Nici Netanyahu, nici Eisenkot nu au obținut o majoritate clară în alegerile din luna precedată. Totuși, partidele care reprezintă majoritatea membrilor Knessetului (Parlamentul israelian) au recomandat președintelui să-i dea lui Eisenkot șansa de a forma un guvern. Acest lucru semnalează o dorință larg răspândită în interiorul clasei politice — și, potrivită sondajelor, a opiniei publice — de a trece la altceva după ani de polarizare extremă.
Cine este Gadi Eisenkot și de ce contează
Gadi Eisenkot nu este un politician obișnuit. General în rezervă, a servit ca-șef al Statului Major General al IDF (Forțelor de Apărare ale Israelului) între 2015 și 2019, câștigând respect pentru o abordare pragmată, profesională și relativ apolitică a securității naționale. Tragedia personala l-a marcat profund: fiul său, Gal Eisenkot, a căzut în luptă în Gaza în decursul războiului actual, transformându-l pe părintele într-un simbol al suferinței famililor israeliene și al costului uman al conflictului.
Ideologic, Eisenkot se află pe centru-dreapta — un conservator în chestiuni de securitate, dar liberal în privința instituțiilor democratice și a statului de drept. A servit scurt timp în cabinetul de război al lui Netanyahu după 7 octombrie, dar a demisionat în protest împotriva ceea ce a considerat o conducere haotică, dominată de considerații politice interne în detrimentul intereselor naționale. A fondat ulterior partidul propriu, "Starea Israelului", candidatându-se pe o platformă de schimbare a paradigmei de guvernare.
Cronologia și provocările coaliției
Ceremonia oficială de investitură a lui Eisenkot a avut loc duminică seară, moment de care a început să ruleze cronometrul: are aproximativ șase săptămâni pentru a negocia și finaliza o coaliție parlamentară. Dacă eșuează, președintele poate invita pe altcineva — inclusiv pe Netanyahu — să încerce la rândul său. Dacă nici acest lucru nu reușește, Israel se îndreaptă spre noi alegeri anticipate, a cincea sau a șasea în câțiva ani, o perspectivă care ar agrava încă mai mult instabilitatea și deziluzia cetățenilor.
Construirea coaliției va fi, cu toate acestea, un exercițiu de funambulism politic. Pentru a obține cele 61 de mandate necesare majorității, Eisenkot trebuie să reúnească "colegi de pat" politico-ideologici extrem de diferiți: partide ultra-ortodoxe (haredi), care cer exonerarea de la serviciul militar și bugete generoase pentru instituțiile religioase; partide laice de centru și stânga, care milită pentru egalitate în sarcini și separarea religiei de stat; și, cel mai delicăt, partidele arabe care reprezintă cetățenii palestinieni ai Israelului (aproximativ 20% din populație), care au înregistrat o prezență record la vot în aceste alegeri și ar putea deveni "făuritori de regi" (kingmakers).
Atât Eisenkot, cât și Netanyahu au exclus public, în timpul campaniei, colaborarea cu partidele arabe, etichetându-le ca nelegitime sau periculoase pentru caracterul evreiesc al statului. Dar realitatea aritmetică parlamentară ar putea forța mâna lui Eisenkot. Presiunea publică crește: mii de israelieni au manifestat în ultimele zile în fața Președinției și a Knessetului, cerând un guvern de unitate națională care să includă și vocea minorității arabe, văzând în aceasta singura cale spre o democrație funcțională și inclusivă.
Reacția lui Netanyahu: un avertizare incendiară
Netanyahu nu a stat deoparte. Într-un video difuzat pe rețelele sociale imediat după anunțul președintelui, fostul prim-ministru a lansat un atac violent împotriva perspectivă unei coaliții care să includă partide arabe, accusându-le că sunt "susținători ai Hamas-ului" și "oponenți ai iudaismului". Limbajul folosit — descris de observatori internaționali ca rasist și islamofob — a fost o constantă a campaniei sale electorale, îndreptată împotriva minorității arabe din Israel.
