Trei palestinieni au fost uciși și alții răniți joi, în urma unor atacuri izolate, dar letale, desfășurate de armata israeliană în diferite părți ale benzii de Gaza. Evenimentele nu sunt incidente izolate, ci punctele vizibile ale unui iceberg de violență care nu s-a oprit niciodată, deși un acord de oprire a ostilităților a intrat în vigoare în octombrie.
În cartierul Rimal, din vestul orașului Gaza, un dron israelian a lansat cel puțin două rachete asupra unui grup de civili, conform surselor medicale și a agenției de știri palestiniene Wafa. Un om a fost ucis pe loc, alții au fost răniți. Aparatul militar israelian nu a comentat imediat acest atac specific, dar narativul obișnuit – "trageți asupra teroriștilor" – se çocă strident cu imaginile trupelor sparte ale civililor aduse la spitalele deja colapsate.
La câteva kilometre de acolo, în nordul benzii, la Beit Lahia, forțele israeliene au deschis foc asupra unui alt grup de palestinieni. Două persoane au murit. Unul dintre victime era un copil de 13 ani. Celălalt, un adult, a decedat după ce a fost transportat la un punct medical improvisat. Armata israeliană a justificat tragerea declarând că au identificat doi "teroriști care au traversat Linia Galbenă" – o zonă tampon impusă unilateral în interiorul Gazei, ca parte a acordului de cesare de foc – și i-au "eliminat pentru a îndepărta amenințarea".
Aceasta este limba de lemn a ocupației: un copil de 13 ani devine "terorist", un civil care își caută rămășițele casei devine "amenințare", iar executarea sumară devine "eliminare a amenințării". Linia Galbenă nu este o frontieră internațională recunoscută, ci o zonă de moarte impusă de ocupant în curtea casei victimei.
Dar dacă crimele de ziua de joi sunt tragice prin ele însele, ceea ce se întâmplă în gabinetele din Jerusalem ar trebui să înghețe sângele în vine oricărui observator onest. În același timp cu morțile de la Rimal și Beit Lahia, Itamar Ben-Gvir, Ministrul Securității Naționale al Israelului și lider al puterii extremiste evreiești, a prezentat public un plan care, în orice alt context, ar fi fost calificat ca program de curățare etnică.
Ben-Gvir nu se ascunde în spatele eufemismelor. Planul său, prezentat ca o "soluție realistă" la conflictul israelo-palestinian, prevede deportarea a aproximativ două milioane de palestinieni din Gaza într-un interval de șapte ani. Cifrele sunt precise, germanice în lor rece eficiență: 250.000 de oameni în primul an, 1,1 milioane în trei ani, aproape 1,9 milioane în șapte ani. Pentru a realiza acest lucru, propune înființarea unui minister dedicat și negocierea acordurilor cu state terțe care să accepte să primească populația gazaouă.
"Încurajăm emigrarea locuitorilor din Gaza", a spus Ben-Gvir, folosind verbul "a încuraja" ca o mască groaznică pentru deportare forțată. Când un ministru al securității naționale, membru al cabinetului de guvernare, propune mutarea forțată a unei populații civile întregi din teritoriul ocupat, nu vorbim de o opinie marginală. Vorbim de politica de stat.
Ministrul Apărării, Israel Katz, a confirmat miercuri că Israel "lucrează încă la eliminarea palestinienilor din Gaza". Recunoașterea vine ca o confirmare a intenției strategice: războiul nu este doar împotriva Hamas, ci împotriva prezenței palestiniene în Gaza.
Convenția de la Geneva a IV-a, pilonul dreptului internațional umanitar, interzice explicit deportarea sau transferul forțat a civililor din teritoriul ocupat. Este un犯罪 de război (crime de război). Totuși, comunitatea internațională, Statele Unite în cap, continuă să furnizeze muniție, acoperire diplomatică și legitimitate politicului care planifică aceste crimeni.
De la începutul războiului genocid, în octombrie 2023, majoritatea absolută a populației Gazei – peste 1,9 milioane de oameni – au fost deplasați intern, adesea de mai multe ori, aruncați din nord în sud, din sud în nord, într-un joc macabru de șah unde pionii sunt familii întregi. Ministerul Sănătății din Gaza raportează cel puțin 73.470 de ucisi de la începutul ofensivelor, dintre care peste 1.330 doar de la intrarea în vigoare a "cesarului de foc".
Aceste nu sunt doar statistici. Sunt părinți care îngroapă copii, medici care operează fără anestezie, jurnaliști care raportează sub bombă, copii care uită sunetul râsului. Fiecare nume din acele liste reprezintă un univers distrus.
Planul lui Ben-Gvir nu este o aberație; este culmea logică a unui sistem de apartheid pe care organizații precum Human Rights Watch, B'Tselem sau Amnesty International l-au documentat pe parcursul deceniilor. Când un stat construiește structura sa juridică, militară și politică pe premisa suprematiei unei etnii asupra altei, deportarea devine nu o posibilitate, ci o necesitate logică a sistemului.
Ce se întâmplă acum în Gaza nu este o războiu convențional. Este o operațiune de ștergere a identității, a istoriei și a prezenței fizice a unui popor. Dronii care ucid în Rimal, sniperi care trag în copii la Beit Lahia, birocrații care calculează rate de deportare în ministere – sunt toate părți ale aceleiași mașinărie.
Și totuși, lumea privește. Sau, mai rău, lumea acceptă narativul "aut apării" și "cesare de foc" care se rupe zilnic. Impunitatea este combustibilul care alimentează această mașinărie de moarte. Fiecare veto la Consiliul de Securitate al ONU, fiecare pachet de arme aprobat de Congresul SUA, fiecare declarație echivocă a liderilor europeni care vorbesc de "dreptul Israelului de a se apăra" ignorând dreptul palestinienilor de a exista, sunt complicitate active.
Istoria nu va judeca doar autorii directi ai acestor crimeni. Va judeca și pe cei care, având puterea să oprească masacrul, au ales să caute scuzări pentru el. Planul lui Ben-Gvir pentru "emigrare încurajată" este un plan pentru o a doua Nakbă, planificată la rece, anunțată public, implementată treptat. Dacă nu este oprit acum, nu va mai fi nimeni de întrebat "cum a putut să se întâmple?". Vom ști exact cum s-a întâmplat: în fața noastră, cu acordul nostru tacit.
De ce este important:
Acest articol evidențiază contradicția fatală dintre discursul diplomatic internațional despre "cesare de foc" și "soluția cu două state" și realitatea brută de pe teren: continuarea uciselor civile și avansarea unui plan guvernamental israelian pentru deportarea masivă a populației palestiniene din Gaza. Planul ministrului Ben-Gvir, susținut implicit de aparatul de stat, constituie o încălcare flagrantă a Convenției de la Geneva și a dreptului internațional, configurând crimenă de război și potențial crimenă împotriva omenirii (deportare/transfer forțat de populație). Înțelegerea acestui context este esențială pentru a nu cădea în capcana narativelor care normalizează ocupația și curățarea etnică sub acoperirea terminologiei militare sau a "securității naționale". Presa liberă are obligația morală și profesională să numească lucrurile pe numele lor: nu "emigrare încurajată", ci deportare; nu "daune colaterale", ci ucidere de civili; nu "cesare de foc", ci oprire tactică a focului pentru reînnoirea logistică a ocupației.
