Într-un episod profund informativ al podcastului NPR, Leila Fadel, cunoscută pentru analiza sa clară și empatică a evenimentelor internaționale, vorbește cu Kim Ghattas — jurnalistă libaneză-americană de renume, autrice de cărți precum „Black Wave” și „The Secretary” — despre istoria lungă, complexă și adesea neînțelesă a conflictului dintre Israel și Liban. Ghattas, care a crescut în Beiruit în timpul războiului civil libanez și a raportat din zonă timp de peste două decenii, oferă o perspectivă unică: nu doar ca observatoare externă, ci ca cine care a trăit efectele directe ale tensiunilor regionale, ocupărilor israeliene, atacelor Hezbollah și a crizei umanitare în continuă evoluție.
Conversația pornește de la contexte imediată — escaladele recente pe frontul sud-libanez, cu atacuri reciproce între Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și Hezbollah, grupul militant chiian susținut de Iran — dar se întinde rapid înapoi în timp, până la anul 1948, când proclamarea statului Israel a dus la exilul sutei de mii de palestineni, unii dintre ei refugiați în Liban. Acest flux de refugiați, combinat cu tensiunile confesionale existente în societatea libaneză — între maroniti, suniți, chiiti și druzi — a destabilizat echilibrul politic al țării și a contribuit la eruptarea războiului civil libanez (1975–1990), un conflict în care Israel a intervenit de mai multe ori, inclusiv prin invazia de 1982, scopul ei declarat fiind eliminarea organizației Palestiniene de eliberare (OLP) din Liban.
Ghattas explică cum invazia israeliană de 1982, deși a reușit să expulsă OLP din Beiruit, a creat un spațiu de putere care a fost rapid ocupat de Hezbollah, format cu sprijin iranian în anii ’80 pentru a rezista ocupării israeliene în sudul Libanului. Această transformare — de la o forță de rezistență la o entitate politică și militară cu influență de stat — a schimbat fundamental dinamica regională. Israel a continuat să mențină o zonă de securitate în sudul Libanului până în 2000, când a retras forțele sale unilateral, o mutare vazută de multe ori ca o victorie pentru Hezbollah, dar care a lăsat Libanul într-o stare de fragilitate institutională și dependență externă.
Un punct central al discuției este acordul de la Taif din 1989, care a încheiat formalmente războiul civil libanez prin redistribuirea puterii confesionale, dar care a lăsat neclar privind disarmarea milicienelor — inclusiv Hezbollah. Ghattas subliniază că, deși alte miliciențe au fost dismantate sau integrate în armata libaneză, Hezbollah a rămas armat sub justificarea „rezistenței împotriva ocupării israeliene”, un argument care a persistat chiar și după retragerea israeliană din 2000, datorită continuărei ocupări israeliene a fermelor Shebaa — o zonă de teren disputată pe care Israel o consideră parte a Ghoută siriană, iar Libanul și ONU o recunosc ca parte a Libanului.
Ghattas evidențiază și rolul Iranului și Siriei în susținerea Hezbollah, descriind grupul nu doar ca un actor local, ci ca un element al strategiei iraniene de proiectare a puterii în Marea Medie. În același timp, criticează simplificarea occidentală care reduce conflictul la o duelă între „terorism” și „autodefensă”, neglijând factorii politici, economici și umanitari: criza economică libaneză de la 2019, explozia de la portul Beiruit din 2020, colapsul serviciilor de bază și migrarea masivă a tineretului au creat un mediu în care Hezbollah a putut consolida puterea prin furnizarea de servicii sociale — sănătate, educație, energie — în zonele unde statul a eșuat.
În final, Ghattas reflectă pe pericolele unei escalade mai mari: cu Israelul concentrat pe Gaza și cu Hezbollah având arsenele de rachete semnificative, orice incidență mare pe frontul nord could déclanșa un conflict regional cu implicații globale. Dar, avertizează, soluția nu este strict militară. „Nu putem să ne imaginăm un viitor de pace dacă nu abordăm rădăcinile: refugiile nepăsate, lipsa unui stat libanez funcțional, ocuparea continuă a terenului și lipsa unui dialog politic autentic între toate părțile — inclusiv cele care nu sunt reprezentate în structurile statale ufficiale.”
Episodul se încheie cu un apel la nuance: înțelegerea conflictului nu trebuie să fie o exerciție de atribuire de vină, ci o încercare de a vedea cum istoria, identitatea, vulnerabilitatea și interdependența au modelat o regiune în care pacea nu este doar lipsa războiului, ci prezența justiției, dignității și unui viitor posibil pentru toate generațiile.
Istoria conflictului dintre Israel și Liban: o conversație cu jurnalistul Kim Ghattas