Eisenkot a replicat prompt, calificând mesajul lui Netanyahu ca "isteric" și "un semn de panică", și a promis că orice guvern condus de el va respecta drepturile tuturor cetățenilor, indiferent de etnie sau religie. Tensiunile sunt la pragul exploziei, iar societatea israeliană pare mai fracturată ca niciodată.
Relația cu SUA: un pilon care se clatește
Schimbarea de la București nu este singura incognită. Următorul prim-ministru — fie el Eisenkot, fie altcineva — va moșteni o relație bilaterală cu Statele Unite profund tensionată. Rezultatele alegerilor de midterm din SUA (simulate în contextul narativului ca având loc în 2026) au fost primite cu consternare în Israel: criticii statului evreu au devenit un punct de discurs central pentru un număr semnificativ de candidați democrați victoriosi. Prezența în Senat a unor figuri critice față de politica israeliană în Gaza, alături de declarațiile lui Donald Trump — care, în ziua alegerilor, a amenințat cu tallerea ajutorului militar american pentru Israel — au tras un semnal de alarmă strident în Tel Aviv.
Mairav Zonszein, analistă israelo-americană la International Crisis Group, sintetizează dramatic situația: "Relația SUA-Israel a fost pietra de amână a securității naționale și a relațiilor exterioare ale Israelului de decenii. Și o vedem dezlegându-se complet, la un ritm accelerat, din cauza Gaza-ului, din cauza Iranului."
Opinia publică americană privind Israel a căzut dramatic în ultimii ani, în special printre electoratul democrat și tineri. Reconstruirea încrederii și a dialogului strategic cu administrația Biden (sau o viitoare administrație democrată) va fi o prioritate absolută pentru orice guvern israelian viitor. Dar acest lucru intră în conflict direct cu presiunile interne ale coaliției de dreapta religioasă și naționalistă, care refuză orice concesiuni palestiniene sau presiuni externe.
Un moment de adevăr pentru democrația israeliană
Ce se întâmplă acum în Israel nu este doar o schimbare de gardă la nivel de lideri. Este un test de rezistență al instituțiilor democratice, al capacității sistemului politic de a produce o alternativă viabilă la un om puternic care a dominat scena națională timp de o jumătate de deceniu. Netanyahu a supraviețuit scandalelor de corupție, acuzațiilor penale, proteste massive împotriva reformei justiției și războaie repetate. Faptul că majoritatea parlamentară a ales să-i dea șansa unui rival — și nu lui — este un semn puternic că chiar și aliații săi de demult încep să se creeze dezastruiți de stilul său de guvernare.
Gadi Eisenkot poartă pe umeri o greutate uriașă: a fi fiul unui erou căzut în război, generalul care a încercat să profesionizeze armata, politicianul care a îndrăznit să iasă din umbra lui Netanyahu. Succesul sau sau eșecul său vor defini viitorul Israelului pe ani de zile. Dacă reușește să creeze un guvern larg, inclusiv, capabil să dialogueze cu Washington și să adreseze crizele interne — costul vieții, criza locuințelor, tensiunile religioase-laiice —, Israel ar putea intra pe o cale de stabilizare. Dacă eșuează, haosul politic și polarizarea se vor aprofunda, cu consecințe imprevizibile pentru securitatea regiunii.
Lumea privește. Și, mai ales, israelienii privesc. Ei au votat pentru schimbare. Acum așteaptă să vadă dacă sistemul le livrează.
De ce este important:
Acest moment reprezintă cel mai serios încercare de a rupe hegemonia lui Netanyahu de-a lungul a 16 ani de putere continuă. Mandatul lui Eisenkot testează dacă democrația israeliană poate produce o alternativă de guvernare funcțională, inclusivă și capabilă să repare relația strategică cu SUA — esențială pentru securitatea națională. Eșecul ar însemna alegeri anticipate noi și o îngroșare a crizei de legitimitate a sistemului politic, în contextul unui război nerezolvat în Gaza și a tensiunilor escaladate cu Iranul. Pentru români și pentru Europa, stabilitatea Israelului rămâne un pilon al securității regionale și a echilibrului geopolitic în Marea Neagră și Mediterana de Est.
