Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume – aproximativ 303 miliarde de barili, adică circa 17% din totalul global, conform Administrației americane pentru Informații în domeniul Energiei. Cu toate acestea, decenii de subinvestiții și sancțiuni au redus producția la aproximativ 1% din oferta mondială. La sfârșitul anului 2025, țara producea aproximativ 1 milion de barili pe zi, din care circa 135.000 de barili ajungeau în SUA. Petrolul venezuelean este un țiței greu, acid, exact tipul pentru care sunt construite rafinăriile de pe Coasta Golfului, ceea ce face reluarea importurilor un beneficiu direct pentru aceste instalații.
Haustveit a menționat că Washingtonul ajută și la creșterea producției în Venezuela, trimițând peste 100.000 de bpd de nafta, care este amestecată cu țițeiul mai greu. El a numit acest aranjament „un parteneriat energetic frumos”, subliniind că „se creează o valoare reală de ambele părți ale comerțului”. Oficialii venezueleni prezenți la același eveniment și-au exprimat speranța de a crește și mai mult producția. Jovanny Martinez, vicepreședinte al companiei petroliere de stat PDVSA, a declarat că producția de țiței a Venezuelei va atinge 1,245 milioane de bpd până la sfârșitul lunii august, cu exporturi în creștere cu 19,7% în acest an. De asemenea, producția de combustibil a crescut cu 12,9% până acum, asigurând cu 5,4% mai mult combustibil pe plan intern. „Am depus un efort mare pentru o reformă energetică, iar acum căutăm rezultate reale în ceea ce privește dezvoltarea”, a spus Martinez. El a adăugat că rafinăriile țării ar trebui îmbunătățite, modernizate și extinse, iar Venezuela are nevoie de diluanți pentru gradele mai grele, care ar trebui dezvoltate intern.
Această creștere a producției vine după ce președintele american Donald Trump a declarat că Washingtonul va conduce Venezuela și va exploata rezervele sale de petrol. În zilele de după înlăturarea lui Maduro, el a spus că „banii vor fi controlați de mine” pentru a „asigura că sunt folosiți în beneficiul poporului venezuelean și al Statelor Unite”. Ulterior, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat în fața Congresului că fondurile din vânzările de petrol venezuelean „vor fi depuse într-un cont pe care îl vom supraveghea”. El a adăugat că Caracasul va trimite o cerere lunară de buget împotriva acestui cont, Washingtonul specificând de la început pentru ce nu pot fi folosite fondurile.
Financial Times a raportat în iulie că SUA au colectat peste 13 miliarde de dolari din vânzările de petrol venezuelean în acest an. Dar administrația americană nu a spus aproape nimic despre ce s-a întâmplat cu acești bani. În aprilie, un oficial al Departamentului de Stat a declarat în fața Congresului că departamentul a autorizat deblocarea a aproximativ 3 miliarde de dolari către Venezuela. Consiliul pentru Relații Externe, un think tank independent, a subliniat în iunie că, deși administrația a prezentat în mod repetat controlul său asupra exporturilor de petrol venezuelean ca fiind benefic pentru ambele țări, „nu a dezvăluit public cât petrol a vândut, câte venituri a colectat sau cum a folosit aceste fonduri”. Opacitatea se extinde și asupra aurului venezuelean și a altor exporturi minerale pe care Washingtonul le controlează. Think tank-ul și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la decizia administrației Trump de a exclude opoziția și societatea civilă din Venezuela din discuțiile cu guvernul interimar de la Caracas privind viitorul țării. „Fără mecanisme de responsabilitate sau o foaie de parcurs democratică clară, Statele Unite riscă să consolideze un regim succesor corupt”, a adăugat acesta.
Opoziția venezueleană, inclusiv laureata Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a convenit în mai asupra unei noi foi de parcurs care cerea alegeri prezidențiale și negocieri politice. În acest context, parteneriatul energetic dintre SUA și Venezuela ridică întrebări serioase despre transparență, suveranitate și legitimitate. Pe de o parte, reluarea exporturilor de petrol aduce venituri vitale pentru o economie aflată în colaps, iar rafinăriile americane beneficiază de un țiței pe care îl pot procesa eficient. Pe de altă parte, controlul exercitat de Washington asupra fondurilor, fără o supraveghere publică adecvată, amintește de practici coloniale și subminează orice pretenție de sprijin pentru democrație. Mai mult, excluderea opoziției și a societății civile din deciziile majore sugerează că interesele economice primează în fața principiilor democratice.
În timp ce oficialii americani vorbesc despre un „parteneriat frumos”, realitatea din teren este mult mai nuanțată. Venezuela, cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, rămâne dependentă de tehnologia și capitalul străin pentru a-și valorifica resursele. SUA, la rândul lor, au nevoie de țiței greu pentru rafinăriile de pe Coasta Golfului, iar apropierea geografică face din Venezuela un partener natural. Totuși, modul în care este gestionat acest parteneriat – cu un control american aproape total asupra veniturilor și fără mecanisme clare de responsabilitate – ridică semne de întrebare cu privire la adevăratele intenții ale Washingtonului. Pe măsură ce producția venezueleană crește și exporturile către SUA se intensifică, comunitatea internațională urmărește cu atenție dacă acest aranjament va aduce beneficii reale poporului venezuelean sau doar va consolida o nouă formă de dominație străină.
De ce este important:
Această situație este crucială pentru înțelegerea dinamicii geopolitice actuale din America Latină și a modului în care marile puteri își exercită influența asupra resurselor naturale ale altor state. Controlul SUA asupra petrolului venezuelean, fără transparență și fără implicarea opoziției, creează un precedent periculos care ar putea afecta stabilitatea regională și încrederea în instituțiile internaționale. De asemenea, decizia de a exclude societatea civilă din procesul decizional subminează eforturile de democratizare și poate duce la consolidarea unui regim autoritar, doar că de data aceasta cu sprijin american. Pentru cetățenii venezueleni, aceasta înseamnă că lupta pentru resurse și suveranitate este departe de a fi câștigată, iar pentru comunitatea internațională, este un test al angajamentului față de valorile democratice și drepturile omului.
