebuit să fie o pauză umanitară se transformă într-o anexare de facto. Israelul nu numai că nu se retrage, ci își consolidează pozițiile, construind o infrastructură militară care pare destinată să rămână pe termen nelimitat. Pentru palestinienii din Gaza, aceasta înseamnă că visul revenirii la o viață normală, la casele și pământurile lor, se îndepărtează tot mai mult. Pentru comunitatea internațională, aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a angajamentelor asumate prin acordul de armistițiu. Rămâne de văzut dacă presiunile diplomatice vor reuși să oprească această mașinărie de război care pare să funcționeze nestingherită.
