Născut în 1940, într-o familie italo-americană de muncitori din Brooklyn, New York, John a fost marcat de credința profundă a mamei sale, catolică devotată, și de angajamentul tatălui său pentru justiție socială. Tânăr fiind, a aspirat să devină preot catolic și s-a alăturat Ordinului Franciscan Capucin, unul dintre cele mai austere. Însă, înainte de a fi hirotonisit, a părăsit seminarul și a ales calea academică. A obținut un doctorat în studii religioase la Temple University, sub îndrumarea renumitului savant palestino-american Ismail al-Faruqi.
La începutul carierei, familia și prietenii l-au descurajat, temându-se că nu își va găsi un loc de muncă. În 1974, când a intrat pe piața muncii, exista un singur post scos la concurs în studii islamice. La acea vreme, religia – și mai ales Islamul – era aproape complet absentă din programele universitare, iar relațiile internaționale ignorau cu desăvârșire rolul credinței în afacerile globale.
Esposito glumea adesea că își datorează succesul a doi „radicali” celebri: ayatollahul Khomeini și Osama bin Laden. După Revoluția Islamică din Iran (1979) și, mai târziu, după atentatele de la 11 septembrie 2001, interesul Occidentului pentru relația dintre Islam și politică a explodat. Expertiza lui John a devenit brusc extrem de căutată. A publicat lucrări fundamentale despre idealurile normative ale Islamului, relațiile Islam-Occident și structurile politice și sociale diverse ale lumii musulmane. A fost citat frecvent în mass-media, iar guvernele i-au cerut sfatul.
Cu toate acestea, interesul occidental pentru Islam a apărut mai degrabă din amenințări la adresa securității naționale a Statelor Unite decât dintr-o curiozitate academică pură. Aceasta a făcut ca dezbaterea publică și politică să fie dominată de teme precum revoluția politică, violența de masă și presupusele pericole la adresa ordinii globale. În acest context, eforturile educaționale ale lui Esposito au fost o luptă continuă. Academicieni consacrați, precum Bernard Lewis, scriau despre „rădăcinile furiei musulmane” față de modernitate, iar Samuel Huntington populariza teza „ciocnirii civilizațiilor”. Aceste viziuni aveau un public larg, deoarece întăreau prejudecățile occidentale deja existente despre Islam și musulmani, fiind amplificate de narațiunile de securitate ale SUA și Israelului despre o presupusă amenințare islamică după Războiul Rece.
John Esposito a fost unul dintre primii și cei mai curajoși savanți care au contestat aceste reprezentări orientaliste greșite, într-o epocă de polarizare profundă. Cercetările sale au creat spațiu pentru înțelegere, în loc de prejudecată, și au permis unei generații mai tinere de cercetători să construiască pe baza descoperirilor sale inovatoare.
Profesorul Esposito a avansat o nouă înțelegere a religiei, criticând teoriile dominante din științele sociale despre dezvoltarea politică. A atras atenția asupra unei „părtiniri seculariste” care informa dezbaterile intelectuale mainstream din Occident despre relația dintre religie și politică. Aceste teorii ale modernizării se pretindeau universal valabile, plecând de la premisa că religia este o relicvă a trecutului, fără relevanță în lumea modernă. În realitate, aceste afirmații erau ideologic încărcate, bazate pe un set de experiențe specific occidentale. John, dimpotrivă, a interpretat politica lumii musulmane nu dintr-un cadru normativ occidental, ci din propria experiență a lumii musulmane – nu de sus în jos, ci de jos în sus, din perspectiva maselor, dintre care multe păstrau o identitate religioasă puternică. Astfel, a oferit o analiză istoric fundamentată și sociologic convingătoare a politicii religioase în lumea islamică. Critica moștenirii colonialismului, a autoritarismului și a politicii externe americane a fost centrală în munca sa intelectuală.
Lucrarea lui Esposito despre Islamul politic a fost cu adevărat inovatoare. În timp ce majoritatea specialiștilor occidentali și intelectualilor liberali se concentrau pe dorința islamiștilor de a implementa „Sharia”, Esposito s-a axat pe aspirațiile fundamentale care animau Islamul politic: demnitatea, justiția, autodeterminarea și opoziția față de dominația externă. Aceste aspirații, a argumentat el, au făcut din Islamul politic o forță rezilientă și durabilă.
Reflectând asupra moștenirii lui John Esposito, îmi amintesc de observația lui Edmund Burke III despre Marshall G.S. Hodgson, autorul celebrei lucrări „The Venture of Islam”. Burke nota că Hodgson, la fel ca Esposito, a refuzat să vadă Islamul ca pe un „celălalt”. În schimb, a înțeles tradiția islamică ca pe o „încercare alături de altele care au marcat eforturile umane de a crea o lume justă și morală”.
Este puțin probabil să mai vedem în viața noastră un savant care să egaleze calitatea morală și intelectuală a lui John Esposito. Impactul său asupra educației colective și asupra înțelegerii relațiilor Islam-Occident este unic și inestimabil. Cei care prețuiesc valorile universale – dreptul internațional, drepturile omului, democrația și înțelegerea interculturală – îi sunt profund îndatorați.
John Esposito este supraviețuit de soția sa, Jean Esposito, partenera și principala sa susținătoare în toate demersurile sale, și marea iubire a vieții sale, alături de care a petrecut 61 de ani de căsnicie.
De ce este important:
John Esposito a fost un pionier care a demontat stereotipurile și prejudecățile occidentale despre Islam, oferind o perspectivă echilibrată, istorică și sociologică. Într-o lume în care polarizarea și neînțelegerea dintre culturi sunt tot mai periculoase, moștenirea sa ne reamintește că dialogul autentic și cunoașterea profundă sunt singurele căi către pace și respect reciproc. Fără munca sa, dezbaterea publică despre Islam și musulmani ar fi rămas captivă unor narațiuni simpliste și periculoase.
