Ministerul Sănătății Publice din Liban a confirmat bilanțul, în timp ce Agenția Națională de Știri (NNA), media oficială a statului libanez, a raportat că lovitura a avut loc în apropierea creței Ali al-Taher, un punct de vârf strategic pe care armata israeliană susține că l-a capturat, deși Hezbollah nu a confirmat pierderea acestuia. Ministrul Apărării israelian, Israel Katz, a declarat vineri că forțele sale au "curățat" luptătorii Hezbollah încorporați în tunelele de sub creastă, un sistem subteran care domină o zonă largă și care a devenit unul dintre cele mai disputate teatru de operațiuni din conflictul actual.
Dincolo de acest atac mortal, aviația și artileria israeliană au bombardașă șapte localități în districtul Tyr și Nabatieh, fără a face victime raportate până acum, dar seminând panică și distrugere materială. Localitățile al-Mansouri, Majdal Zoun, Buyout al-Sayyad, Beit Lif, Srebbine, Zawtar al-Sharqiyah și Mayfadoun au fost țintite, într-o demonstrație de forță care ignoră complet două acorduri de armistițiu semnate la 4 și 26 iunie, sub egida administrației Trump.
Primul acord, din 4 iunie, stipula o "oprire completă" a focului Hezbollah și evacuarea luptătorilor săi din zona de sud al râului Litani. Al doilea, din 26 iunie, un cadru mai larg, nu a cerut explicit retragerea forțelor israeliene, ci a condiționat-o de dezarmarea Hezbollah – o cerință pe care grupul şiitic nu a acceptat-o niciodată. În realitate, de la 2 martie, când a început cea mai recentă escaladă israeliană în războiul împotriva Libanului, bilanțul umanitar este straznic: peste 4.000 de uciși, cel puțin 12.000 de răniți și mai mult de un milion de persoane deplasate, conform autorităților libaneze.
Contextul este esențial pentru a înțelege dinamica actuală. Campania israeliană nu a început în vid. Ea a urmat după ce Hezbollah a tras rachete în Israel, ca represalie la loviturile aeriene israelo-americane care au ucis liderul suprem iranian, Ayatollah Ali Khamenei – un eveniment care ar fi marcat o escaladă regională fără precedent, deși detaliile exacte ale acestui incident rămân sensibile și disputate. Ce este clar este că Israel a extins prezența militară sa pe porțiuni largi din sudul Libanului, transformând ceea ce ar fi trebuit să fie o zonă de separare într-o zonă de ocupație de facto.
Într-un gest care pare mai mult o manevră de relații publice decât o încercare genuină de de-escaladă, autoritățile israeliene au eliberat vineri patru cetățeni libanezi deținuți în închisorile israeliene, după ce au fost arestați în sudul Libanului. Ei au fost transferați autorităților libaneze prin intermediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii, o zi după ce un alt bărbat libanez a fost eliberat în cadrul unui acord bilateral. Aceste eliberări selective nu compensează însă suferința colectivă a populației civile, care trăiește sub bombă constantă, fără apărare, fără infrastructură și, din ce în ce mai mult, fără speranță.
Ce se întâmplă acum în sudul Libanului nu este o "operațiune de securitate" limitată, ci o reconfigurare a realității de pe teren. Israel creează fapte consumate: ocupă terenul strategic, distruge localitățile pentru a împiedica întoarcerea locuitorilor și impune o nouă ecuație securitară unilaterală. Comunitatea internațională, ocupată de alte crize sau complicită prin tăcere, pare incapabilă sau nevoită să oprească această derivă. Armistițiurile devin astfel simple hârtii, respectate doar când convin partilor puternice, în timp ce populația civilă plătește prețul suprem.
De ce este important:
Această escaladă demonstrează că mecanismele diplomatice actuale sunt ineficace în fața unei puteri militare care acționează cu impunitate. Ruptura armistițiului nu pune în pericol doar Libanul, ci risipește să aprindă un război regional larg, în care Iran, Siria și alte actori ar putea fi trași direct. Pentru România și UE, instabilitatea la frontieră est-europeană a Mediteranei are implicații directe: crize refugiați, securitate energetică, creșterea extremismului și erodarea dreptului internațional. Ignorarea acestor evenimente nu este o opțiune – este o complicitate.
