Conform datelor oficiale publicate de Comisia Electorală Centrală, blocul de dreapta condus de Likud și-aliații săi religioși și naționaliști (Shas, Judaísmo Unita, Puterea Evreiască) a obținut aproximativ 52-53 de mandate în Knessetul de 120 de scaune. În المقابل, blocul opozițional – o amestec eterogen format din partidul Yashar ("Drept") al lui Eisenkot, Da, Atid (Există un Viitor) al lui Yair Lapid, Partidul Muncii, Israel Beitenu al lui Avigdor Lieberman și formațiunile arabe – sumează împreună 60-61 de mandate. Diferența este de doar câteva mii de voturi, iar voturile soldaților, ale diplomatilor și ale cetățenilor din străinătate – care au fost record la acest scrutin – nu au fost încă totalizate. Acestea pot înclina balanța în orice direcție.
O țară spartă în două, unită doar de frică
Alegerea nu a fost doar un referendum pe Netanyahu, ci un referendum pe identitatea statului. Rândul de la urne a fost cel mai mare din ultimele două decenii – peste 77% – un semn clar că israeliții simt că destinul lor este în joc. Zece de mii de cetățeni au zburat din Europa, SUA și chiar din țări arabe pentru a vota, un fenomen rar văzut doar în momentele de criză existențială.
"Am făcut istorie! Poporul a votat pentru schimbare", a declarat Eisenkot marți seara, în fața susținătorilor entuziaștați din Tel Aviv, purtând un discurs de recunoaștere a durerii naționale și de promisă diplomată. Netanyahu, de la sediul Likud din Ierusalim, a răspuns cu tonul său specific de luptător: "Blocul de dreapta are o majoritate clară, decisivă, printre publicul sionist". Cuvântul cheie aici este "sionist" – o delimitare deliberată care exclude, de facto, cei 20% de cetățeni arabi din ecuația legitimității politice.
Factorul arab: rege sau joker?
Două formațiuni arabe – Lista Comună (naționalistă, laică, de stânga) și Lista Arabă Unită (Raam, conservatoare, islamistă, condusă de Mansour Abbas) – au obținut împreună 12-13 mandate, un scor istoric. Teoretic, ei sunt "regele jocului". Practic, ambele tabere mari au refuzat, până acum, o coaliție formală cu ele. Netanyahu a flertat cu Raam în 2021 pentru a forma un guvern minoritar, dar a fost respins de aliații săi extremiști (Ben-Gvir, Smotrich). Eisenkot și Lapid au respins, de asemenea, sprijinul arab, temând costul politic intern.
Dar realitatea aritmetică este dură: fără abstenția sau sprijinul pasiv al deputaților arabi, niciun bloc nu ajunge la 61. Aceasta forțează o reconfigurare a discursului public. Mansour Abbas a declarat miercuri dimineața: "Nu suntem în mână nimănui. Suntem în mână cetățenilor noștri care vorclinici, siguranță, drepturi egale și sfârșitul războiului."
Umbra lui 7 octombrie și a războiului
Totul se joacă în umbra atacului Hamas din 7 octombrie 2023. Aproape 1.200 israelieni uciși, 251 ostași luați în Gaza, o răspuns militar care a ucis, conform Ministerului Sănătății din Gaza, peste 74.000 palestinieni și a distrus majoritatea enclavei. Netanyahu este acuzat de mulți – inclusiv de foste chefi ai serviciilor de informații (Mosad, Shin Bet) – că a ignorat avertizările privind pregătirea atacului. Acum, își confrunta un mandat de arestare al CPI pentru crime de război, izolarea diplomatică crescută și o scădere dramatică a susținerii SUA în opinia publică americană.
La mitingul Likud, ecranele gigante difuzau videoclipuri în stil Hollywood cu soldați măruntați, explozii masive în Liban (unele arătând distrugerea infrastructurii civile, condenate ca posibile crime de război de ONG-uri internaționale) și, repetat, imaginea lui Donald Trump apucând de mână pe Netanyahu. Relația cu SUA, sub o administrație Biden critică, dar sub un posibil viitor Trump susținător, este o variabilă majoră în calculul electorilor de dreapta.
Societatea israeliană: o fractură care nu se vindecă
Un sondaj din iulie 2025 arăta că 67% dintre israelieni nu erau "prea tulburați" de suferința palestinienilor din Gaza. Aceasta este o statistică îngrozitoare pentru orice observator extern, dar reflectă o realitate internă: o societate traumatizată, militarizată, care a întors ochii spre interior. "Nu mai avem luxul empatiei", mi-a spus un tânăr rezervist la un punct de vot din Jerusalem. "Noi ne luptăm pentru supraviețuirea noastră. Lumea nu ne înțelege."
Pe de altă parte, mii de manifestanți au ieșit sâmbătă seară în Tel Aviv, cerând demisia Netanyahu, eliberarea ostașilor (mai mult de 100 rămân în Gaza) și o anchetă de stat independentă. "Nu putem construi un viitor pe ruine morale", a declarat un vorbitor din fața Muzeului de Artă.
Scenariile viitoare: haos sau compromis?
Există trei scenarii principale:
1. Guvern de dreapță îngust (61+ cu aliații extremiști) – Netanyahu reușește să convingă Lieberman sau să presioneze partidele haredi să accepte o lege a recrutării care să satisfacă Curtea Supremă. Risc: instabilitate internă, presiune internațională maximă, radicalizare ulterioară.
2. Guvern de unitate națională (Eisenkot + Lapid + Lieberman + posibil Netanyahu ca nr. 2 sau în afară) – Dificil din cauza ego-urilor și a promisiunilor electorale. Eisenkot a spus "niciodată cu Bibi". Lapid a spus la fel. Dar presiunea americană ar putea forța mâna.
3. Alegeri a cincea în doi ani – Scenariul de cosmar, care ar paraliiza țara în fața amenințărilor iraniene, a Hezbollah și a Hamas.
Concluzie: Israelul la un răscruce istoric
Indiferent de cine va locui în Cabinetul Primarului Ministru, Israelul care iese din aceste alegeri este un Israel diferit. Credibilitatea instituțiilor (Curtea Supremă, Armata, Media, Poliția) a fost eroziată de ani de război politic. Legătura cu diaspora evreiască, mai ales cea americană liberală, este tensionată la limită. Relația cu vecinii arabi (Egipt, Iordanie, Arabia Saudită) depinde de o soluție politică pentru Gaza care nu există.
Alegerea nu a decis nimic. A doar expus rana deschisă a unei națiuni care nu știe dacă poate fi, simultan, democrată, evreiască și ocupantă. Următorii zile de negocieri de cameră vor decide nu doar un premier, ci direcția istoriei Orientului Mijlociu pentru generații.
De ce este important:
Această alegere nu este doar o competiție electorală obișnuită, ci un moment de adevăr pentru proiectul sionist. Rezultatul – sau lipsa unui rezultat clar – va dicta dacă Israel continuă pe calea izolarei internaționale și a radicalizării interne, sau dacă există o forță politică capabilă să propună o alternativă: o diplomatie curajoasă, o anchetă onestă asupra eșecurilor din 7 octombrie, și o perspectivă, oricât de îndepărtată, de coexistență cu palestinienii. Pentru România și UE, parteneri strategici, instabilitatea politică la Ierusalim înseamnă incertitudine pentru securitatea regională, pentru planurile de normalizare cu Arabia Saudită și pentru gestionarea crizei umanitare din Gaza. Votul arab record, de asemenea, semnalizează o maturizare a minorității naționale care refuză să fie ignorată – o lecție de democrație participativă pe care toți actorii ar trebui să o învețe.
