De la o stație de votare din Tel Aviv, unde cozile se formau încă din zorile zilei, atmosfera e una de tensiune conținută. Electorii nu vin doar cu buletinul de vot în mână, ci cu o greutate pe umeri. "Nu votez pentru un partid, votez pentru viitorul copiilor mei", îmi spune un tânăr inginer de software, refuzând să dea numele. "Dacă Netanyahu câștigă și își face coaliția cu extremiștii, Israelul pe care l-am cunoscut dispare." La câteva kilometre, într-un cartier religios din Jerusalem, discursul e opus: "Doar Bibi ne poate apăra. Stânga și arabii ne vor distruge." Această polarizare nu e nouă, dar intensitatea ei a atins un prag critic.
Contextul e esențial. Netanyahu, 73 de ani, e primul premier israelian în funcțiune care e judecat pentru corupție – trei dosare care implică mită, fraudă și încălcare de încredere. Procesul a început în 2020, dar a fost amânat repetat, inclusiv din motive legate de războiul din Gaza. Criticii susțin că războiul în sine, precum și reforma justiției împinsă cu forță în 2023, au fost instrumente pentru a întârzia justiția. Susținătorii, pe de altă parte, văd în aceste acțiuni o apărare legitimă a suveranității naționale împotriva unui "stat profund" politicizat.
Opoziția, condusă de Yair Lapid (Yesh Atid) și Benny Gantz (Unitatea Națională), a eșuit până acum să construiască o alternativă coezivă. Lapid e văzut ca prea centrist, Gantz ca prea militar, iar alianța cu partidele arabe (Ra'am, Hadash-Ta'al) rămâne un tabu pentru majoritatea evreilor israelieni. Sondajele recente arată un bloc de dreapta-religioasă (Likud, Sionism Religios, Puterea Evreiască, Shas, Judaïsme Unificat) care oscilează în jurul a 60-61 de scaune din 120 – exact pragul majorității absolute. Dar marja e subțire. O mică schimbare a prezenței la vot, mai ales în sectorul arab (istoric sub-reprezentat) sau printre tineri secularizați, poate răsturna totul.
Nu e doar politica internă ce e pe masă. Relația cu SUA, tradițional pilonul securității Israelului, a intrat pe o pantă alunecoasă. Administrația Biden a exprimat, din ce în ce mai deschis, frustrarea față de politica de colonizare în Cisjordanie, refuzul unui plan credibil pentru Gaza post-război și reforma justiției. Netanyahu a răspuns cu o retorică naționalistă, prezentând SUA ca un actor care încearcă să dicteze politicile interne ale unui stat suveran. Această tensiune are implicații practice: amânarea livrărilor de muniție, presiune diplomatică la ONU, izolarea crescută pe plan internațional.
În Gaza, războiul intră în luna a șaptea. Obiectivele declarate – distrugerea capacităților militare ale Hamas-ului și eliberarea ostagilor – nu au fost atinse complet. Presiunea internă pentru un acord de eliberare e uriașă, dar coaliția lui Netanyahu depinde de partide extremiste care refuză orice compromis cu Hamas. Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, miniștrii cheie, au amenințat cu demisia dacă se semnează un acord care implică oprirea războiului. Aceasta pune premierul într-o poziție imposibilă: între presiunea famililor ostagilor (care protestează zilnic în fața locuinței sale) și supraviețuirea coaliției sale.
Cisjordania, de altfel, arde. Colonizatorii, îmboldiți de guvern, au intensificat atacurile împotriva localităților palestiniene, în timp ce Armata Israeliână (IDF) face raide zilnice în Jenin, Tulkarem, Nablus. Numărul de victime palestiniene a urcat dramatic de la 7 octombrie. Comunitatea internațională, inclusiv Curtea Penală Internațională, investighează posibile crime de război. Israelul refuză jurisdicția CPI, dar presiunea juridică crește.
Economia, motorul „Start-up Nation”, dă semne de oboseală. Costul războiului e estimat la peste 50 miliarde de dolari, deficitul bugetar a explodat, rating-ul de credit a fost retrogradat de Moody's pentru prima dată în istorie. Investițiile străine scad, turismul e paralizat, forța de muncă lipsește (muncitorii palestinieni nu mai au permise, străinii au plecat). Netanyahu promite reduceri de impozite și dereglamentare, dar economiștii avertizează: fără stabilitate politică și o soluție diplomatică pentru conflict, recuperarea va fi lentă și dureroasă.
Societatea israeliană e fracturată pe linii profunde: religioși vs. seculari, așkenazi vs. mizrahi, evrei vs. arabi, bogăți vs. săraci, Tel Aviv vs. periferie. Protestele masive din 2023 împotriva reformei justiției au arătat că există o societate civilă puternică, dispusă să lupte pentru democrazia liberală. Dar acea energie s-a stins sub greutatea războiului. Acum, votul e văzut ca singura șansă de a opri deriva autoritară. Sau, invers, de a o consolida.
Scenariile pentru ziua de mâine sunt multiple. Dacă blocul Netanyahu obține 61+ scaune, va forma un guvern de dreapta dură care va încerca să adopte legi care să limiteze puterea Curții Supreme, să legalizeze outpost-urile ilegale în Cisjordanie, să extindă imunitatea premierului. Dacă opoziția reușește să formeze o coaliție (chiar și minoritară, susținută din afară de partide arabe), va fi un guvern fragil, paralizat de divergențe ideologice, dar capabil să oprească cele mai periculoase inițiative legislativ. A treia variantă: blocaj total, alegeri anticipate în câteva luni – un scenariu de haos politic.
La stația de votare din Haifa, un bătrân veteran al războiului din 1973, cu medalii pe piept, îmi spune cu lacrimi în ochi: "Am luptat pentru acest stat ca să fie o democrazie, nu o teocrație. Astăzi votez împotriva fricii." O mamă tânăără din Sderot, evacuată de trei ori de la 7 octombrie, zice: "Votez pentru Bibi pentru că singur el ne poate apăra. Stânga ne-a părăsit." Ambele voci sunt legitime. Ambele reflectă o realitate spartă.
Alegerea de astăzi nu e doar despre un om. E despre ce fel de Israel va exista în zece ani: un stat democratic, laic, integrat în Orientul Mijlociu, sau un stat național-religios, izolat, în război permanent. Urnele se vor închide la 22:00 ora locală. Rezultatele parțiale vor începe să curgă în jur de miezul nopții. Dar consecințele vor fi simțite de generații.
De ce este important:
Această alegere nu este un simplu episod politic, ci un punct de ruptură pentru proiectul sionist în sine. Rezultatul va decide dacă Israel rămâne o democrazie liberală cu instituții independente sau devine o autocratie electorală dominată de o coaliție național-religioasă care priorizează anexarea teritoriului și supunerea justiției politicii. Implicațiile depășesc granițele statului evreu: stabilitatea Orientului Mijlociu, credibilitatea alianței occidentale, faith-ul internațional în dreptul internațional – totul stă pe masă. Pentru români, care înțelegem prețul libertății și al instituțiilor puternice, evoluția Israelului e un barometru al sănătății democrației globale. Votul de astăzi e, în esență, un vot pentru sau împotriva statului de drept.
